Cum cred angajatorii că va arăta piața muncii la finalul pandemiei: vor recruta mai greu, va crește rata de fluctuație din companii, salariile vor reîncepe să crească, iar candidații vor fi din nou atrași de joburile din străinătate

    0
    1443

    București, 10 iunie 2021: Piața muncii arată, în 2021, complet diferit față de 2020 și pare că deja ne-am întors la un context similar celui din 2018-2019, în condițiile în care, lunar, angajatorii prezenți pe eJobr.ro scot în piață peste 30.000 de joburi noi, iar candidații își recâștigă poziția de forță. Cu o revenire spectaculoasă a unor sectoare care anul trecut au fost puse în stand-by, precum HoReCa sau turism, deja companiile încep să ducă o luptă acerbă pentru atragerea candidaților relevanți. În plus, din toamnă, cu toții se așteaptă la o revenire și la o serie de schimbări în relația cu candidații și cu angajații.

     

    Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, schimbarea pe care o întrevăd cei mai mulți angajatori, dar și de care se tem cel mai mult este creșterea ratei de fluctuație din companii. Pe acest fond, un alt motiv de îngrijorare pentru recrutori este că vor avea din nou dificutăți în a găsi candidați sau că joburile din străinătate vor fi prima opțiune pentru o bună parte dintre specialiști sau muncitori calificați. Totodată, 44% dintre specialiștii în resurse umane spun că angajații vor cere permanentizarea modului de lucru remote, iar 22% preconizează o creștere a salariilor.

     

    ”Timp de un an de zile am spus că suntem pe o piață a angajatorilor și că, pentru prima oară, după mult timp, candidații și angajații nu mai fac regulile jocului. Tot atunci am spus că lucrurile nu vor sta prea mult așa și că repoziționarea balanței se va face mai repede decât ne așteptăm. Iată că a venit acel moment, iar angajatorii își fac deja planurile pentru toamnă ținând cont de o serie de schimbări care vor apărea foarte curând sau care deja au început să apară. Pentru candidați, e vestea bună pe care o așteptau de mult, însă pentru angajatori se anunță o perioadă extrem de competitivă, în special pentru recrutarea acelor oameni care intră în categoria talentelor cheie, În plus, multe companii ies din această pandemie cu brandul de angajator știrbit, motiv pentru care 17,3% dintre respondenți se tem că nu vor reuși să-și reconstruiască reputația, iar 42% cred că, pentru a reuși să atragă oameni cheie, va trebui să investească foarte mult în recrutare și în employer branding”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.

     

    38% dintre reprezentanții departamentelor de HR participanți la sondaj au răspuns că specialiștii își vor găsi cel mai ușor de muncă la finalul pandemiei, mai ales că nici în ultimul an nu au dus lipsă de oportunități. 24,1% spun că foarte căutați vor fi muncitorii calificați, 19% îi nominalizează pe IT-iști, 10,3% pe tinerii fără experiență, iar 8,5% pe muncitorii necalificați.

     

    ”Sunt însă și efecte pozitive la care se așteaptă recrutorii, iar principalul este legat de felul în care s-a schimbat abordarea candidaților față de un loc de muncă. 67% dintre respondenți cred că vor vedea candidați care vor veni la interviuri cu așteptări mult mai realiste decât înainte de pandemie. 24,5% pun pe aceeași listă și speranța că vor avea în față candidați mult mai bine pregătiți. Totodată, speră că, din toamnă, angajații își vor regăsi echilibrul emoțional, încurajați de relansarea economică și de relaxarea restricțiilor”, mai spune Roxana Drăghici. 30% se așteaptă ca angajații să revină și să lucreze de la birou, iar 24% estimează că vor fi reluate angajările în aceeași dinamică precum în 2019.

     

    Sondajul a fost realizat în luna mai, pe un eșantion de 120 de specialiști și manageri în resurse umane.

     

    În acest moment, peste 34.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro. Pentru acestea sunt înregistrate, lunar, între 1,1 și 1,5 milioane de aplicări de la peste 120.000 de aplicanți care își caută activ un loc de muncă.

     

    ***

    Despre eJobs

    Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

     

     

     

     

     

     

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here