Domnului dr. Aurel Vainer, vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) și preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), i-a fost conferită Crucea de merit în rang de ofiţer a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania de către preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, la recomandarea ministrului federal al Afacerilor Externe, Heiko Maas.
Înalta distincție a statului german i-a fost înmânată dr. Aurel Vainer de către ambasadorul Cord Meier-Klodt, în cadrul unei ceremonii onorate de prezența primului-ministru al guvernului român, Ludovic Orban.
„În viaţa de zi cu zi treci prin multe (…), dar am rămas cu aceeaşi stimă şi consideraţie pentru munca prestată, pentru demnitate. (…) Sunt extrem de bucuros în legătură cu evenimentul de astă-seară, am primit în viaţă diferite medalii, decoraţii, diplome, dar mie mi se pare această decoraţie a statului german democrat un mare semn de bine pentru lume. (…) Am cele mai bune sentimente faţă de germani”, a afirmat dr. Aurel Vainer în cadrul evenimentului .
„Această distincție reprezintă încă o recunoaştere a caracterului remarcabil al OMULUI Aurel Vainer, o recunoaștere a onestității și eleganței desăvârșite, în discurs și fapte, dovedite zi după zi, de-a lungul întregii sale vieți, puse în slujba oamenilor și în slujba comunităților din care face parte. Numele dr. Aurel Vainer este indisolubil legat de evolutia sistemului cameral și a Camerei bucureștene, pe care le-a susținut fără rezerve, le-a apărat cu tenacitate și cu argumente și a fost întotdeauna mândru să fie asociat cu instituția camerală. Noi, la rândul nostru, suntem onorați și mândri să îl avem alături de noi! Suntem onorați și mândri pentru că meritele sale incontestabile și vocația de om al dialogului i-au fost recunoscute la acest înalt nivel!”, a declarat dr. ing. Costică T. Mustață, președintele Camerei bucureștene, după acordarea distincției amintite.
Informații de background
Doctor în economie, Aurel Vainer și-a dedicat decenii din viață muncii de cercetare. In 1990 s-a angajat cu entuziasm în efortul de construcție a sistemului cameral modern și de cultivare a valorilor și principiilor economiei de piață într-o societate marcată puternic de cei peste 40 de ani de dictatură comunistă.
În perioada în care a fost deputat în Parlamentul României, comunitatea de afaceri a avut în persoana dr. Aurel Vainer un susținător fără rezerve al proiectelor menite să contribuie la construirea unei economii așezate pe baze sănătoase, ținând seama de realitățile românești, în context international.
În semn de respect pentru contribuția sa deosebită la reconstrucția sistemului cameral și ca omagiu pentru deceniile de muncă în slujba comunității de afaceri, Camera bucureșteană i-a acordat în anul 2014 Trofeul Hermes.
Biroul de Presă al CCIB