PwC Global CEO Survey: Nivel record de optimism, 76% dintre directorii generali cred că economia își va reveni în 2021

0
1433

București, 11 Martie 2021 –  La un an de la declanșarea pandemiei COVID-19, directorii generali manifestă un nivel record de optimism în ceea ce privește redresarea economiei globale, 76% dintre aceștia estimând îmbunătățirea evoluției Produsului Intern Brut (PIB) global în 2021, reiese din cea de-a 24-a ediție a raportului PwC CEO Survey.

 

”După un an de incertitudini și dificultăți economice, în care au fost nevoiți să-și regândească activitatea, directorii generali sunt foarte încrezători în evoluția economiei.  Deși criza sanitară rămâne în topul amenințărilor, ponderea celor care au previziuni optimiste a atins, la această ediție CEO Survey, cel mai înalt nivel din ultimii nouă ani. De exemplu, în 2020, doar 22% estimau perspective pozitive pentru economie, iar în 2019, 42% aveau astfel de așteptări. Totuși există și o serie de îngrijorări, iar cea pe care am remarcat-o se referă la volatilitatea politicilor fiscale care, influențate de viteza de acumulare a datoriilor publice pe fondul pandemiei, ar putea duce la o majorare a taxelor pe termen scurt”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

 

Revine încrederea că vor crește veniturile companiilor

 

Directorii generali sunt mai optimiști și în ceea ce privește perspectivele afacerilor lor. Aproximativ 36% dintre cei chestionați au declarat că sunt „foarte încrezători” în perspectivele organizației lor de creștere a veniturilor în următoarele 12 luni, față de 27% în 2020.

 

În timp ce încrederea globală este în creștere, există variații semnificative între industrii, reflectând modul diferit în care comportamentul consumatorilor a fost afectat de pandemie. Astfel, directorii generali din sectoarele tehnologiei și telecomunicațiilor prezintă cele mai ridicate niveluri de încredere, de 45% și, respectiv, 43%.

La polul opus, se află  cei din transporturi și logistică (29%), respectiv din ospitalitate și agrement (27%), care sunt printre cei mai pesimiști în ceea ce privește capacitatea lor de a crește veniturile în următoarele 12 luni.

 

Preocupări mai mari pentru securitatea cibernetică, politicile fiscale și dezinformarea

 

Nu este surprinzător faptul că pandemiile și crizele de sănătate sunt în fruntea listei de amenințări la adresa perspectivelor de creștere, depășind teama de supra-reglementare, care a fost principala preocuparea pentru directorii generali la nivel global din 2014 până anul trecut.

 

De asemenea, digitalizarea crește riscurile generate de amenințările cibernetice. Acest lucru, coroborat cu creșterea semnificativă a incidentelor de securitate cibernetică din 2020, inclusiv atacuri de tip ”ransomware”, a propulsat amenințările cibernetice pe locul doi în topul preocupărilor, fiind menționate de 47% dintre directorii executivi, comparativ cu 33% în 2020. Întrebați despre cheltuielile lor pentru transformarea digitală, aproape jumătate dintre directorii executivi (49%) spun că acestea vor crește cu 10% sau mai mult.

 

O altă preocupare este răspândirea dezinformării (28%, în creștere față de 16% în 2020), care a avut un impact asupra alegerilor, reputației și sănătății publice – contribuind la scăderea încrederii în întreaga societate.

 

Dacă în 2020, incertitudinea politicii fiscale s-a clasat în afara primelor zece preocupări ale directorilor executivi, în 2021 importanța sa a crescut rapid, ajungând până pe locul șapte (31%), având în vedere îngrijorarea privind acumularea datoriilor guvernamentale care ar putea conduce la majorarea taxelor.

 

Schimbările climatice se situează încă pe locul nouă printre amenințările la adresa creșterii, fiind menționate de aproape o treime dintre respondenți (față de 24 în 2020).

 

SUA își mărește avantajul față de China

 

Rezultatele sondajului arată că 35% dintre directorii generali doresc să crească afacerile companiei pe piața din SUA în următoarele 12 luni, în timp ce China este vizată de 28% dintre aceștia. În 2020, SUA erau doar cu un punct procentual înaintea Chinei. Noile evoluții politice și tensiunile existente au avut un impact asupra percepției directorilor americani care mizează mai puțin pe China ca motor de creștere și devin mai atenți la Canada și Mexic. Directorii executivi din China arată un interes tot mai mare pentru economiile mari, precum SUA, Germania și Japonia, ca destinații principale pentru exporturi.

 

După SUA și China, Germania se menține pe locul trei pe lista destinațiilor privind creșterea afacerilor, în timp ce Marea Britanie, după Brexit, se află pe patru (11%), depășind India (8%). Japonia, de asemenea, crește în clasament și devine a șasea cea mai atractivă țară, depășind Australia, care a deținut această poziție anul trecut.

 

Desfășurat în ianuarie și februarie 2021, CEO Survey explorează opiniile a 5.050 de directori din întreaga lume, inclusiv din România. Raportul global CEO Survey se lansează pe 11 martie, în cadrul unui eveniment virtual găzduit de CNBC Catalyst. Ediția CEO Survey 2021 pentru România va fi publicată la începutul lunii iunie.

 

Despre PwC

 

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 155 de țări cu mai mult de 284.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

© 2021 PwC. Toate drepturile rezervate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here