NETOPIA Payments: Numărul tranzacțiilor online a crescut cu peste 40% în 2019

0
1202

 

Anul trecut, compania a procesat lunar peste 2 milioane de tranzacții online cu card sau SMS

 

 

București, 18 februarie 2020 – NETOPIA Payments, cel mai mare procesator de plăți electronice din România, a înregistrat o creștere cu 41% a numărului de tranzacții digitale procesate în 2019 față de anul precedent. Astfel, anul trecut, compania a procesat lunar peste 2 de milioane de tranzacții online cu cardul sau prin SMS.

 

Potrivit reprezentanților companiei, NETOPIA Payments a depășit în 2019 pragul de 15.000 de comercianți parteneri. De asemenea, 550.000 de utilizatori unici fac lunar diverse plăți online, prin intermediul serviciilor furnizate de companie.

 

În 2019, valoarea medie a tranzacției a înregistrat o scădere de aprox. 15% comparativ cu anul anterior, datorită diversificării serviciilor și produselor care pot fi achitate în prezent online. Cea mai mare tranzacție procesată de NETOPIA Payments anul trecut a fost în valoare de circa 24.500 euro și a constat în achitarea unui pachet de servicii turistice.

 

În topul categoriilor de produse și servicii pentru care românii au făcut plăți digitale cu cardul anul trecut, au fost: turism, evenimente, home&deco, plata facturilor pentru utilități și shared mobility solutions.

 

„De la an la an observăm o creștere semnificativă a numărului de tranzacții online, ceea ce indică o consolidare a pieței în această direcție. Mai îmbucurător este faptul că cei mai mulți dintre utilizatori aleg să facă plățile de zi cu zi de pe propriile smartphone-uri, ceea ce le asigură o rapiditate mai mare în achiziționarea serviciilor sau produselor dorite. Pentru anul în curs, vizăm atât creșterea numărului de comercianți înrolați în platforma noastră, cât și a numărului de utilizatori care aleg plata online și ne dorim ca acest lucru să devină un obicei constant în viața cotidiană a românilor”, a declarat Antonio Eram, CEO și Fondator al NETOPIA Payments.

 

62% dintre utilizatori preferă plățile online pe dispozitive mobile

 

Din datele companiei, aprox. 62% din totalul tranzacțiilor procesate anul trecut au fost realizate de pe dispozitive mobile, comparativ cu un procent de 38% dintre clienții finali care au ales desktop-ul pentru plățile online. Dintre cei care au efectuat tranzacții de pe mobil, circa 75% au folosit un dispozitiv cu sistem de operare Android și 25% un sistem de operare iOS.

 

Potrivit NETOPIA Payments, 42% din totalul tranzacțiilor realizate anul trecut au fost făcute de persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, urmați de segmentul de vârstă 35-44 ani (26%) și de tinerii cu vârsta între 18-24 de ani (12,5%). Plățile online au fost realizate în majoritate de către bărbați, cu o pondere de 72,5% din total.

 

Bucureștenii și clujenii fac cele mai multe plăți online

 

În ceea ce privește topul regiunilor care au generat cele mai multe tranzacții în 2019, pe primul loc se află București cu peste 43%, urmat de județele Cluj cu 11%, Timiș (7,5%), Brașov (6%), Iași cu peste 4% și Sibiu cu 2,5%.

 

###

 

Despre NETOPIA Payments

NETOPIA Payments este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. În prezent, peste 15.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau prin SMS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here