Obligațiunile Patria Bank au fost aprobate pentru a fi listate la Bursa de Valori București

0
1227

 

Patria Bank anunță aprobarea listării la Bursa de Valori București a obligațiunilor subordonate, negarantate și neconvertibile în Euro emise de Bancă în cadrul plasamentului privat desfășurat la jumătatea lunii septembrie 2019.

În cadrul ofertei, încheiată cu success în doar 2 zile de la deschidere, au fost emise un număr de 10.000 de Obligațiuni cu o valoare nominală de 500 Euro per obligațiune și o valoare totală de 5.000.000 Euro. Dobânda este de 6,5% pe an.

Emisiunea de obligațiuni și listarea acestora la Bursă reprezintă pași importanți ce reiterează interesul Băncii de a utiliza mecanisme de finanțare prin piața de capital (prin emisiuni de acțiuni și obligațiuni). Astfel, strategia de finanțare prin piața de capital va continua și în viitor.

Înteresul crescut al investitorilor manifestat pentru emisiunea din luna septembrie, confirmă tendința de creștere a Băncii, rezultatele pozitive înregistrate în primele 9 luni de activitate din acest an, fiind în aceeași linie: rezultat operațional pozitiv de 18,8 milioane lei și profit net de 5,8 milioane lei.

Acest rezultat arată o evoluție pozitivă față de aceeași perioadă a anului 2018: venitul net bancar a înregistrat o creștere de 11% (prin creșterea veniturilor nete din dobânzi cu 16,5% și a veniturilor nete din comisioane cu 17,5%) pe fondul continuării acțiunilor menite să consolideze o structură bilanțieră optimă (îmbunătățirea indicatorului „credite brute/depozite” – de la 57% la 31 decembrie 2018 la 65% la 30 septembrie 2019 și o creștere a ponderii creditelor nete în total active – de la 45% la 31 decembrie 2018 la 51% la 30 septembrie 2019).

Listarea la Bursă a obligațiunilor va fi marcată prin organizarea unui eveniment de deschidere oficială a ședinței de tranzacționare la sediul BVB din Bulevardul Carol I 34-36, București, miercuri 27 noiembrie 2019. Evenimentul va putea fi urmărit și live pe rețeaua de socializare Facebook, pe paginile Bursei de Valori București și Patria Bank.

Pentru detalii suplimentare: [email protected] , +40 732 800 326.

***

Despre Patria Bank și Grupul Patria Bank


Despre Grupul Patria Bank

Patria Bank este o bancă românească listată la Bursa de Valori București, cu prezență la nivel național, dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali.

Grupul Patria Bank este deținut majoritar de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN și SAI Patria Asset Management.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here