Cea mai longevivă Cameră de Comerț Bilaterală din România, Camera de Comerț și Industrie Româno-Israeliană, împlinește 30 de ani!

0
1493

București, 20 Noiembrie: Camera de Comerţ şi Industrie România-Israel (CCIRI), cea mai longevivă Camera de Comerț Bilaterală din România sărbătorește 30 de ani de existenţă în România.

 

Contextul special al acestui an nu a fost un impediment pentru ca evenimentul “30 years of sharing value” să nu fie salutat prin prezența online a unor reprezentanți de seamă ai mediului diplomatic româno-israelian, ai managementului companiilor membre ale Camerei și ai unor entități publice sau private.

 

 “Trăim momente incerte, dar unice în istorie, care ne arată că, pentru a depăși cu bine provocările prezentului, avem nevoie de parteneriate puternice. 30 de ani nu sunt puțini, ei înseamnă maturitate și tocmai această maturitate ne dă  încredere că putem genera schimbare într-un moment în care pericolul nu a trecut”.

Călin Coșar,

Președinte Camera de Comerț și Industrie România-Israel

 

Din anul 1990 și până în prezent, CCIRI a organizat numeroase misiuni economice în Israel, cu ocazia unor importante manifestări expoziționale internaționale -TECHNOLOGY, AGRITECH, MODERN LIVING, SECURITY – axate pe sectoare importante pentru cooperare economică, precum: agricultura, industria alimentară, electronică, echipament medical high-tech, IT & C.

 

Evenimentul online s-a bucurat de prezența a peste 50 de participanți, printre care: reprezentanți ai Guvernului României, care au transmis urările premierului Ludovic Orban; Excelența Sa, Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid; Excelența Sa, Ambasadorul Israelului, David Saranga, Vice-Ambasadorul Amir Sagron. Au mai participat și Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Dragoș Preda; șefa Misiunii Economice Israeliene la București, Bareket Knafo; Președintele Fondator al Camerei de Comerț și Industrie România-Israel, Jose Iacobescu; Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Vainer.

 

„În numele domnului Prim Ministru Ludovic Orban și al Cancelariei Guvernului României, adresăm felicitări Camerei de Comerț și Industrie România Israel pentru frumoasa aniversare a celor 30 de ani de la înființare și le urăm succes în continuare pentru stimularea relațiilor comerciale bilaterale.”

Ionel Dancă,

Șef al Cancelariei Prim-Ministrului, cu rang de ministru

 

„Există un nivel masiv al investițiilor și inițiative pozitive de ambele părți, lucru care încurajează și mai mult schimburile bilaterale dintre cele două state. Dorim pe această cale să urăm un călduros La mulți ani Camerei de Comerț și Industrie România-Israel și să vă asigurăm de întregul suport al echipei din Ambasada României din Israel.”

E.S.Radu Ioanid,

Ambasadorul României în Israel

 

 

„Activitatea Camerei de Comerț și Industrie România-Israel, prima cameră de comerț bilaterală din România, reflectă relațiile excelente dintre Israel și România. În cei 30 de ani de existență, cea mai longevivă Cameră de Comerț din România, a inițiat nenumărate evenimente, forumuri și expoziții excelente dedicate creării și consolidării legăturilor dintre țările noastre, în cele mai variate domenii. Munca neîntreruptă depusă de CCIRI, prin președintele Călin Coșar și echipa sa dedicată, constituie o importantă platformă de dezvoltare a domeniilor de afaceri din țările noastre.

Cu ocazia aniversării lor, îi felicităm pentru reușite, ne amintim de succesele împlinite împreună și privim cu optimism către viitor și către cât mai multe noi oportunități de colaborare. La mulți ani!”

E.S. David Saranga,

Ambasadorul Israelului în România

 

Pe parcursul acestui an, Camera de Comerț și Industrie România-Israel a realizat numeroase proiecte, printre care: newsletter-ul Membership Care dedicat membrilor cu privire la Covid-19 și modalitățile de suport personalizat pentru companiile membre, evenimente pe tematici de Business Resilience în timpul pandemiei, de redresare economică și automatizări, proiecte legate de digitalizarea interacțiunii dintre contribuabili și administrația publică. În plus, CCIRI a susținut mediul diplomatic Israelian cu rezultate vizibile, prin Romania – Israel Memorandum of Understanding axat pe Cyber Security și G2G Meeting 2020 – Health.

 

Camera de Comerț și Industrie România-Israel (CCIRI) a fost înființată în anul 1990, în baza unei Hotărâri de Guvern. Organizație non-guvernamentală, de utilitate publică, cu caracter autonom și apolitic, al cărei scop este promovarea relațiilor de cooperare economică dintre România și Israel, CCIRI își păstrează și acum același obiectiv: de a valorifica parteneriatele și de a susține mediul de afaceri din România și Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here