Banca Comercială Română și Editura Univers lansează volumul II din cartea Școala banilor bine-crescuți care conține prima poveste din România despre cum ne gestionăm resursele în timpuri de criză

0
1458


București, 27 mai 2020
– Pe 1 iunie se lansează la editura Univers volumul doi din Școala banilor bine-crescuți de Cristina Andone, cu ilustrații de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița, Emanuela Balint și Oana Mărieș. Cartea este un îndreptar despre cum ne gestionăm resursele, mai ales în vremuri de criză, dar și despre antreprenoriat pe înțelesul copiilor.

La ”Școala banilor bine-crescuți” ne reîntâlnim cu bufnițele Bibina și Georgina, cu șoriceii Beni și Bonifaciu, cu veverițele Chichi, Richi și Michi. Facem cunoștință cu prieteni noi, mai ales cu șoriceii antreprenori Biți și Diți. De data aceasta vedem ce înseamnă să ne deschidem o afacere și să o ducem mai departe, care e diferența dintre produs și serviciu, ce presupune o etichetă de preț. Mai ales, învățăm să trecem peste momente grele, să fim solidari, să avem încredere.

„Am conceput această carte drept o colecție de șase povești despre antreprenoriat. Dar apoi a venit criza pandemică, așa că am adăugat o poveste și un îndreptar care să răspundă la întrebari precum:  ce prespune bugetul personal în vremuri de criză dar mai ales ce putem face când întreaga lume pare să se inchidă? Dintotdeauna  povestea a fost un ghid bun în vremuri tulburi și așa trebuie să fie în continuare”,  spune autoarea Cristina Andone.

„Credem că acum mai mult ca oricând avem nevoie de încredere și speranță, iar poveștile ne pot fi acei prieteni care ne ajută să mergem mai departe atunci când ne e greu. Pe lângă sfaturile foarte utile din carte care ne arată că e bine să reducem cheltuielile care nu sunt necesare, să păstrăm o mică parte din cheltuielile de trai bun, pentru că astfel îi ajutăm să continue pe cei care au o librărie care ne place, o florărie, o pizzerie, o cofetărie, cartea ne vorbește și despre solidaritate, despre implicare, despre ajutor oferit celor care au nevoie și despre timp pe care îl putem oferi celor dragi. E o carte de povești pentru copii cu sfaturi de bine pentru toate vârstele”, spune Nicoleta Deliu, coordonatorul proiectului Școala de Bani.

E o carte lansată în vremuri grele. Dar tocmai pentru aceste vremuri, avem conținut extrem de relevant: prima poveste din Romania despre cum gestionăm banii în timpuri de criză. Plus un îndreptar, De bine pentru la greu, adresat copiilor: sfaturi despre cum să trecem cu bine printr-o perioadă complicată. Le mulțumim partenerilor de la Școala de Bani pentru sprijin”,  declară Sergiu Crupenschi, proprietarul editurii Univers.

Lansarea oficială a cărții va fi în cadrul târgului online Elefant,  care va avea loc în perioada 27-31 mai, cu un atelier de poveste. De asemenea, între 1 și 7 iunie se va desfășura ”Săptămâna banilor bine-crescuți”: câte un atelier zilnic, de la ora 17.00, cu poveste și mini-teatru de păpuși susținut de autoare pe pagina de Facebook a cărții, Școala banilor bine-crescuți.

Cartea este disponibilă prin comandă on-line aici: https://edituraunivers.ro/…/scoala-banilor-bine-crescuti-vo… și poate fi găsită din iunie în librăriile din întreaga țară.

Cristina Andone este scriitor, trainer de creativitate și activist în educație. Din 2011, cărțile sale au fost vândute în 160.000 de exemplare. Dintre acestea, la editura Univers au apărut: Cartea bunătății, romanul Plec, antologiile Nesupusele și Cum e să fii fată.

Școala de Bani este programul de educație financiară al Băncii Comerciale Române. În ultimii doi ani, peste 1.500 de angajaţi ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară, și au reuşit să ofere astfel de cursuri către aproximativ 400.000 de români. În 2018, Școala de Bani a înscris România în Cartea Recordurilor, organizând cea mai mare lecție de educație financiară din lume. Au participat 13.230 de persoane din 25 de orașe din țară.

 

*  *

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

 

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 19 centre de afaceri și 17 birouri mobile dedicate companiilor și 430 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de bancomate – 2.000 de bancomate, 14.500 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajați deservesc 16,2 milioane de clienți în cadrul a 2.500 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2018, Erste Group deținea active totale în valoare de 236,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,79 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here