Studiu privind plafonarea DAE: Mai bine de jumătate dintre români consideră că o eventuală plafonare trebuie aplicată diferenţiat, în funcţie de tipurile de credit

0
1874

Bucureşti, 28 noiembrie 2018 – Potrivit unui studiu recent comisionat de Grayling pentru Provident Financial România şi realizat de Novel Research, 55% dintre români cred că, dacă ar fi aplicat un plafon pentru dobânda anuală efectivă (DAE), acesta ar trebui să ţină cont de durata creditului. Mai mult, 41% dintre respondenţi consideră că plafonul pentru DAE ar trebui să fie diferit pentru IFN-uri şi bănci. Studiul a fost prezentat în cadrul Profit Financial Forum de către Botond Szimark, directorul pentru regiunea de Sud-Est al IPF, compania-mamă a Provident.

Peste 53% dintre români spun că nu ar susține o propunere legislativă care ar putea avea drept consecință un impact considerabil asupra IFN-urilor, mai ales că, pentru 39% dintre respondenţii clienți de IFN-uri, acestea sunt prima opţiune atunci când vor să ia un credit mai mic de 15.000 de lei. De altfel, dintre cei care au luat un împrumut mai mic de 15.000 de lei în ultimii 3 ani, 35% au apelat la o instituţie financiară nebancară.

Deşi 40% dintre respondenţi au o percepţie negativă despre IFN-uri, la o analiză mai atentă a efectelor pe care dispariţia acestora le-ar putea avea, 68% consideră că, fără alternativa IFN-urilor, românii s-ar îndrepta către jucătorii nereglementaţi sau ilegali, ceea nu ar face decât să adâncească problema lor socială. În acelaşi timp, mai mult de 62% consideră că IFN-urile sunt cea mai bună alternativă pentru românii nebancabili.

2018 a fost marcat de foarte multe discuții cu privire la nevoia de a revizui cadrul de reglementare în industria financiară din România. Știm că au fost ridicate semne de întrebare cu privire la integritatea și calitatea unor jucători din industria non-bancară, ceea ce a creat o percepție negativă la nivelul întregului sector. Totuși, această percepție nu este generală și am simțit nevoia să aducem și perspectiva consumatorilor în dezbaterea referitoare la ce poate fi îmbunătățit în industrie. Sperăm că, astfel, se va ajunge la o abordare echilibrată, care servește interesele consumatorilor și evită posibilele efecte negative neintenționate,” a declarat Botond Szirmak.

Atunci când vine vorba despre cum privesc relaţia lor cu instituţiile financiare, românii identifică atât avantaje, cât şi dezavantaje. Dacă băncile sunt considerate rigide, prea birocratice şi cu un proces lent în acordarea împrumuturilor, românii cred că IFN-urile sunt mai flexibile, mai puţin birocratice şi acordă creditele mai rapid. Pe de altă parte, românii consideră că băncile au o gamă mai variată de produse, sunt mai sigure şi au dobânzi mai mici. Asta în timp ce dobânzile aplicate de IFN-uri sunt considerate a fi mari şi sunt, deci, un minus al acestor tipuri de împrumuturi.

De altfel, românii care au accesat credite în ultimii 3 ani consideră că cele mai importante criterii în alegerea unui creditor sunt valoarea ratei și nivelul dobânzii. În timp ce, pentru clienții băncilor, tipul dobânzii este al treilea factor ca importanță, pentru clienții IFN-urilor, factorii care dau claritate și predictibilitate sunt mai importanți: perioada de rambursare și suma totală de rambursat. Valoarea DAE este penultimul criteriu ca importanţă în alegerea creditorului atât pentru clienţii băncilor, cât şi pentru clienţii IFN-urilor.

În ceea ce priveşte produsele financiare pe care le-au folosit în ultimii trei ani, aproape 30% dintre români spun că şi-au făcut un card de credit. Pe locul doi în clasament sunt creditele sub 15.000 de lei, accesate de 1 din 5 români. Peste 13% au contractat un împrumut de peste 15.000 de lei şi doar 6% dintre respondenţi au făcut un credit ipotecar.

 

Dintre respondenţii care au încercat să ia un credit în ultimii trei ani, mai mult de 87% afirmă că niciodată nu împrumută mai mult decât îşi pot permite să ramburseze confortabil, 84% se gândesc serios înainte să ia un credit şi 72% se împrumută doar când este absolut necesar. Doar puţin peste 10% spun că iau împrumuturi sub impulsul momentului.

Majoritatea românilor care au luat un împrumut sub 15.000 de lei în ultimii trei ani, au folosit banii pentru îmbunătăţiri în locuinţă, refinanţarea altor împrumuturi sau achiziţionarea unei maşini sau a unei locuinţe. De asemenea, creditele au fost contractate pentru îngrijiri medicale sau evenimente în familie (nuntă, botez etc.). Dintre cei care nu s-au împrumutat în ultimii trei ani, dacă ar fi să o facă, majoritatea ar folosi banii pentru îngrijiri medicale, să acopere cheltuielile pentru un eveniment tragic în familie, îmbunătăţiri în locuinţă sau educaţia copiilor. Întrebaţi despre impactul unei măsuri de plafonare a DAE, românii cred că efectele negative s-ar răsfrânge cu precădere asupra celor aflaţi în situaţii sensibile: probleme medicale sau decesul cuiva din familie.

Studiul a fost realizat în septembrie 2018 de către compania independentă de cercetare Novel Research şi a avut două componente distincte: o cercetare cantitativă şi o cercetare calitativă. Pentru cercetarea cantitativă, eşantionul a fost de 1002 respondenţi, reprezentantiv la nivel național inclusiv pentru zona rurală, iar pentru cea calitativă au avut loc discuţii cu patru grupuri distincte de consumatori.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra.

Din 2006, Provident a investit în România peste 300 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de aproape 90 de milioane de euro. Compania britanică este al doilea angajator britanic din România, cu peste 2.300 de angajaţi.

Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here