LifeBox estimează o creștere cu 50% a vânzărilor de meniuri cu preparate sănătoase de Paște

0
1261

București, 23 aprilie 2021 – LifeBox, liderul pieței de healthy food delivery din România, estimează că vânzările meniurilor speciale de Paște vor crește cu 50% în acest sezon, față de aceeași perioadă a anului trecut. În plus, compania anticipează că românii vor cheltui aproximativ 350 de lei pentru un meniu cu preparate sănătoase de Paște, în cele trei zone în care este prezentă compania: București, Cluj și Oradea.

Estimările companiei vin în contextul lansării unui meniu special de Paște, care va conține 13 preparate tradiționale și nu numai, pregătite într-o manieră mai sănătoasă și adaptate nevoilor și obiceiurilor de consum ale clienților LifeBox. Astfel, aceștia au posibilitatea să își compună propriul meniu de Paște alegând din preparate pregătite cu carne sau vegetariene, cu prețuri pornind de la 25 lei, până la 159 lei, în funcție de produs.

„Misiunea noastră de a aduce pe masa românilor preparate sănătoase și gustoase continuă și în această perioadă specială a sărbătorilor pascale. Meniul de Paște din acest an a fost special gândit și creat pentru a le oferi clienților preparate tradiționale gustoase, pregătite într-un mod sănătos, dar și ca urmare a solicitărilor venite din partea acestora. Ne bucură să vedem că tot mai mulți români adoptă un stil de viață sănătos și suntem întotdeauna încântați să dăm curs solicitărilor în acest sens”, au declarat cofondatorii LifeBox.

Iubitorii de carne și preparate tradiționale vor putea regăsi în meniul special pentru sărbătorile pascale friptura de ciolan de miel slow cooked cu sos brun și salată de primăvară, drob de curcan cu verdețuri de sezon, stufat de pulpă de miel cu reducție de vin roșu, leurdă și ceapă verde în sosul casei de roșii cu busuioc, Coquelet de Bretania umplut cu portocale roșii, ghimbir și rozmarin, salată de sfeclă la aburi, morcov, ardei copt și susan, file Cod Loins sălbatic la cuptor cu sos din vin roșu, măsline verzi siciliene, roșii uscate și boabe de edamame la aburi și o garnitură de piure de cartofi și conopidă rumenită în unt, ceapă verde, salsa de trufe și salată de varză, baby spanac și morcovi.

De asemenea, meniul este completat și cu deserturi, mai exact 3 tipuri de cozonac: cel tradițional cu nucă, cacao și stafide, cel însiropat fix cât trebuie, dar și un sortiment special – cozonacul low carb. În plus, clienții se vor putea bucura și de pasca fără aluat, cu stafide hidratate în cognac.

Echipa LifeBox a inclus în noul meniu și preparate pentru persoanele vegetariene, precum drob vegetarian cu ciuperci, broccoli, morcovi, porumb și fulgi de drojdie inactivă, batonete de păstârnac și morcovi la cuptor cu sos de iaurt și ierburi Provence și risotto din orz cu spanac, leurdă verde și parmezan.

Meniul pentru Paște poate fi personalizat și precomandat până pe 28 aprilie, de pe site-ul companiei, accesând link-ul: http://bit.ly/Meniu_Paste_LifeBox și va fi livrat pe data de 1 mai.

Despre LifeBox.ro

Pornind de la un comportament alimentar corect, LifeBox oferă meniuri gustoase și sănătoase, personalizate în funcție de stilul de viață al fiecărui utilizator și calibrate corect din punct de vedere kilocaloric. Echipa LifeBox are la bază 3 membri fondatori și doi specialiști în bucătărie și nutriție. În bucătăria LifeBox sunt preparate în fiecare zi 5 tipuri de meniuri, ce pot fi comandate zilnic sau în avans pe o perioadă de până la 3 luni în București & Ilfov, Cluj & Florești și Oradea.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here