Camerele de Comerț și Industrie din București și Kiev vor semna un nou Acord de Cooperare

0
1174

Recent, domnul Iuliu Stocklosa, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a efectuat o vizita de lucru la Kiev, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu Volodymyr Koliadenko, vicepreşedintele Camerei de Comerț și Industrie Kiev (CCIK). La întâlnire au participat, de asemenea, dna. Monica Surugiu, consilier economic la Biroul de Promovare Comercial – Economică (BPCE) din cadrul Ambasadei României la Kiev.

Scopul acestei vizite a fost reactivarea relațiilor de colaborare dintre CCIB şi CCIK, inclusiv prin semnarea unui nou acord de cooperare, în vederea dezvoltării cooperării economice şi comerciale între mediile de afaceri din capitalele celor două țări.

Făcând o prezentare a activității CCIB și punctând interesul Camerei bucureștene pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu CCIK, vicepreşedintele CCIB împreună cu omologul său ucrainean au parafat Proiectul ”Acordului de cooperare între CCIB și CCIK” care urmează să fie semnat de președinții celor două instituții în scurt timp. În acest context, vicepreședintele Stocklosa a a adresat, în numele conducerii CCIB, invitația ca o misiune economică organizată de CCIK și condusă de președintele acesteia să efectueze o vizită de lucru la București în luna septembrie a.c.

La rândul său, vicepreşedintele CCI Kiev a adresat CCIB invitaţia de a deveni membră a ”Clubului Kiev al Camerelor de Comerţ şi Industrie Partenere”, o asociație la care au aderat până în prezent, camere de comerț din 13 țări, majoritatea din Europa, dar și din EAU, precum și de a participa atât la al II-lea Forum „Cyber Security – Protejarea afacerii dumneavoastră”, programat pentru luna octombrie a.c. la Kiev, cât și la prima expoziție specializată în domeniul securității cibernetice, desfăşurată în marja forumului.

Vizita de lucru a vicepresedintelui CCIB la Kiev vine la puțin timp după misiunea economică organizată în țara noastră de Administrația regiunii Vinnița și Forumul de afaceri româno-ucrainean organizat de CCIB la sediul istoric, ceea ce scoate în evidență rolul prioritar pe care îl deține Ucraina în strategia de relații internaționale a Camerei bucureștene.

 

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here