ATEN anunță beneficiile echipamentului switch KVM dual-port 4K cu HDMI și USB, cu comandă externă pentru selectarea portului

0
1726

Comutarea între două PC-uri performante nu a fost niciodată mai simplă de atât

 

București, România (9 martie, 2021) – ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, anunță beneficiile pe care le oferă switch-ul KVM dual-port CS22H, prevăzut cu conectori HDMI 4K, USB și un selector extern pentru alegerea portului dorit.

Eficiența reprezintă cheia succesului, iar pentru foarte mulți profesioniști, eficiența se traduce prin multi-tasking. Printre altele, asta presupune tot mai des utilizarea concomitentă a mai multor sisteme de calcul, pentru a putea rula mai multe procese în paralel, sau pentru a îndeplini mai multe sarcini în același timp. Pentru a evita supra aglomerarea spațiului de lucru în astfel de scenarii, este necesară folosirea unei soluții KVM, alese în funcție de necesitățile utilizatorului și nivelul de confort dorit de acesta. Echipamentul ATEN CS22H își propune să ofere profesioniștilor un maximum de confort și viteză de operare, fără a face rabat de la calitate și performanță.

Modelul permite conectarea a două sisteme de calcul cu interfețe video HDMI și USB la un monitor HDMI 4K, o tastatură USB și un mouse USB, făcând posibilă redarea de imagini cu rezoluții de până la 4096×2160 pixeli cu 60Hz. Totul este oferit într-un format compact, ce măsoară numai 8.34×8.42×3.04 cm, iar pentru un plus de confort și rapiditate în operare, selectarea portului se realizează printr-un modul extern, ușor de amplasat oriunde pe birou, pentru a fi în orice moment la îndemână și a simplifica operarea. Drept rezultat, utilizatorul obține un spațiu de lucru ordonat, aerisit, dar în același timp eficient, care îi permite comutarea rapidă și fără efort între două sisteme de calcul sau chiar între două platforme, precum Max OS și Microsoft Windows.

 

Caracteristici cheie:

  • O singură tastatură USB, un singur mouse USB și un singur monitor HDMI pentru a controla două sisteme de calcul
  • Calitate video superioară de până la 4K DCI (4096×2160 @60Hz)
  • Selectarea sistemului dorit cu ajutorul selectorului extern
  • Conform cu standardul HDMI; conform cu standardul HDCP 2.2
  • Suportă USB hot-plug
  • Porturile USB pentru consolă pot fi folosite pentru partajarea perifericelor USB1
  • Suportă mai multe platforme – Windows, Mac și Linux
  • Soluție de agățare pentru economisirea spațiului și un mediu de lucru cât mai ordonat
  • Plug and play
  • Alimentare prin Bus – nu sunt necesare adaptoare de alimentare externe
  1. Există posibilitatea ca CS22H să necesite alimentare suplimentară cu energie prin intermediul portului micro-USB Tip0-B. Cablul micro-USB Tip-B se achiziționează separat, în funcție de sursa de alimentare utilizată.

 

Switch-ul KVM dual-port 4K cu HDMI și USB, cu comandă externă pentru selectarea portului, CS22H va fi disponibil prin intermediul partenerilor autorizați ATEN.

Pentru mai multe informații și specificații tehnice, vizitați:

https://www.aten.com/global/en/products/kvm/cable-kvm-switches/cs22h/

Pentru a afla mai multe despre gama completă de soluții KVM ATEN, vizitați:

https://www.aten.com/global/en/products/?category=kvm

 

Despre ATEN

Înființată  în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.

Cu sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.

Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here