Cartloop, un startup în eCommerce, atrage o primă investiție de 300.000 euro din partea GapMinder VC

0
1319

Compania, care aduce în online experiența dintr-un magazin fizic,

targetează extinderea globală

 

 

  • Investiție de 300.000 de euro primită în mai puțin de șase luni de la lansare
  • Finanțarea va fi folosită pentru optimizarea produsului
  • Obiective: creșterea numărului de clienți și extindere pe plan global
  • Aplicația își propune să aducă experiența online cât mai aproape de cea dintr-un magazin fizic

 

București, 29 septembrie: Cartloop, un startup care ajută magazinele online să își optimizeze vânzările și relația cu clienții prin mesaje text, a atras o investiție de 300.000 euro din partea fondului GapMinder VC și o contribuție de tip angel investment din partea lui Cristian Tamaș, co-fondator al TypingDNA. Suma va fi utilizată pentru optimizarea soluției, fondatorii vizând atragerea de clienți noi și extinderea pe plan global.

 

Cartloop este o platformă de marketing conversațional care ajută comercianții online să îi convingă pe clienți să cumpere produsele din “coș” în cazul în care au părăsit site-ul fără să finalizeze comanda. Rata de conversie a Cartloop este de 3-5 ori mai mare decât a competitorilor. Platforma  a dezvoltat o tehnologie care automatizează și personalizează procesul prin care clienții primesc răspuns la întrebări precum: „Produsul are garanție?”; „Cum funcționează produsul?”; „Pot să-l returnez dacă nu mi se potrivește sau nu îmi place?”. Întregul proces este realizat cu o intervenție umană minimală. Mai exact, când un client care își oferă acordul pentru a primi suport și marketing prin SMS începe procesul de finalizare a comenzii, dar abandonează, Cartloop îl contactează printr-un mesaj text pentru a înțelege motivul renunțării și pentru a-l putea asista dacă e nevoie.

 

Obiectiv: Să construim o platformă de marketing orientată pe experiența de shopping a clienților

 

Platforma Cartloop a fost lansată de Andrei Negrău și Lisa Popovici, în luna aprilie a acestui an, cu intenția de a aduce experiența online mai aproape de cea dintr-un magazin fizic. De la lansare, Cartloop a generat clienților venituri de 400.000 de dolari.

 

Marketingul prin SMS are deseori o conotație negativă pentru că brandurile folosesc de ani de zile tehnologia într-un mod limitat. Companiile trimit mesaje text precum trimit campanii de email: în mod automat, fără a adăuga componenta umană. Folosind Cartloop, magazinele online poartă conversații cu fiecare client în parte, fără a fi nevoie sa investească în echipa de suport și vânzări — lucru care nu a fost posibil până acum. Imaginați-vă că trimiteți un SMS brandului preferat și că primiți raspuns imediat – ca și cum ați vorbi cu cel mai bun prieten. Viitorul în eCommerce înseamnă construirea unei relații personale cu clienții și tocmai aceasta este ideea din spatele Cartloop. Investiția GapMinder ne va ajuta să construim o platformă de marketing care aduce un plus experienței de shopping online”, afirmă Andrei Negrău, co-fondator și CEO al Cartloop.

 

De la sute la mii de clienți din toată lumea

 

Platforma Cartloop este utilizată de sute de clienți din Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Australia. Fondatorii intenționează ca din 2021 să se dezvolte la nivel global. Extinderea va începe cu Europa, primele țări vizate fiind Spania, Franța și Germania.

 

„Pentru 2021 ne dorim să ajungem să avem peste 2.000 de clienți din toată lumea. Avem în vedere o nouă rundă de finanțare pentru perioada următoare, dar, până atunci, ne concentrăm pe dezvoltarea platformei“, spune Lisa Popovici, co-fondator Cartloop.

 

 

 

 

 

Cartloop este o platformă de 3-5 ori mai eficientă comparativ cu alte servicii care ajută magazinele online să afle de ce renunță oamenii la comenzi. Reușește să facă acest lucru deoarece este o soluție care îmbină tehnologia cu partea umană. Componenta emoțională, personalizarea, dialogul, ideea că cineva depune efort pentru a ne face pe plac – acestea sunt motivele care ne fac să devenim clienți loiali”, spune Dan Mihăescu, partener fondator GapMinder VC.

 

Cartloop are o echipă remote în România și Statele Unite, iar în lunile următoare vrea să recruteze specialiști în zona de development, product design și marketing.

 

Pilonul de creștere: IMM-urile

 

Clienții Cartloop sunt magazine mici și mijlocii din domenii precum fashion, electronice, gadgeturi, nutriție sau food delivery. Aplicația  se integrează cu un singur click în platforma Shopify, dar fondatorii își doresc ca la începutul anului viitor să fie disponibilă și pentru Magento, BigCommerce și WooCommerce.

 

„Momentan ne adresăm IMM-urilor, însă din 2021 vrem să atragem și clienți din zona Enterprise. Clienții pentru care Cartloop aduce cele mai bune rezultate sunt magazinele online care vând produse în jurul cărora consumatorii au deseori întrebări sau ezitari înainte de cumpărare. De exemplu, branduri de fashion, cosmetice, home deco, gadget-uri sau electrocasnice”, explică Andrei Negrău.

 

Rată de conversie de 15-30%. Media industriei este de 4-8%

 

Cartloop convertește între 15-30% din totalul clienților care abandonează comanda comparativ cu SMS-urile sau emailurile automate care ating o rată de conversie de 4-8%. Planul companiei este să ajute brandurile să integreze marketingul conversational în întreg ciclul de shopping online: de la campanii promoționale personalizate până la plasarea comenzilor direct prin intermediul mesajelor.

 

***

Despre Cartloop

Cartloop este o platformă de marketing care permite magazinelor online să își crească vânzările prin conversații SMS personalizate. Fondatorii își doresc ca platforma să devină un asistent personal la cumpărături pentru consumatori pentru a crea astfel o interfață de comunicare între aceștia și brandurile preferate. Cartloop respectă regulamentele GDPR (Regulamentul general privind protecția datelor).

 

Despre GapMinder Venture Partners BV

GapMinder este un fond de capital de risc de 45 de milioane de dolari care investește în companii de tehnologie create în România și în Europa Centrală, care cresc rapid la nivel internațional și se află în faza de Seed sau Serie A. Partenerii GapMinder au o abordare directă ca investitori, ajutând companiile să crească prin consultanță strategică și implicare directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară. Portofoliul GapMinder include companii precum FintechOS, TypingDNA, SmartDreamers, Deepstash, Frisbo, Machinations, Soleadify or Innoship.

 

***

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here