Colaborare Camera bucuresteana – Camera de Comerț și Industrie România-China

0
1514

Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întâlnire cu Nicolae Vasilescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie România-China, care a fost însoțit de Sergiu Cornescu, secretarul general al acestei organizații.

În deschiderea întâlnirii, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a vorbit despre strategia de relaţii externe a Camerei bucureştene, punctând orientarea către dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu țările din afara spațiului comunitar. Președintele CCIB a subliniat faptul că dezvoltarea relațiilor de cooperare cu R. P. Chineză este o componentă importantă în strategia Camerei bucureștene, o dovadă în acest sens fiind cele 12 acorduri de cooperare încheiate cu organizații similare din această țară. În acest context, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a vorbit oaspeților despre evenimentele organizate în colaborare cu parteneri de pe piața chineză, care au contribuit în ultimii ani la consolidarea legăturilor economice și comerciale bilaterale, amintind două evenimente majore: forumul economic organizat în marja reuniunii 16+1 de la București  și pavilionul românesc organizat de CCIB la expoziția internațională de la Ningbo.

În opinia prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu colaborarea între Camera bucureșteană și CCIRC ar trebui să se axeze pe organizarea unor evenimente care să contribuie la creșterea exporturilor românești pe piața chineză și, în consecință, la corectarea dezechilibrului balanței comerciale. Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a invitat oaspeții să ia în calcul semnarea unui acord de colaborare cu CCIB.

Președintele CCIRC a apreciat activitatea Camerei bucureștene și a exprimat întreaga deschidere în vederea dezvoltării unei relații de cooperare durabile, pentru promovarea produselor românești pe piața chineză, dar și pentru atragerea de investiții chineze în România. Nicolae Vasilescu a făcut o prezentare amplă a activității CCIRC, punctând implicarea organizației sale în activități menite să contribuie la mai buna cunoaștere a companiilor din cele două țări și sprijinul acordat companiilor românești pe piața chineză, inclusiv prin reprezentanții locali.

  1. P. Chineză este un partener economic şi comercial major pentru România. La nivelul anului 2018, schimburile comerciale româno-chineze au atins un nivel record, depășind pentru prima dată 6 miliarde USD (0,9 miliarde USD export și 5,2 miliarde USD import). China este a cincea piață de origine a produselor intrate în România, dar numai a douăzecea piață de destinație a exporturilor românești. China ocupă locul 20 în clasamentul statelor de origine a investițiilor străine în România, cu 12.597 firme cu capital chinez, înregistrate, având un capital social total subscris de 406,1 mil. USD.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here