Ioana Arsenie, Strateg Financiar: Fenomenul actual de contracţie economică aduce pierderi şi de 30% pentru transportatorii din România

0
1740

Contracţia economică este termenul din ce în ce mai folosit de către antreprenorii români, pe fondul pandemiei care coincide şi cu situaţia economică internaţională, care a suferit modificări majore în ultimul an.

Contracţia merge în descreşterea afacerii şi este caracterizată de scăderea veniturilor şi a încasărilor, o stare financiară vulnerabilă, care se poate degrada treptat şi accelerat. Prin perpetuarea acestui trend descrescător, rezultă pierderi şi de până la 80% din veniturile unei companii, blocaj şi chiar faliment.

În aceste situaţii, antreprenorul va anticipa o posibilă contracţie a afacerii şi va interveni la timp prin aplicarea de instrumente financiare. Astfel, fenomenul se tratează contextual, perceput izolat, iar pierderile financiare se pot limita.

În opinia strategului financiar Ioana Arsenie, domeniul transporturilor din România pare să înregistreze o contracţie economică de 30% pe fondul pandemiei.

Efectele fenomenului de contracţie economică în transporturi se pot percepe prin anumite acţiuni realizate în mod direct de către antreprenori şi manageri: restructurări de personal, oprirea parţială a unei capacităţi de lucru, reducerea bugetului de marketing, reducerea cheltuielilor administrative, tăierile în categoriile de cheltuieli care nu afectează imediat continuarea afacerii, prudenţa în decizii investiţionale şi suspendarea proiectelor de investiţii.

Când aplici o scădere de venituri în reajustarea bugetului, aplici simultan măsuri de limitare a pierderii, astfel vei avea un buget destul de flexibil în firmă care să îţi permită o continuare modestă a afacerii.

Etapa de contracţie este o etapă firească în ciclul de evolutie al afacerilor, însă, dacă nu este gestionată suficient de rapid de la declanşare, ferm şi pe termen lung, provoacă pierderi în mod accelerat şi determină o situatie greu de gestionat, de criză, în care continuarea afacerii poate să fie sub semnul întrebării, cu atât mai mult cu cât se suprapune cu etapa de contracţie economică globală şi a industriei.

Posibile soluţii de aplicat când te confrunzi cu fenomenul de contracţie a afacerii:

  1. Redimensionează bugetul companiei;
  2. Dezvoltă structura de cheltuieli variabile şi diminuează masa cheltuielilor fixe;
  3. Aplică tăieri de cheltuieli care nu influenţează activitatea de bază şi nu pun în risc continuarea afacerii;
  4. Identifică liniile de business cele mai profitabile şi cu potenţial pozitiv şi acţionează pentru stabilizarea şi creşterea acestora;
  5. În oglindă, decide rapid tăieri şi suspendarea acelor activităţi care generează pierderi şi nu sunt sustenabile de sine stătător.

„Diversificarea în transport poate reprezenta un context pozitiv, de care ar trebui să ţinem cont pentru menţinerea capacităţilor de lucru”, explică Ioana Arsenie.

Pentru transportul cargo, recomand antreprenorilor să caute soluţii pentru ca utilizarea capacităţii  să fie cât mai mare, să izoleze maşinile care nu lucrează si să actioneze pentru a suspenda/îngheţa cheltuielile aferente, preţul să fie transparent şi atent calculat, conform cu noua structură a costurilor şi condiţiile din piată, renegocierea politicilor contractuale cu partenerii, clienţii – în vederea securizării procesului de recuperare a banilor cu cât mai puţine întârzieri, pe care să le controleze în cash-flow.

Pentru transportul de persoane, recomand antreprenorilor să valorifice oportunităţile curente, spaţiile într-un mijloc de transport, subînchirierea, dezvoltarea altor linii de business adiacente – utilizând analize de cost de oportunitate.

De ce merită efortul pentru a investi, chiar şi în pandemie?

Dacă ai drept obiectiv să îţi menţii rezervele vitale ale afacerii şi cu resursele limitate să îţi multiplici liniile de business şi să susţii cheltuielile în ciuda unei situaţii economice tensionate, înseamă că îţi vei optimiza afacerea, un fapt benefic pentru dezvoltarea viitoare, iar contracţia economică se poate diminua până la control. În plus, în contextul în care alţi jucători îşi restrâng activitatea, vei putea identifica zone de dezvoltare pe care anterior le accesai cu dificultate.

Notă de precauţie cu privire la declaraţii anticipative

Afirmaţiile prezentate cu privire la fenomenul de contracţie economică se bazează pe ipotezele actuale şi implică riscuri cunoscute dar şi necunoscute, care ar putea provoca rezultate reale sau evenimente care să difere semnificativ de cele exprimate în declaraţiile de mai sus. În plus, cuvintele „poate, în opinia, va, estimează” şi alte expresii similare, identifică declaraţii anticipative.

 

Ioana Arsenie este consultant de business și strateg financiar, fondatorul Trusted Advisor Strategy & Finance (www.trustedadvisor.ro). Având o expertiză de 20 de ani, în finanțe și în roluri strategice în România și la nivel internațional, Ioana acționează în parteneriat cu antreprenorii, cu obiective concrete de creșterea performanței economice a afacerilor și a averii nete a antreprenorilor, realizate cu ajutorul instrumentelor dezvoltate special pentru IMM-uri: Tabloul de Bord, Simulatorul de Business, Trusted App.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here