– afirmă Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR
Ne aflăm în pragul unei crize, ori a unei recesiuni mondiale? Purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, sugera o viitoare criză, nu o recesiune…
Este posibil ca, într-un an ori în doi, să ne lovească o recesiune. Subliniez: nu criză, nu depresiune, ci recesiune. Statisticile şi istoria arată că o criză mondială se petrece de două ori, uneori de trei ori într-un secol. În secolul 20, au fost două crize: una în 1907, rezolvată repede, și alta în anii 1929-1933, o criză cumplită. În schimb, de recesiuni lumea a avut parte de 10-15 ori pe secol. Recesiunea fiind, uneori, și o parte a crizei. Așa că nu ne întrebăm dacă va fi ori nu va fi recesiune. Sigur va fi. O semnalează toate vocile care vorbesc în lumea asta şi sunt demne de luat în seamă. Aceste voci vorbesc despre o apropiată recesiune. Probabil că nu va fi în acest an. Unii spun că va fi în 2020, alţii că în 2021, dar este cert că se aşteaptă la aşa ceva. Este şi timpul pentru o recesiune…
De ce ar fi timpul?
Pentru că, dacă pot să intervină 10-15 recesiuni pe secol, ar fi timpul să avem o recesiune în 2020 sau în 2021. Pentru că, în economie, ciclurile nu curg ca în natură: ziua și noaptea, vara și iarna. O iarnă, bunăoară, nu poate fi întoarsă din drum. O criză ori o recesiune da. Ar fi fost timpul, ca să dau un exemplu, să fi pornit o criză mondială în 1987. Cam atunci era timpul să vină a treia criză mondială din secolul 20 şi iată că Alan Greenspan, ajuns atunci la butoanele FED-ului, a reuşit s-o blocheze. Lumea a fost lovită cumplit de un crah bursier. Pe toată planeta, din America până în Japonia, cădeau bursele. Fed-ul, cu Alan Greenspan în vârf, potrivit multor voci autorizate, a avut meritul ca totul să fie doar un crah și atât, fără să se ajungă la o a treia criză în secolul XX.
Gerry Rice spunea că acum perspectiva economică mondială este “precară, fragilă şi chiar delicată”, la nivel mondial.
Lumea, de ceva timp, este incertă, vulnerabilă și riscantă. E un proces cu stagiu ceva mai lung. Acum însă se pun niște accente. Toți ochii sunt aţintiţi către Germania şi America. A pornit deja tăvălugul? Asta se va vedea. La urma urmei, ca să fie o recesiune, trebuie să avem o perioadă semnificativă de contracţie economică. Sunt semne. În Germania scad comenzile în principalele ramuri economice. Scad comenzile, în special, în industria de automobile. Deja, foarte multe mari companii din lumea asta se pregătesc să facă dislocări de personal. Unele au și trecut la disponibilizări. Dacă scad comenzile, nu mai ai nevoie de acelaşi număr de angajaţi.
Chiar se spune că există o scădere a producţiei industriale, cam la nivelul crizei din 2007-2008…
Cam la nivelul recesiunii din 2009, nu la nivelul crizei. Pentru că recesiunea de atunci a fost o parte a crizei. Criza a fost un fel de katiuşa! A avut multe „guri de foc”, cu care a „tras” în economia globală. Recesiunea a fost doar una dintre aceste “guri de foc”.
Ce se întâmplă cu încrederea oamenilor de afaceri în… afaceri?
Se vede deja cu ochiul liber că pe cerul lumii se adună nori. Recent, şi Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a spus că „stăm cu arma la picior”! Şi „cu arma la picior” nu stai când este pace în lume! Se petrec fenomene îngrijorătoare dincolo de riscuri, de incertitudini, de vulnerabilităţi. Sunt semnele unei posibile recesiuni.
S-a întâmplat o schimbare majoră la conducerea FMI – Christine Lagarde este acum şefa Băncii Centrale Europene şi a lăsat locul Kristalinei Georgieva. Să fie un semnal că Occidentul se uită cu mai mare interes la Europa de Est, la economiile emergente?
Ceea ce s-a întâmplat la vârful FMI este un eveniment cu nuanțe particulare; de altfel, nu e loc de generalizări. Kristalina Georgieva este un caz special, ea fiind apreciată în întreaga lume pentru pregătirea economică, are o competență larg recunoscută în Occident. Una este să te uiţi mai cu atenţie la economiile emergente, pentru a le repartiza posturi la vârful instituțiilor financiare internaționale, şi alta să alegi economiști cu renume din cercul celor care lucrează ori au lucrat în economia emergentă! Ca să aduci un economist eminent la vârful unei instituţii mondiale, provenit din economia emergentă, trebuie ca el să existe! Prezenţa unei economiste din Bulgaria la vârful FMI trebuie înţeleasă fără nici o legătură cu economia Bulgariei. Kristalina Georghieva este doar o economistă redutabilă din Bulgaria.
Ce ne aşteaptă anul viitor, la nivel mondial, din punct de vedere economic?
Deja se fac pregătiri pentru o eventuală recesiune! Şi – repet – nu este vorba de o criză! Nu vine o nouă criză, aşa cum citesc şi aud pe la noi, ori pe la alţii. Dar este de așteptat să vină o recesiune, pentru că – aşa cum am spus – într-un secol se petrec, în plan global, 10-15 recesiuni.
În acest context internaţional, ce va fi în România?
Este posibil ca şi în România să avem parte de o recesiune, probabil în 2020 sau 2021. Şi vom vedea cât va dura. Că va fi un an, că vor fi doi… Dar o țară poate evita o recesiune globală, așa cum a făcut Polonia în 2009. A fost singura țară din Uniunea Europeană care a evitat recesiunea. Deși nu a evitat criza.
În şedinţa din 3 octombrie, BNR a decis menţinerea ratelor dobânzii de politică monetară la 2.50% pe an, a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,50% pe an. Practic, s-a decis un „status quo”! Care ar fi semnalul transmis de BNR, în piaţă?
Nu, nu este un „status quo”! Nu trebuie să înțelegem lucrurile aşa. Este doar o decizie pentru acest moment! Și nici nu este vorba de inerţie. Menținerea dobânzii de politică monetară la 2,5 este o decizie luată de Banca Naţională în condiţiile specifice acestui sfârșit de an. Cea din urmă modificare a dobânzii de politică monetară a fost făcută în aprilie 2018. Atunci, în România, ajunsese la nivelul cel mai de sus actualul ciclu inflaţionist. Un ciclu cu un debut precis – octombrie 2017. Inflaţia şi-a luat atunci avânt, a crescut în 2018 până la un vârf de 5,41%, în luna mai, după care s-a mai domolit, iar acum, spre sfârşit de 2019, vedem chiar un curs de dezinflaţie. Din luna iunie inflația s-a mai liniştit şi a tot scăzut. În august a intrat sub 4, adică la 3,90%. Nu avem încă datele statistice pentru septembrie, dar eu sper să fie în jurul cifrei de 3,50. Deci, inflaţia nu urcă. (Nota redacției: INS a comunicat datele inflației cu câteva zile după momentul în care am luat acest interviu, confirmând prezicerea lui Adrian Vasilescu.) Aș vrea să mai fac însă un comentariu.
Vă rog…
Inflaţia este un fenomen care “agită” populaţia. Niciodată populaţia nu rămâne pasivă, sau inertă, când se învolburează cifrele inflaţiei, deoarece dacă prețurile cresc oamenii cheltuiesc bani mai mulţi, ca să cumpere mărfuri mai puţine. Aceasta este, dacă îi pot spune aşa, o definiţie „populară” a inflaţiei! Iar definiţia științifică la care s-a ajuns la un acord comun, în toate ţările lumii, a fost și ea simplificată: inflaţia este creşterea generalizată a preţurilor de consum. România are o inflaţie atipică! Și voi remarca faptul că în lume, inclusiv la noi, nu s-au mai produs demult creşteri generalizate ale preţurilor de consum, care sunt câteva mii… Exemplul actualului ciclu inflaționist este prin excelență semnificativ. Pe ce fond a debutat? În septembrie 2017, a început să urce preţul carburanţilor, preţ influenţat de scumpirea barilului de petrol în lume. Au mai fost şi ceva creşteri la fructe proaspete şi la citrice. Au venit apoi autorităţile care reglementează preţurile la energia electrică, la energia termică şi la gazele naturale și au turnat gaz peste foc. Aşa că aceste prețuri au început să crească din luna următoare, din octombrie 2017, au fost influențate și alte prețuri, dar la o creștere generalizată a prețurilor nu s-a ajuns. Iar acum focul inflației chiar se domolește. Eu am fost invitat la o conferinţă, în urmă cu câteva zile, unde am analizat cursul inflației. Și am văzut tentaţii – în comentariile din ziare sau de la televiziuni – de a strecura în contul meu cuvinte care se folosesc în unele dezbateri publice, gen „apocalipsa preţurilor”. Deși eu nu am folosit niciodată această sintagmă. Noroc că oamenii s-au obişnuit deja cu astfel de șabloane şi nu se mai sperie. Eu însă n-am vorbit despre vreo ascensiune a inflației. Dimpotrivă, am spus foarte limpede că am intrat într-un declin al creșterii preţurilor, că mergem către dezinflaţie. Dacă, bineînțeles, datele statistice vor coborî în septembrie mai jos de 3,90%, (Nota redacției: și au coborât!) Și asta pentru că vom avea a treia lună de domolire a inflaţiei, adică de creştere mai lentă a preţurilor.
Înseamnă că actualul ciclu inflaționist, cel care a debutat în 2017, se apropie de final?
La 3,50 la sută suntem în coridorul țintei de inflație: 2,50 ± 1 la sută. Dar important este să ajungem la o inflaţie de 2%. Nici mai sus, dar nici mai jos. Iată, America e mai jos și se luptă de nu ştiu când să urce şi abia a ajuns, în septembrie, la 1,7%, ducând în mod drastic dobânzile în jos; Zona Euro abia a reuşit să urce inflaţia la 1%, dar prognoza pentru luna viitoare este de 0,7 – 0,8%. Şi nu este uşor să se ajungă la 2%. Inflaţia este greu de controlat, indiferent dacă vrei să o urci, ori să o cobori.
Şă nu uităm de creşterile salariale şi de pensii, ceea ce înseamnă bani mai mulţi de cheltuit… Să nu uităm că vin Sărbătorile, iar preţurile vor creşte, pentru că va fi cerere mare…
Să nu ne speriem atât de tare de bani. Banca Centrală Europeană aruncă – de ani buni – cu “bani din elicopter”, doar-doar se va întâmpla ceva, doar-doar se vor inflama preţurile şi inflaţia va urca către ceea ce se doreşte – 2%… La fel BCE. Şi nu se întâmplă ca inflația să urce la 2%!… Da, vin Sărbătorile, dar inflaţia nu mai este un fenomen monetar! Deja în toată lumea se acreditează ideea că, dacă am accepta că inflaţia este un fenomen monetar, ar trebui să acceptăm că o crimă săvârşită cu o armă de foc este un fenomen balistic!
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că România a ales calea de mijloc, în privinţa adoptării monedei unice europene şi că, oricium, Euro nu poate fi adoptată acum. Vor mai fi amânări?
Nu s-a exprimat tocmai aşa. În primul rănd, guvernatorul a spus de foarte multe ori că vom intra în Zona Euro atunci când vom îndeplini condiţiile. Admiterea nu este doar o chestiune de opţiune! Ca la un examen de admitere la facultate – opţiunea se rezumă la prezența la examen. Reușita, în schimb, depinde de media obținută.
Dar noi nu prea avem „medie”…
De aceea a și fost avansat un termen mai îndepărtat – 2024 – cu convingerea că vom fi pregătiţi atunci să intrăm în anticamera Zonei Euro. Asta înseamnă o perioadă de minimum doi ani – dar poate fi şi de mai mulţi ani – în care să dovedeşti că valorile pe care indicatorii tăi economici le-au atins în momentul în care intri în „anticamera” zonei euro vor rămâne stabili. Nu vor începe să fluctueze sau să deraieze! Şi-atunci, dacă timp de doi ani reuşeşti să rămâi cu indicatorii stabili, fiind în „anticameră”, în anul al treilea vei primi felicitări, ți se va spune “bun venit în Zona Euro”!
Adoptarea monedei unice europene şi intrarea în Zona Euro reprezintă un proiect de ţară?
Este un proiect de ţară, da, şi nici nu poate fi altfel, tot aşa cum un proiect de ţară am avut şi la intrarea în Uniunea Europeană, la întâi ianuarie 2007! Au fost câteva bătălii grele – una dintre acestea a fost chiar pentru stabilirea datei aderării. Erau multe probleme în perioada 1999-2000 şi mulţi spuneau că nici nu trebuie să ne gândim la 2007, pentru că o dată plauzibilă ar fi anul 2010, fiindcă abia atunci am putea fi pregătiţi. Chiar preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Romano Prodi, a exprimat îndoieli, în vremea Guvernului Isărescu, în ianuarie 2000, că ar putea fi atinși indicatorii necesari în anul 2007. Premierul de atunci, Mugur Isărescu, l-a convins să accepte 2007! Dar asta a însemnat elaborarea unui program drastic, care a fost semnat de toate partidele parlamentare, şi de la putere şi din opoziţie! Un proiect de ţară făcut cu toată lumea – cu partidele parlamentare, cu sindicatele, cu patronatele, cu societatea civilă, cu Academia Română, fiind atrase inclusiv cultele religioase. Toată lumea a semnat programul. Dacă România nu intra în Uniunea Europeană în 2007, cine ştie dacă ar fi intrat până astăzi, deoarece criza care a urmat a schimbat total opțiunile.
Dă, cumva, Banca Naţională un semnal către băncile comerciale de a impulsiona creditarea? Patronii de firme se plâng în continuare că nu se califică pentru a obţine credite…
Banca Națională e preocupată ca România, în Uniunea Europeană, să nu rămână pe ultimul loc în clasamentul intermedierii financiare. Avem nevoie de un loc mai bun al creditării companiilor și populației raportat la PIB-ul țării. Să fie atins însă acest țel nu-i deloc ușor într-o ţară în care 40% dintre cele 700.000 de firme au capital negativ. Ceea ce înseamnă că datoriile lor sunt mai mari decât întreaga avere deținută. Degeaba se plâng managerii acestor companii, pentru că nu se pot califica la credite câtă vreme datoriile depăşesc averea lor.
Ar fi posibil, dacă şi banca ar participa la risc, împreună cu clientul, cu firma respectivă…
Nicio bancă nu va oferi credit unei companii care este în pragul insolvenței. Cele 40% dintre companii nu mai pot garanta nici datoriile pe care le au, cum să mai primească o nouă datorie – creditul, adică – şi să garanteze că vor înapoia împrumutul? Banca Națională, departe de a avea un rol pasiv, le cere băncilor să caute noi căi pentru sporirea creditării, cu deosebire pentru companii. Dar nu va accepta niciodată ca băncile să-i crediteze pe cei care nu pot dovedi că au șanse să-și plătească datoriile.
Pe de altă parte, un recent studiu arată că, în afară de o singură bancă din sistem, toate celelalte au o dobândă reală negativă. Adică, la un depozit de 1.000 de lei, pe un an – aşa s-a făcut calculul – iei înapoi mai puţini bani decât ai depus. Este corect?
În primul rând, aici avem de-a face cu o exagerare. Sigur că dobânzile sunt foarte mici, dar nu poţi spune că în România s-a trecut deja la dobânzi negative. Sigur, la dobânzi se adaugă și comisioane, la care băncile au fost împinse de OUG 114/2018, dar dobânzi negative nu avem în România. Povestitorii aud ce se întâmplă prin Occident, prin America, prin Europa de Vest, şi își imaginează că ar fi la fel şi la noi. Dar la noi nu este aşa, acum iei ceva dobândă. Nu ştiu cum va fi în viitorul apropiat, pentru că în Occident sau în Japonia dobânda negativă începe să apară atât la depozite, cât și la credite! Sunt deja bănci în lumea asta care spun „veniţi să vă dăm credite, pentru că vă oferim şi un mic bonus, adică dobânda noastră la credit este negativă”. Această dobândă negativă este ceva despre care se vorbeşte acum foarte mult în lume, deși nu văd cum această tendință ar putea să aibă viitor. Dar chiar şi aşa, cu acel bonus la dobânda activă, nicio bancă nu face rabat de la condiţiile de creditare – adică, bilanţul trebuie să fie bun, trebuie să ai o companie sănătoasă, sustenabilitatea să fie sustenabilitate în toate sectoarele companiei tale şi aşa mai departe…
Care este perspectiva apropiată a economiei româneşti? Ce-i aşteaptă pe români? Fără să facem referire la politică…
Cum să nu legăm economia de politică? Până și Lenin acceptase că “politica este expresia concentrată a economiei, este sinteza şi desăvârşirea ei”. M-aţi întrebat despre perspectivele economiei româneşti… Suntem într-un moment în care nu este sănătos să faci peviziuni economice. Dar aş vrea să ţineţi cont de faptul că eu nu vorbesc în numele Băncii Naţionale chiar dacă sunt angajat în această instituție. Tot ceea ce am spus reprezintă opinii personale.
Daniel Neguţ
