Funcția de editare oferită de AXIS Camera Station protejează dreptul persoanelor la confidențialitate

0
1447

Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, anunță noi avantaje oferite de AXIS Camera Station, datorită implementării unei funcții de editare a materialelor video înregistrate de camerele de supraveghere care garantează dreptul persoanelor la confidențialitate și, în acest fel, permite utilizatorilor respectarea reglementărilor în vigoare.

Adoptarea pe scară tot mai largă a camerelor video IP oferă o multitudine de beneficii pentru întreaga societate, de la spații publice mai sigure și perimetre monitorizate, la parcări automatizate, trafic fluidizat în marile orașe și marketing adaptat clienților în marile centre comerciale. Practic, calitatea și performanțele asigurate de echipamentele moderne, alături de soluțiile de analiză tot mai avansate ale prezentului, fac ca scenariile de utilizare posibile să depindă numai de imaginația utilizatorilor și integratorilor. Pe de altă parte, această extindere tot mai accentuată a tehnologiilor de supraveghere video a ridicat în repetate rânduri problema respectării dreptului la confidențialitate al persoanelor care tranzitează spațiile prevăzute cu astfel de echipamente. Așadar, datele colectate prin intermediul camerelor de supraveghere video este firesc să intre sub incidența unor pachete legislative precum GDPR în Uniunea Europeană, sau FISMA în Statele Unite, care reglementează protejarea confidențialității informațiilor cu caracter personal.

Axis Communications a atras dintotdeauna atenția asupra importanței pe care o au în supravegherea video atât securitatea cibernetică, cât și confidențialitatea datelor cu caracter personal și a îndemnat utilizatorii să folosească tehnologia într-un mod responsabil.

Pentru a oferi o soluție de supraveghere video cât mai eficientă și mai ușor de folosit, Axis a creat AXIS Camera Station – un sistem optimizat de video management (VMS) pentru echipamentele de rețea Axis. Pe lângă performanțele sale excelente și ușurința în operare, AXIS Camera Station ține cont și de necesitatea de a respecta dreptul la confidențialitate al persoanelor. Astfel, soluția include o funcție nouă, ce face posibilă exportarea înregistrărilor video cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. Prin opțiunea de editare a materialelor video pusă la dispoziție, utilizatorii pot masca extrem de ușor anumite elemente irelevante pentru o anchetă sau investigație. Și, indiferent că se optează pentru mascare pas cu pas sau continuă, operația este simplu de realizat pentru orice utilizator și pune la dispoziție mai multe tipuri de mascare pentru protejarea elementelor dorite. În plus, se poate realiza mascarea întregului fundal, cu menținerea acelor elemente care prezintă suspiciuni și ar putea fi relevante, de exemplu, pentru autorități. Iar datorită soluțiilor de analiză încorporate de camere, este posibilă chiar și aplicarea unei mascări automate pentru toate obiectele aflate în mișcare.

Funcția de editare a materialelor video – cel mai nou instrument creat de Axis Communications pentru a proteja confidențialitatea datelor cu caracter personal – vine în completarea AXIS Live Privacy Shield – o soluție software de mascare în timp real, anunțată de companie pe parcursul acestui an. Datorită acestor soluții, AXIS Camera Station – platforma VMS compatibilă cu camere video, dispozitive audio, echipamente de securizare a ușilor, encodere și decodere – devine și mai puternică, oferind în acest fel noi avantaje organizațiilor de dimensiuni medii vizate, precum școli, domeniul retail sau domeniul industrial.

 

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente și mai sigure, prin crearea de soluții inovative, care ajută la îmbunătățirea securității și oferă noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis oferă produse și servicii de supraveghere și analiză video, control acces și sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajați în peste 50 de țări și colaborează cu parteneri din întreaga lume pentru a oferi soluții. Fondată în 1984, Axis este o companie cu sediul în Suedia, listată la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here