Integratorul de servicii de automatizare Encorsa creează ”angajații digitali” ai viitorului cu ajutorul tehnologiei Tailent

0
1004

 

24 noiembrie 2021. Tailent, compania românească de tehnologie cunoscută pentru democratizarea accesului la soluții de Robotic Process Automation (RPA), și Encorsa, partener de transformare digitală prin tehnologii de automatizare precum low-code și no-code, roboți RPA și asistenți virtuali dotați cu inteligență artificială (AI), au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea de „angajați digitali”.

 

Tailent are o expertiză amplă în dezvoltarea de platforme pentru roboți software specializați, care preiau sarcini repetitive și permit angajaților să se concentreze pe activități mai relevante. Roboții software Tailent sunt accesibili și pot fi puși la treabă într-un timp scurt în orice companie. În același timp, Encorsa, care a utilizat în trecut și soluții UiPath, va adăuga Tailent în portofoliul de soluții pentru a crea medii digitale accesibile în care oamenii și roboții software lucrează împreună.

 

„Encorsa este un integrator de tehnologie care se alătură ecosistemului de parteneri Tailent pentru a aduce mai multă valoare pentru clienții lor. Tailent va oferi tehnologia RPA, Encorsa va dezvolta servicii integrate cu ajutorul acesteia, iar împreună vom livra roboți software accesibili și ușor de folosit. Encorsa are o vastă experiență în furnizare de tehnologii de automatizare și avem împreună o viziune comună asupra modului în care roboții software trebuie să devină asistenți loiali ai oamenilor și companiilor în activitatea zilnică, fără a mai apărea impedimente legate de costuri. În acest fel, democratizăm accesul companiilor la soluții inovatoare adaptate nevoilor acestora indiferent de dimensiunea și domeniul lor de activitate și sprijinim crearea angajaților digitali ai viitorului, cu competențe care se pliază exact pe nevoile specifice ale fiecărei companii în parte și care sunt gata să se integreze imediat în echipă”, explică Mario Popescu, CEO Tailent.

 

Cu peste 10 ani de consultanță în domeniul tehnologiei, Encorsa aduce împreună tehnologii precum low-code și no-code, AI, RPA, Chatbots și Business Process Management (BPM) pentru a furniza soluții prin care orice companie poate să își asigure mentenanța fluxurilor și să își actualizeze în timp real reguli de business fără cunoștințe tehnice ample în interiorul organizației. Până acum, Encorsa a implementat cu succes peste 50 de proiecte complexe de transformare digitală, în companii și organizații precum Impetum Group, Green Group, Electrica Furnizare, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), BCR Asigurări de viață, PwC sau Deloitte.

 

„Suntem un startup îndrăzneț care vrea să facă o diferență reală în procesul de transformare digitală a companiilor și a instituțiilor, atât din România, cât și din lume. Colaborarea cu Tailent ne asigură accesul la o tehnologie solidă, construită cu dedicație pentru segmentul mid-market, dar și foarte avantajoasă din punct de vedere financiar. Putem integra această tehnologie în pachete care să aducă mai multă agilitate, flexibilitate și creativitate în activitatea companiilor care vor să-și accelereze procesul de transformare digitală, dar și o scalabilitate mai facilă a proiectelor, pe măsură ce business-ul se dezvoltă”, spune Cătălin Profir, CEO și co-fondator Encorsa.

 

Parteneriatul dintre Tailent și Encorsa face parte din strategia celor două companii de a democratiza accesul la tehnologii de automatizare la nivel global. În ultimul an și jumătate, Tailent a încheiat mai multe parteneriate strategice importante, cu furnizori importanți de soluții și servicii precum Winsig, Wolters Kluwer, Visa, Aliant, Recycle International, ETA2U, Serviceaide și Logiscool, ca parte dintr-un proces accelerat de expansiune.

 

 

***

 

 

Despre Tailent

Tailent este un start-up românesc orientat pe dezvoltarea de tehnologii inovatoare de automatizare de tip Robotic Process Automation (RPA), care schimbă modul în care oamenii muncesc și fac business și ajuta companiile să-și realizeze scopurile de automatizare. Tailent oferă o alternativă mai aproape de așteptările clienților, mai rapidă și mai convenabilă prin soluția Tailent Automation Platform (TAP).

www.tailent.com

 

Despre Encorsa

Encorsa este un partener de transformare digitală și simplificare a proceselor operaționale ale unei companii prin implementarea de tehnologii de automatizare precum low-code și no-code, roboți RPA și asistenți virtuali de tip chatboți dotați cu inteligență artificială (AI). Compania are peste 10 ani de consultanță în domeniul tehnologiei și peste 50 de proiecte implementate cu succes,  venind cu o nouă abordare în piața serviciilor de automatizare și low-code – Angajatul Digital. Encorsa aplică principii din Design Thinking pentru a propulsa tehnologic atât companii din România, cât și din alte țări precum SUA, Marea Britanie sau Germania. www.encorsa.ro

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here