Spa-ul în România – supraviețuire sau renaștere?

0
1348

Văzută prin lupa de business, piața balneo și spa din România a fost și este în continuă creștere încă din 2012 de când această industrie și-a trasat o nișă proprie și la noi în țară, ajungând în 2018 să contureze o cifră de afaceri de aproximativ 314 milioane de euro. Anul trecut, piața spa din România a crescut cu aproximativ 10% față de 2017, când totalul acesteia a fost de 24,4 milioane de euro, dintre care 8,8 milioane euro provin din terapii spa de relaxare (nu includem terapiile de remodelare corporală și de înfrumusețare)

 

Anul 2020 a dezmorțit și amorțit în același timp această industrie!

Se simte prezența unui val de inițiative pentru revitalizarea, dezvoltarea și legiferarea industriei balneo spa în România, cu rezultate firave sau lăsate în așteptare, dar care totuși sunt în viață datorită unor oameni care cred real în plasarea României pe harta internațională a spa-urilor, ce fac eforturi consistente pentru ca această industrie să aibă reglementată o legislație foarte clară, constructivă și aplicabilă.

România are cu ce, are cu cine, dar încă nu are CUM să renască și să se dezvolte la adevăratul său potențial. Plecând de la resursele de neprețuit, cum sunt apele carbogazoase, apele oligominerale, alcaline, feruginoase, clorosodice, apele sulfuroase, lacurile terapeutice, mofetele, nămolurile, salinele, fitoterapie, factori de climă, până la locurile absolut magice pe care le are țara noastră, industria spa și balneo are nevoie de susținere, de investiții mari, de infrastructură pentru a ajunge efectiv în aceste locuri, plus foarte multă implicare activă.

 

România are potențial extraordinar de creștere a pieței spa și putem îndrăzni să o vedem ca Destinație Spa de 5*!

În primul rând pentru că deținem o resursă magnifică de “bunătăți naturale” exploatate și valorificate foarte puțin, și în al doilea rând, deși trăim aceste vremuri de schimbare și provocare profunde, piața hotelieră nu s-a oprit din expansiune.

Desigur că ritmul poate fi mai lent, dar iată că se vede tot mai mult cum proprietarii de hoteluri au prins gustul business-ului spa, ascultând vocea clientului lor, care este avid după relaxare, detașare și stare de bine generală. Statisticile ultimilor ani demonstrează că un centru spa în hotel, crește tariful per cameră, dar crește și gradul de ocupare, de aceea tendința este ca proprietarii și managerii de hotel să nu mai considere spa-ul ca o simplă facilitate, ci să-l trateze cu respectul și atenția cuvenită unui business de sine stătător.

Deși poate părea idealist, România are potențialul necesar de a deveni o destinație SPA de 5* dacă avem deschiderea și capacitatea să creăm calitate în adevăratul sens, și mai mult, să depășim pragul de a o oferi servicii bune. E imperios necesar să creăm servicii excelente care, evident, sunt create cu oameni pregătiți, capabili să readucă ospitalitatea la rang de virtute. Da, este un efort, însă este singura cale de a scoate diamantul din noroi.

Din perspectiva mea de consultant spa, ce îmi oferă “privilegiul” de a crea și de a (pre)viziona un concept sau un produs spa, susțin ideea unei analize mai amănunțite a business-urilor spa existente, cu precădere în această perioadă de restricții, pentru ca acestea să fie pregătite pentru redeschidere, și anume:

  1. Analiza balanțelor financiare a anilor precedenți 2018 si 2019 cu accent pe cash flow.
  2. Analiza meniului și rentabilitatea serviciilor – modificarea meniului de servicii (ex. includerea terapiilor mecanizate).
  3. Cercetare de piață privind tendințele industriei spa în Europa.
  4. Reconfigurarea planului de business și a poziționării pe piață, inclusiv regândirea conceptului spa și integrarea/conceperea de  programe/servicii holistice.
  5. Atragerea de investiții noi, poate chiar investitori.
  6. Recentralizarea atenției spre echipa spa (training-uri de specialitate – terapii spa, vânzări spa, programe/ training de etichetă și customer care).
  7. Menținerea legăturii cu baza de clienți existentă, prin instrumentele online, mesaje de bine și de încurajare, cu acțiuni pe care spa-ul le face pentru a se pregăti pentru redeschidere.
  8. Dezvoltarea sau deschiderea magazinelor online – Spa Boutique – cu sfaturi și recomandări de la specialiștii centrului.
  9. Prezență mult mai consistentă și susținută în online – website și social media.
  10. Crearea de parteneriate cu locații și brand-uri de produse.

 

Pe lângă măsurile de siguranță (sanitare și de distanțare) e vital ca fiecare manager / proprietar de spa să dețină controlul și frâiele business-ului, prin acțiuni pozitive, constructive și temeinice înainte și după redeschidere.

Spa-ul are nevoie de transformare și adaptare, azi.

 

Alina Nițu este consultant în domeniul Spa Business și Hospitality Customer Care trainer cu o experiență de peste 10 ani în domeniul hotelier & spa, ce și-a creionat expertiza prin experiență practică, având alături câțiva mentori potriviți care au contribuit temeinic la creșterea sa profesională.

Alina este o persoană implicată, perseverentă, dedicată progresului și dezvoltării industriei spa ca business, ce a dobândit cunoștințele necesare pentru a crea și susține programe de training specifice industriei hoteliere & spa: Etichetă & Customer Care, Curs de bază Spa Management, Curs Vânzări spa.

Alina a creat cursul Hospitality Customer Care prin experiență proprie, atât în calitate de gazdă, cât și în calitate de client și client misterios, curs pe care l-a susținut în peste 13 centre din țară din domeniul hotelier, spa, restaurant, cabinete stomatologice și companii IT.

În domeniul spa & wellness, joacă un rol de bază în tot ceea ce presupune un business spa: plan de business, concept, recrutare & training, plan de vânzări și marketing, reorganizare business, proceduri operaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here