București, 03.07.2019. CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, a încheiat un acord de finanțare în valoare totală de 82 milioane euro, cu BRD-Groupe Société Générale și Komerční banka, în cadrul uneia dintre cele mai mari tranzacții financiare de pe piața imobiliară din România, din primul semestru al anului 2019.
BRD Groupe Société Générale S.A. împreună cu filiala cehă a Société Générale, Komerční
banka a. s., au acordat o facilitate de credit la termen dezvoltatorului imobiliar CTP pentru a susține investițiile din România ale unuia dintre parcurile sale logistice, CTPark Bucharest West.
“Suntem mândri să susținem planurile de investiții ale clientului nostru, mai cu seamă că România se dezvoltă într-un ritm rapid, și are astfel nevoie de infrastructură modernă și fiabilă, și în special de hub-uri logistice”, a declarat Yves Lallemand, Director General Adjunct al BRD, coordonator al polului Corporates Business.
CTP deține în România un portofoliu semnificativ de parcuri industriale de clasă A, inclusiv în București, Arad, Cluj, Timișoara, precum și în alte puncte cheie din țară, însumând o suprafață construită ce depășește 1 milion metri pătrați. Dezvoltatorul a investit aproximativ 500 de milioane de euro în România, de la intrarea sa pe piață, și are în vedere să-și continue planul de dezvoltare.
CTPark Bucharest West este unul din cele mai mari parcuri industriale, nu numai în România ci și în Europa Centrală și de Est. În prezent, proprietatea cuprinde 400.000 metri pătrați construiți și se are în vedere atingerea unui volum de 1 milion metri pătrați în viitor, având ca obiectiv transformarea României într-un hub logistic în Europa de Est.
“Cred că este o oportunitate foarte bună de a finanța unul din cele mai importante proiecte ale noastre printr-un club de bănci de încredere și de un înalt profesionalism, precum BRD-Groupe Société Générale și Komerční Banka. Le mulțumim pentru angajamentul și munca lor susținută pentru a pune în practică o astfel de tranzacție, care este una din cele mai mari din prima jumătate a anului 2019”, a spus Ana Dumitrache, Director General al CTP România.
CTPark Bucharest West se află la 23 km vest de centrul Capitalei, având acces direct la autostrada A1. Printre cele mai mari companii care își desfășoară activitatea în acest parc industrial sunt: Ekol Logistics, Quehenberger Logistics, Geodis, Gefco, NOD (Network One Distribution) etc. Planurile viitoare de investiții ale CTPark Bucharest West includ dezvoltarea facilitaților și serviciilor în interiorul parcului industrial, precum construirea unei clădiri multifuncționale, care va include un restaurant, un centru medical, un supermarket, spații de birouri. Mai mult, CTPark Bucharest West nu înseamnă doar depozite industriale, ci și un mediu propice pentru afaceri, iar CTP se angajează să investească în infrastructura parcului industrial împreună cu celelalte societăți care își desfășoară activitatea aici, astfel încât să fie funcțional, eficient și estetic, în beneficiul celor care lucrează aici, dar și al celor care locuiesc în vecinătate.
O echipa juridică a firmei Dentons a oferit consultanță băncilor în cadrul acestei tranzacții transfrontaliere complexe. Echipa a fost condusă de biroul din București și coordonată de Perry Zizzi, Romania Managing Partner și Magda Răducanu, Managing Counsel, care au fost sprijiniți pe aspecte juridice privind dreptul englez, ceh și luxemburghez de colegii din birourile Dentons din Praga, Luxemburg și Bratislava.
BRD – Groupe Société Générale este cea de-a treia mare bancă din România după valoarea activelor. Banca operează o rețea de 732 de unități. Activele totale ale BRD, la sfârșitul primului trimestru al anului 2019, însumau aproximativ 54,4 miliarde RON.
Despre CTP
CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu 5 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 90 de puncte strategice, aflate în opt țări.
În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 1 milion mp suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.