Colliers a certificat cu standardele LEED, BREEAM și WELL aproape 3 milioane de metri pătrați de spații imobiliare în cei 10 ani de activitate a departamentului de Green and Healthy Buildings Certifications

0
965

23 septembrie 2021: Colliers, singura companie de consultanță imobiliară cu echipă dedicată de specialiști LEED, BREEAM și WELL, a oferit consultanță în vederea certificării conform tuturor acestor standarde pentru mai mult de 100 de proiecte, care totalizează aproximativ 3 milioane de metri pătrați, în decursul celor 10 ani de activitate în segmentul de Green and Healthy Buildings Certifications. Dintre acestea, 67 de proiecte coordonate au fost finalizate, iar alte 40 de proiecte sunt în curs de certificare. Pandemia de Covid-19 a evidențiat rolul critic al clădirilor în protejarea sănătății, siguranței și stării de bine a oamenilor, astfel că doar anul acesta 24 de proiecte au obținut diferite certificări, în urma consultanței oferite de echipa Colliers.

În contextul unui an 2020 atipic, când mediul de lucru, sustenabilitatea, economia de energie și digitalizarea au devenit o necesitate în sistemul de lucru hibrid accelerat de pandemie, proprietarii de clădiri și chiriașii văd acum tot mai stringentă și nevoia de a îndeplini standarde ridicate de sănătate și siguranță în spațiile pe care le administrează și au în plan reducerea riscurilor de răspândire a bolilor infecțioase prin adoptarea de soluții care să fie implementate imediat și care să faciliteze crearea unui mediu de lucru sigur pentru sănătate.

„Proprietarii clădirilor certificate verde pot oferi chiriașilor un spațiu cu costuri operaționale reduse cu 10-30%, un mediu de lucru mult mai sănătos, care generează o productivitate crescută a angajaților, dar și o compatibilitate cu obiectivele de CSR ale companiilor. În ceea ce privește beneficiile serviciilor de acest tip, ele pot varia în funcție de tipul de client pentru care oferim serviciile – dezvoltator imobiliar, antreprenor, chiriaș, dar toate avantajele converg către amplasamentul proiectului, facilitățile disponibile pentru angajați/chiriași (de la  parcări și dușuri cu vestiare și până la stații de încărcare electrice), măsuri de eficiență energetică, materiale sustenabile folosite în cadrul construcției, o atenție sporită asupra calității aerului din interiorul spațiului, conform normativelor internaționale, dar și asupra politicilor sustenabile de operare, adică folosirea unor produse/echipamente nepoluante pentru întreținerea clădirii. Colliers oferă consiliere în vederea obţinerii certificatelor LEED, BREEAM, WELL Building & WELL Health-Safety Rating, atât pentru clădirile existente, cu scopul de a îmbunătăţi performanţa şi sustenabilitatea acestora, cât şi pentru proiectele noi”, explică Oana Stamatin, Director Green and Healthy Buildings Certifications la Colliers.

De altfel, piața imobiliară din România, care a evoluat foarte mult în ultimii ani, urmează tendința clădirilor „verzi” din toată Europa. Cu o echipa formată din consultanți seniori, cu experiență vastă în certificări și cu acreditări LEED, BREEAM și WELL atât pentru clădirile în construcție, operare, amenajări interioare sau cartiere/comunități, doar anul acesta au fost finalizare 24 procese de certificare. Dintre cele 67 de proiecte coordonate de Colliers în total în ultimii 10 ani și deja certificate din perspectiva sănătății, siguranței și sustenabilității, nivelurile de certificări obținute sunt de tipul LEED BD+C: Core and Shell (13 proiecte), LEED BD+C: New Construction (2 proiecte), LEED Operations and Maintenance (21 de proiecte), LEED Neighborhood Development (2 proiecte), LEED ID+C: Retail: 1, BREEAM In-Use (13), iar cu WELL Health-Safety, cel mai nou standard de evaluare al International WELL Building Institute pentru limitarea riscurilor de sănătate, au fost certificate deja 15 proiecte.

De exemplu, Țiriac Imobiliare este primul dezvoltator român care implementează standardul WELL Health-Safety pentru întregul său portofoliu de clădiri mixte, compus din Stejarii Residential Club 1, clădirea de birouri Tiriac Center, Țiriac Tower, dar și proiectul aflat în construcție –  Stejarii Residential Club 2. Colliers România, singura companie de consultanță imobiliară cu o echipă de specialiști WELL, coordonează în prezent procesul de certificare a întregului portofoliu de clădiri mixte deținut de Tiriac Imobiliare.

Totodată, Palas Iași este singurul proiect certificat LEED Neighborhood Development din regiunea CEE, fiind unul dintre cele cinci proiecte din toată Europa care au primit această certificare, procesul de obținere fiind coordonat de Colliers. De asemenea, tot ca urmare a consilierii oferite de Colliers, City Point a devenit recent primul complex rezidențial din România certificat LEED Gold for Neighbourhood Development: Plan and Design. Beneficiile LEED ND se disting prin trei piloni principali: scală, înțelegere amplă&sinergii și longevitate. Cu alte cuvinte, un design durabil, care oferă „dividende verzi” mai multor generații care vin din urmă, caracterizat printr-un spectru complet care oferă avantajul sinergiilor pe toate planurile.

„În ansamblu, majoritatea proiectelor certificate se află în Capitală și în împrejurimi – mai mult de jumătate, dar au fost obținute destul de multe certificări și în hub-uri regionale, precum Timișoara, Cluj-Napoca sau Iași, cu accent constant pe birouri, spații industriale și proiecte cu utilizare mixtă. Cu toate acestea, ne așteptăm la o creștere a competiției între sistemele de certificare de clădiri „verzi” și vedem dezvoltatori mari din retail și din piața de spații industriale și logistice care ar putea fi interesați să-și certifice portofoliile, precum și jucători din zone de nișă, specializate, cum ar fi interioare de birouri. Remarcăm un interes crescut pentru certificările WELL Health – Safety, cu cel puțin o triplare a pieței în următoarea jumătate de an, avand în vedere dorința proprietarilor de a demonstra ocupanților faptul că operează o clădire sigură din punct de vedere al sănătății”, conchide Oana Stamatin.

Având în vedere interesul crescut pentru sănătate și siguranță la birou, Colliers inovează și răspunde provocărilor actuale și nevoilor viitoare din piața de birouri cu Office 360°, o abordare completă a biroului, din toate punctele de vedere, realizată printr-un proces unic și extrem de complex, adaptat până la ultimul detaliu pentru a se potrivi nevoilor și planurilor strategice ale companiilor, iar echipa lucrează inclusiv pentru a îmbunătăți reputația și sustenabilitatea unei clădiri prin certificările LEED, BREEAM și WELL.

 

 

 

 

Despre Colliers

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Cu operațiuni în 67 de țări, cei peste 15.000 de specialiști lucrează împreună pentru a oferi consultanță de specialitate pentru chiriași, proprietari și investitori. Timp de peste 25 de ani, echipa noastră experimentată de management a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproape 20%. Cu venituri anuale de 3 miliarde de dolari (3,3 miliarde de dolari inclusiv afiliații) și active gestionate de 40 miliarde de dolari, compania maximizează potențialul proprietăților și accelerează succesul clienților și al angajaților. Pentru mai multe detalii despre Colliers accesați corporate.colliers.com, Twitter @Colliers sau LinkedIn.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here