Relansarea economiei

0
1985

Relansare Economică, așteptat de mai multe luni, se propune o schimbare în Strategia de dezvoltare a României. De la nivelul premierului OrBan se spune că va schimba viziunea asupra modului în care România trebuie să se dezvolte și să se modernizeze. Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, a cerut miniștrilor ca până la sfârșitul săptămânii să fie elaborate actele normative necesare aplicării planului și să intre pe circuitul de avizare, astfel încât într-o lună să poată fi aprobate.

Peste 3.400 de kilometri de autostradă și drumuri expres, spitale regionale, zeci de spitale moderne județene, sute orășenești, peste o mie de unități medicale în mediul rural, sute de grădinițe, școli, campusuri și cămine universitare.
Așa promite Guvernul Orban să arate România în următorii 10 ani, potrivit planului de relansare economică lansat miercuri. 80% dintre bani ar urma să fie investiți în infrastructura de transport, sătătate, educație și energie. De altfel, premierul Orban anunțase recent că „sume impresionante” vor merge către aceste domenii.
Planul de relansare prevede totodată măsuri de sprijin pentru domeniile afectate de criza coronavirusului, de la granturi pentru IMM-uri, digitalizare, susținerea angajaților și ocuparea forței de muncă.Banii ar urma să vină atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene. De menționat, că România are promiși de la UE 33 de miliarde de euro prin planul de relansare al Comisiei Europene, și aproate 80 de miliarde, prin alocările bugetare în perioada 2021-2027. De altfel, termenele prevăzute în megaplanul Guvernului se întind pe această perioadă, cu perspectivă până în 2030.
Cele 160 de pagini ale documentului conțin toate proiectele pe termen mediu și lung (despre care s-a discutat în ultimii ani, preluate din ce s-a promovat inclusiv de alte partide , termenele de execuție și sursele de finanțare. Guvernul spune că prin noul model de dezvoltare își propune asigurarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025.

Consultă aici planul integral de relansare a economiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here