Cu aproape 3,2 milioane de vizualizări ale CV-urilor de la începutul anului, candidații între 36 și 45 de ani sunt cei mai căutați de angajatorii din România
București, 4 septembrie 2019: CV-urile candidaților din grupa de vârstă 36-45 de ani activi pe platforma de recrutare online eJobs.ro au strâns, de la începutul anului și până acum, aproape 3,2 milioane de vizualizări, situându-se, astfel, în topul preferințelor angajatorilor din România. Sunt urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, ale căror CV-uri au fost vizualizate de aproximativ 2,5 milioane de ori și de cei din categoria 18-24 (812.000 de vizualizări).
”La nivelul candidaților, există o percepție generalizată potrivit căreia angajatorii caută doar oameni foarte tineri, care, fiind la început de drum, au așteptări ceva mai mici și care pot fi mai ușor formați, de la zero. Cu toate acestea, iată că datele arată că anul 2019 a fost, totuși, anul specialiștilor, al candidaților maturi, cu experiență. Companiile au căutat intens oameni care să vină cu un know-how solid pe care să-l implementeze în companii, iar asta s-a văzut nu doar în numărul de CV-uri vizualizate, ci și într-o creștere a numărului de joburi adresate specialiștilor”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România. În acest moment, sunt peste 17.500 de joburi care se adresează candidaților cu nivel de experiență mediu (2-5 ani) și mare (peste 5 ani), precum și managerilor.
Următoarea cea mai căutată categorie este cea a candidaților de peste 45 de ani, care au adunat, în perioada ianuarie-august 2019, aproape 390.000 de vizualizări pentru CV-urile urcate pe eJobs.ro. Domeniile cele mai căutate de aceștia au fost retailul, zona de prestări servicii, construcțiile, transporturile, băncile și serviciile financiare, industria alimentară și auto.
Candidații cu vârsta sub 18 ani au adunat cel mai mic număr de vizualizări – 18.500, de la începutul anului și până acum. Au fost, de altfel, și cei care au aplicat cel mai puțin, pentru această categorie de vârstă fiind înregistrat un număr de aproape 54.000 de aplicări în primele 8 luni ale anului.
Campioni la aplicări au fost cei cu vârsta cuprinsă între 36 și 45 de ani (4,9 milioane de aplicări) și cei între 25 și 35 de ani (3,7 milioane). Candidații de peste 45 de ani au avut 615.000 de aplicări. În total, în perioada ianuarie-august 2019 au fost înregistrate peste 5,5 milioane de aplicări, cu 100.000 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
***
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.