PATRU ATELIERE DE CROITORIE AU FĂCUT ECHIPĂ ȘI CU SPRIJINUL FINANCIAR AL KAUFLAND ROMÂNIA AU PRODUS PESTE 3.400 DE COMBINEZOANE DE PROTECȚIE PENTRU CADRELE MEDICALE

0
1567

 

București, 22 decembrie 2020. 3.446 de combinezoane de protecție produse local, în București, de 13 angajați din patru ateliere de croitorie, au ajuns la cadrele medicale și personalul din 37 de spitale și centre sociale în cadrul proiectului ”Construirea capacității locale de producție a echipamentelor medicale: costume medicale de protecție pentru cadrele medicale, produse în România”.

Scopul proiectului a fost construirea capacității locale pentru producția de combinezoane de protecție de către un cluster de croitori și ateliere de croitorie din București pentru prevenirea COVID-19 în spitale cu pacienți COVID-19.

“Orice tip de echipament primit cu titlu gratuit ne va fi de un real ajutor, având în vedere consumul foarte mare de echipamente de protecție din această perioadă. Vă mulțumim!”, spital beneficiar din județul Galați.

 

La declanșarea crizei medicale COVID-19 în România în luna martie, asociația Merci Charity a hotărât că trebuie să adapteze misiunea afacerii sociale Atelier Merci în sprijinul cadrelor medicale, mai ales că presa titra o lipsă acută a echipamentelor medicale de protecție.

„Se dau în consum 800-1000 de bucăți pe săptămână, în funcție de numărul de pacienți”, spital beneficiar din

Baia Mare.

 

Beneficiind de susținerea financiară a Kaufland România, prin programul de granturi “În stare de bine” și cu sprijinul colaboratorilor, trei ateliere de croitorie, asociația a reușit să producă cu materiale și accesorii locale și 13 angajați, peste 3.400 de combinezoane de protecție pentru spitalele din România.

 

”Implicarea în acest proiect a însemnat pentru noi o adevărată experiență de învățare! Mulțumim colegilor de la Asociația Merci Charity Boutique și de la celelalte ateliere – partenere pentru suportul și training-urile oferite! […] Mai mult decât atât, extrem de valoros pentru noi este faptul că această sursă de venit ne-a ajutat să ne continuăm activitatea și să susținem cele 8 locuri de muncă create în cadrul atelierului nostru social.”, a declarat Andreea Savin – manager Atelierul de Pânză, afacere socială a asociației Viitor Plus.

 

În perioada stării de urgență, atelierele de croitorie au înregistrat pierderi mari: unul din trei ateliere s-a închis, iar altele au înregistrat pierderi cu până la 70% din cauza scăderii comenzilor (Știrile ProTV din 6 septembrie 2020).

 

„Perioada aceasta a marcat greu micul nostru atelier. [ … ] Pentru mine, […], designer vestimentar, cât și pentru angajații atelierului, faptul că am putut continua activitatea fără să recurgem la șomaj tehnic, faptul că am putut aduce un aport societății greu încercate, faptul că am putut avea o activitate și un ritm de muncă susținut, ne-a ajutat enorm. Ne-a ajutat psihic, emoțional, financiar. Am reușit să străbatem aceste luni grele muncind pentru un scop nobil. Suntem recunoscători echipei Merci pentru faptul că ne-au ales în acest proiect. Acest proiect a fost o gură de oxigen și o colac de salvare financiar. Vă mulțumim!”, atelier de croitorie partener.

 

Combinezoanele de protecție au fost testate pentru SR EN 14126: îmbrăcăminte de protecție.

 

 

Fundația FAN Courier a sprijinit proiectul asigurând transportul gratuit a celor 75 de colete cu combinezoane de protecție cu o greutate de peste 560 de kilograme către cele 37 de spitale și centre sociale* beneficiare.

 

„Această acțiune face parte din demersul nostru de a fi aproape de cei din linia întâi prin transporturi umanitare gratuite realizate de flota FAN Courier. Această jumătate de tonă de combinezoane de protecție a ajuns la spitale din 26 de orașe mulțumită colegilor care au fost alături de noi în rezolvarea provocărilor logistice, rămânând fideli sloganului companiei “Oriunde, cu plăcere” pentru că nu am refuzat pe nimeni care a venit și ne-a cerut ajutorul.”, a declarat Magda Popescu, director executiv al Fundației FAN Courier.

 

Astfel, Atelier Merci, o afacere socială mică, cu doar patru angajați, a dat dovadă de capacitate de adaptare, de spirit antreprenorial și de colaborare, creând un cluster format din patru ateliere care a rezolvat două nevoi acute: de combinezoane de protecție pentru cadrele medicale și de comenzi pentru atelierele de croitorie.

 

Proiect derulat de asociația Merci Charity Boutique și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

***

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here