Provident – cetățean britanic, buletin de România. 14 ani de activitate

0
1335

Bucureşti, 8 iulie 2020 – Provident Financial România își face ,,buletin’’: compania a împlinit anul acesta 14 ani de activitate în țara noastră.

Din 2006 și până acum, Provident a acordat peste 3,1 milioane de credite cu o valoare totală de aproape 6,2 miliarde de lei. Adică o valoare medie de aproximativ 2.000 de lei pentru un împrumut. Compania a adaptat, în timp, produsele și serviciile la evoluția economiei și cerințele legislative, cât și în funcție de așteptările clienților. Dacă în 2006, la sfârșitul anului, cea mai mare sumă disponibilă pentru un împrumut era 2.000 de lei, în acest moment suma este de 10 ori mai mare, ajungând la 20.000 de lei.

În același timp, comportamentul de împrumut s-a modificat pe parcursul celor 14 ani. Astfel, în 2006, suma medie împrumutată era 868 de lei iar termenul mediu de împrumut era 34 de săptămâni. Astăzi, suma medie împrumutată a crescut de aproape 5 ori, până la 4.073 de lei. În egală măsură, și durata medie a împrumutului s-a mărit considerabil și a ajuns la 78 de săptămâni.

În total, în 14 ani, angajații Provident au parcurs aproape 100 de milioane de kilometri pentru a ajunge la clienți, alături de care au petrecut în total circa 1,5 miliarde de minute. Reprezentanții Provident de vânzări au și au avut și înainte de pandemie un rol social activ în comunitățile pe care le deservesc, ajutând adesea clienții cu diverse activități care nu sunt în fișa postului, cum ar fi procurarea de alimente și medicamente sau plata facturilor.

,,Mulți dintre noi își aduc aminte cu nostalgie de momentul primirii buletinului de identitate. După 14 ani de activitate, privim cu mândrie în trecut și cu încredere spre viitor și știm că identitatea noastră s-a construit prin fiecare relație cu fiecare client, prin fiecare vizită și fiecare poveste aflată. Sute de mii de români au astăzi un istoric de creditare mulțumită Provident și continuăm să deschidem drumuri noi, în cele mai îndepărtate puncte ale țării, la cei mai izolați oameni,” a declarat Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România.

Separat de relațiile personale pe care reprezentanții de vânzări le au cu clienții, Provident a alocat resurse considerabile pentru a asigura calitatea serviciilor în toate interacțiunile cu aceștia. Astfel, departamentul Call Centre a gestionat, în medie, aproape 1.600 de apeluri pe zi, în perioada septembrie 2013 – mai 2020, adică un total de 2.690.291 de apeluri. În aceeași perioadă, au fost gestionate aproximativ 130.000 de reclamații, adică, în medie, puțin peste 6% din totalul clienților activi. Pe cât posibil, am încercat să învățăm din greșeli și să propunem soluții care pun pe primul loc clientul. Potrivit celui mai recent sondaj de satisfacție, majoritatea clienților Provident au afirmat că sunt mulțumiți de relația cu compania și 6 din 10 au declarat că vor continua să folosească produsele noastre. În plus, o bună parte dintre clienții noi ajung să ne contacteze ca urmare a recomandărilor venite din partea clienților existenți.

Dincolo de business, Provident este o mare familie, cu toate particularitățile care definesc modelul de business și asigură continuitate pe termen lung. În cei 14 ani de activitate, Provident a avut 8.737 de angajați unici, parte a acestei mari familii. În tot acest timp, 350 dintre ei și-au întemeiat propriul cămin și 420 și-au extins familia de acasă. În plus, 12 colegi sunt în companie încă din primul an de activitate și 506 clienți care au luat un împrumut de la Provident în 2006 au și astăzi un împrumut activ.

Pentru a sărbători împreună succesul celor 14 ani de activitate în România, toți angajații companiei vor avea posibilitatea să-și facă “buletin” de Provident. Este atât o asumare a identității naționale, în ce privește compania, cât și o asumare a principiilor care stau la baza modelului de business, în ce privește angajații.

 

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,1 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și companie internaţională listată la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 325 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 113 milioane de euro. Cu aproape 2.000 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România. Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here