Amnistia fiscală și eșalonarea simplificată continuă în 2021: Pentru cine și în ce condiții

0
1223

Ne-am obișnuit ca în fiecare an să urmărim cu mare atenție ultimul Monitor Oficial, publicat pe 31 decembrie, pentru că este posibil să aducă noi măsuri în domeniul fiscalității. Nici 2020 nu a făcut excepție de la această regulă. În Monitorul Oficial 1332/31.12.2020 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 229/2020 care, printre altele, prevede prelungirea amnistiei fiscale reglementată de Ordonanța nr. 69/2020 și a procedurii de eșalonare simplificată prevăzută de OUG nr. 181 / 2020.

În primul rând, OUG nr. 229/2020 prelungește termenul până la care contribuabilii care aveau obligații fiscale restante la data de 31 martie 2020 pot beneficia de măsura anulării dobânzilor și a penalităților de întârziere / nedeclarare aferente acestor obligații fiscale principale.

Dacă OUG nr. 69/2020 stabilea ca termen limită pentru depunerea cererii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii data de 15 decembrie 2020, foarte mulți contribuabili grăbindu-se sa depună documentația până la această dată, actul normativ publicat la final de an prelungește acest termen până la  31 martie 2021.

Pot beneficia de această facilitate fiscală, prin depunerea cererii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii până la 31 martie 2021, contribuabilii aflați într-unul dintre următoarele cazuri:

  • Contribuabilii care înregistrează obligații bugetare principale restanțe la data de 31 martie 2020 și neachitate / nestinse până în În această categorie se regăsesc contribuabilii care au depus de exemplu declarația de impunere în trecut, dar din lipsă de fonduri nu au achitat debitul declarat.

 

  • Contribuabilii care depun până la 31 martie 2021 o declarație rectificativă prin care declară suplimentar de plată obligații fiscale principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020. Noul act normativ extinde practic termenul până la care se pot depune declarații rectificative pentru a putea beneficia de amnistia fiscală, noul termen fiind 31 martie 2021 (față de termenul de 15 decembrie 2020 prevăzut de OUG nr. 69/2020).

 

  • Contribuabilii care depun până la 31 martie 2021 un decont de TVA prin care corectează TVA cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, declarând astfel o sumă suplimentară de TVA de plată. Această situație este similară cu situația depunerii unor declarații rectificative prin care se rectifică sumele de plată aferentă perioadelor anterioare datei de 31 martie 2020. Se aplică acelor contribuabili care constată că au declarat sume de TVA de plată inferioare obligațiilor înregistrate și care doresc să regleze această situație. Astfel de cazuri pot apărea frecvent în practică, fie datorită modului de interpretare a dispozițiilor legale referitoare, de exemplu la deductibilitatea TVA, fie de pildă din cauza lipsei  unor documente justificative pentru aplicarea scutirii de TVA sau pentru exercitarea dreptului de deducere.

 

  • Contribuabilii care au înregistrat obligații bugetare principale de plată cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, dar pe care le-au stins până la această dată, fără însă a fi achitat și obligațiile fiscale accesorii aferente. Acesta este cazul contribuabililor care (i) fie au declarat cu întârziere obligațiile fiscale principale de plată (înainte de 31 martie 2020), fie au depus declarații rectificative înainte de această dată, fie au primit decizii de impunere anterior acestui termen și care (ii) au achitat debitele principale înainte de 31 martie 2020, (iii) dar nu au primit din partea organelor fiscale și deciziile de impunere referitoare la obligațiile fiscale accesorii, astfel că acestea nu au fost achitate.

 

  • Contribuabilii care au în derulare o procedură de eșalonare la plată obținută până la data de 31 martie 2021/ care au obținut suspendarea executării în condițiile legii (i.e. fie printr-o hotărâre judecătorească, fie prin depunerea unei scrisori de garanție bancare) și care, până la data de 31 martie 2021, renunță la beneficiul suspendării / eșalonarea la plată își pierde valabilitate.

 

OUG nr. 229/2020 nu prevede însă nimic cu privire la contribuabilii aflați în inspecție fiscală. Ordonanța anterioară (OUG nr. 69/2020) prevedea expres că pot beneficia de amnistia fiscală și contribuabilii care la data de 14 mai 2020 (i.e. data intrării în vigoare a actului normativ) erau supuși unei inspecții fiscale în derulare. Noul act normativ nu aduce niciun fel de modificări acestei prevederi, astfel încât se poate concluziona că amnistia fiscală nu se aplică în cazul contribuabililor în privința cărora inspecția fiscală a fost demarată după data de 14 mai 2020 (dar care se afla totuși în curs la data de 31 decembrie 2020, data intrării în vigoare a noului act normativ). Drept urmare, obligațiile fiscale principale ce vor fi stabilite la finalizarea numeroaselor inspecții fiscale demarate la final de 2020 vor fi purtătoare de accesorii pentru care nu se va putea aplica amnistia!

Condițiile pentru a beneficia de amnistia fiscală sunt cele prevăzute de toate actele normative anterioare similare și anume achitarea obligațiilor fiscale principale restante (până la data de 31 martie 2021), achitarea tuturor obligațiilor accesorii restante care nu pot beneficia de amnistia fiscală, depunerea tuturor declarațiilor fiscale și, nu în ultimul rând, depunerea cererii de anulare a accesoriilor pentru care se aplică procedura amnistiei până la data de 31 martie 2021, sub sancțiunea decăderii.

Se impune precizarea că amnistia fiscală instituită prin OUG nr. 69/2020 și prelungită prin OUG 229/2020 se aplică nu doar pentru obligațiile datorate ANAF, ci și pentru obligațiile bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice, cum ar fi Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Din această perspectivă, prelungirea termenului de aplicare a amnistiei este benefică, având în vedere că procedura de aplicare a OUG 69/2020 a fost publicată de Ministerul Mediului abia în 11 decembrie 2020 (deci cu 4 zile înainte de expirarea termenului de depunerii a cererii de anulare). Prin urmare, mulți contribuabili au considerat termenul insuficient pentru a putea solicita aplicarea amnistiei pentru obligațiile datorate AFM.

În al doilea rând, OUG nr. 229/2020 prelungește termenul până la care contribuabilii pot aplica pentru procedura eșalonării simplificate prevăzute de OUG nr. 181/2020, noul termen limită fiind tot data de 31 martie 2021.

Astfel, cele două acte normative amintite mai sus, emise în anul 2020 (respectiv OUG 69/2020 in privința amnistiei fiscale și OUG nr. 181/2020 referitoare la procedura eșalonării simplificate) sunt complementare. Astfel, dacă amnistia fiscală se aplică pentru obligațiile fiscale scadente înainte de 31 martie 2020, procedura eșalonării simplificate se aplică pentru obligațiile fiscale cu scadențe ulterioare, respectiv începând cu data declarării stării de urgență (i.e. 16 martie 2020), dat fiind că pentru obligațiile fiscale scadente în această perioadă (începând cu 16 martie 2020 și până la 25 decembrie 2020) nu s-au datorat și nu s-au calculat accesorii, conform OUG 29/2020 cu modificările și completările ulterioare.

Se impune a fi salutată măsura extinderii termenului pentru aplicarea procedurii amnistiei fiscale și a  eșalonării simplificate cu atât mai mult cu cât foarte mulți contribuabili afectați de criza sanitară și economică s-au găsit în imposibilitatea de a-si achita debitele către bugetul de stat.

Așadar, dacă în condiții normale ”amnistierea” obligațiilor fiscale poate genera unele discuții legate de ”moralitatea și echitatea” unei asemenea măsuri menite a ajuta restanțierii, în contextul actual asemenea măsuri sunt extrem de necesare.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here