Acord de colaborare între CCIB şi CCI Ruse

0
1564

Colaborarea în vederea dezvoltării pieţei regionale, ţinând seama de complementarităţile economiilor României şi Bulgariei, implicarea în accesarea fondurilor disponibile prin Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi valorificarea oportunităţilor de afaceri oferite de cele două pieţe sunt principalele obiective ale Memorandumului de Înţelegere semnat de Camera de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prin preşedinte dr. ing. Costică T. Mustaţă, şi Camera de Comerţ si Industrie Ruse, prin preşedinte Margarit Vutov.

La întrevederea care a precedat semnarea documentului amintit au participat, alături de preşedinţii celor două organizaţii, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, secretar general al CCIB, prof. dr. ing. Ion Hohan, preşedintele Secţiunii Servicii a Camerei bucureştene şi vicepreşedinte CCIB, Pavel Pughin, preşedintele Secţiunii Industrie a Camerei bucureştene şi vicepreşedinte CCIB, precum şi Milan Dobrev, director executiv al CCI Ruse.

Potrivit preşedintelui CCIB, organizarea în regim de reciprocitate, în România şi în Bulgaria, a Zilei Oportunităţilor de Afaceri, a unor expoziţii de produse (alimentare, textile, mecanică fină etc.) şi a unor forumuri de afaceri oferă celor două comunităţi de afaceri posibilitatea de a relaţiona, a identifica şi a dezvolta proiecte comune şi contribuie la punerea în valoare a potenţialului economic al celor două ţări, dar şi a oportunităţilor oferite de regiunea dunăreană.

Membre fondatoare a recent înființatei Federații a Camerelor de Comerț Dunărene, cele două Camere, situate la doar 70 km distanță, își propun să colaboreze în identificarea de proiecte care să prezinte interes pentru comunitățile de afaceri din București și din regiunea Ruse, inclusiv prin atragerea de fonduri europene.

În contextul în care ambele Camere au domenii de activitate şi direcţii generale de politică regională similare, în opinia conducerii CCI Ruse extinderea cooperării la nivel cameral va permite acordarea unui sprijin constant companiilor din cele două ţări pentru a dezvolta relaţii pe termen lung, în beneficiul ambelor părţi, şi pe cale de consecinţă, la creşterea schimburilor comerciale bilaterale.

În ceea ce priveşte principalele domenii de colaborare, conducerile celor două Camere au apreciat că există oportunităţi semnificative în: industrie (industria constructoare de maşini, îngrăşăminte chimice, automotive), turism, tehnologia informaţiei, energie şi în sectorul bancar.

Datorită semnării acestui document, companiile româneşti vor beneficia de asistenţă şi consultanţă specializate pentru identificarea de potenţiali parteneri din Bulgaria. De asemenea, comunitatea de afaceri bucureşteană va fi informată, prin intermediul CCIB, asupra oportunităţilor oferite de piaţa bulgară in domeniul importului, exportului şi cooperarii în diverse sectoare.

Bulgaria este un partener economic şi comecial important al României. În primele 7 luni ale anului 2019, valoarea schimburilor bilaterale a fost de 2,78 mld. euro, în creștere cu

8,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile au fost de 1,34 mld. euro (în creștere cu 5,3% faţă de primele 7 luni ale aului 2018), în timp ce importurile s-au cifrat la 1,43 mld. euro (în creștere cu 11% comparativ cu perioada similară a anului trecut).

Biroul de Presă al CCIB

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here