Zitec lansează Modulul de Plăți Online în aplicația Regista, pentru plata amenzilor și taxelor locale

0
1244

Regista devine prima aplicație din România care calculează automat valoarea taxelor locale

 

București, 19 octombrie 2021 – Zitec, lider pe piaţa de IT & digital marketing din România, continuă promovarea digitalizării instituţiilor publice prin aplicația Regista și lansează modulul de Plăți Online, cu ajutorul căruia primăriile pot încasa taxe și amenzi direct din portalul de e-Guvernare Regista.

 

În prezent, majoritatea primăriilor din România întâmpină dificultăți în procesul de calculare, comunicare și încasarea taxelor locale. În acest context, Regista vine în ajutorul primăriilor, oferindu-le posibilitatea de a gestiona taxele, a informa cetățenii, de a calcula și încasa taxe locale și amenzi, online, direct prin portalul public e-Guvernare Regista. De asemenea cetățenii și companiile au acum acces la o modalitate rapidă și simplă de a se informa și efectua aceste plăți.

 

Regista oferă posibilitatea plății tuturor taxelor locale (atât a celor prevăzute în Codul Fiscal, cât și a celor specifice fiecărei administrații locale) și a amenzilor direct către primărie. În cazul altor aplicații disponibile pe piață, contribuabilii trebuie să cunoască dinainte valoarea taxei de achitat. Regista oferă în premieră posibilitatea calculului automat al valorii acestora pe baza criteriilor stabilite prin Codul Fiscal și Hotărârile de Consiliu Local, precum suprafață, număr persoane, durată, etc. De exemplu, în cazul cererii de eliberare certificat de urbanism, aplicația calculează automat valoarea taxei în funcție de suprafața clădirii. Astfel, cetățenii sau companiile nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la primărie pentru a afla cât au de plătit pentru fiecare taxă.

 

Potrivit Regista, modulul de Plăți Online permite astfel o mai bună transparență față de contribuabili, deoarece aceștia vor putea consulta mult mai ușor actul normativ prin care s-a stabilit formula de calcul pentru taxa de interes pentru ei.

 

Sumele sunt procesate și încasate de Banca Transilvania și sunt virate automat în conturile primăriilor deschise la Trezorerie. Regista nu percepe niciun comision pentru plățile efectuate prin acest modul.

 

„Regista.ro este deja prezentă în peste 750 de primării din toată țara. Acest grad de adopție ne onorează și ne motivează să ajutăm administrația locală să accelereze pe drumul digitalizării. De aceea, lansăm astăzi modulul de Plăți Online, modul ce acoperă o zonă ignorată până acum, cea a taxelor locale. Primăriile vor putea să își gestioneze toate taxele, să le publice pe portalul de e-Guvernare, iar cetățenii vor putea să înțeleagă ce anume plătesc și să achite orice taxă locală sau amendă, direct, online și fără niciun comision”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.

 

Soluţia Regista, dezvoltată de echipa Zitec, este lider de piaţă pe segmentul aplicaţiilor de registratură şi managementul documentelor în administraţia publică locală. Rolul aplicaţiei este să automatizeze şi să eficientizeze activităţile din instituţiile locale, guvernamentale şi din companii, prin modulele de registratură electronică, managementul documentelor şi e-Guvernare. Regista facilitează atât o comunicare optimă între departamentele unei instituţii, cât şi între funcţionari şi cetăţeni, pentru o rezolvare rapidă şi mult mai organizată a solicitărilor primite.

 

Până în prezent, aproximativ 750 de instituţii publice şi companii din toate judeţele ţării şi-au îmbunătăţit procesele de lucru și-au redus birocraţia prin intermediul Regista. Aplicaţia are peste 15.000 de utilizatori la nivel naţional care au înregistrat de-a lungul timpului peste 16 milioane de documente. Aplicaţia Regista poate fi accesată de oriunde de către funcţionarii publici sau angajaţii companiilor, fiind disponibilă direct din browser, fără instalare şi cu toate informaţiile stocate în siguranţă în cloud Microsoft Azure în Uniunea Europeană.

Despre Zitec

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românești certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

În 2021, Zitec s-a clasat printre cele 15 finaliste ale programului ‘Made in Romania’ lansat de Bursa de Valori București, o recunoaștere a contribuției active la dezvoltarea industriei IT din România și la accelerarea transformării digitale în companii și instituții publice. Zitec a primit și premiul ‘Shining Star 2021’ oferit de Inspiring Employers pentru cultura organizațională bazată pe comunicare deschisă, dezvoltare continuă și recunoaștere. De asemenea, a câștigat titlul de ‘Angajatorul anului’ la Romanian Business Services Forum & Awards doi ani consecutivi, în 2020 și 2021. Pentru serviciile de digital marketing, compania a fost nominalizată în topul agențiilor de digital din România conform Forbes în 2019 și 2020, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de peste 60% în 2021 față de anul precedent. Pentru activitatea sa din 2019, Zitec a fost desemnată ‘Compania Anului’ la Gala ANIS România 2020. Zitec este partener al Comunității Europene prin prisma proiectelor europene finalizate sau aflate în faza de implementare în cadrul programelor Ambient Assisted Living și Erasmus +.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here