În martie, Forum de afaceri româno-tunisian la CCIB

0
1598

Aceasta este o primă acţiune concretă stabilită în cadrul întâlnirii de lucru a conducerilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Camerei de Comerţ şi Industrie Tunis (CCIT). Evenimentul s-a desfăşurat online, cu participarea E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Tunisiene în România, aflată alături de Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene, la sediul nostru.

Principalul scop al întâlnirii a vizat identificarea unor modalităţi concrete de colaborare, în contextul dorinţei CCIB şi CCIT de a actualiza memorandumul de înţelegere semnat în anul 2006, pe fondul preocupărilor comune ale celor două Camere privind promovarea intereselor companiilor membre, în special ale întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi a oportunităţilor substanţiale oferite de cele două economii.

În deschiderea întâlnirii, Iuliu Stocklosa a vorbit despre strategia Camerei bucureștene în domeniul relațiilor externe, orientată către ţările din afara spaţiului comunitar, punctând faptul că dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu Tunisia constituie o prioritate pentru CCIB. În acest context, a exprimat deschiderea pentru organizarea la Bucureşti a unui Forum de afaceri româno-tunisian, în cadrul căruia să fie semnat noul acord de colaborare.

E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali a evidenţiat rolul pe care CCIB şi CCIT îl pot juca în deschiderea de noi canale de comunicare între oamenii de afaceri români şi cei tunisieni. În context, a subliniat importanţa stabilirii unui plan de lucru cu acţiuni orientate către o mai bună cunoaştere reciprocă a celor două comunităţi de afaceri şi către valorificarea oportunităţilor oferite de Tunisia şi România.

Potrivit lui Mounir Mouakhar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Tunis, există un potenţial deosebit pentru dezvoltarea cooperării bilaterale, îndeosebi în industriile: auto, agro-alimentară, a îngrăşămintelor chimice şi a materialelor de construcţii. Totodată, preşedintele CCIT a punctat beneficiile oferite de ţara sa oamenilor de afaceri romani prin prisma poziţiei geografice, bunelor relații cu alte state africane, dar şi a apartenenţei la diverse organizaţii regionale.

Dat fiind faptul că anul acesta E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali doreşte să marcheze Ziua Naţională a Republicii Tunisiene prin evenimente dedicate dezvoltării relaţiilor economice bilaterale, înaltul diplomat a lansat preşedintelui CCIT propunerea de a organiza o misiune economică la Bucureşti, în martie, al cărei program profesional să includă semnarea memorandumului cu CCIT, un Forum de afaceri şi o mini-expoziţie cu degustare de produse tunisiene.

În contextul în care Mounir Mouakhar a acceptat propunerea ambasadorului Tunisiei, iar Iuliu Stocklosa a exprimat întreaga deschidere pentru organizarea la sediul CCIB a Forumului şi minexpoziţiei, în perioada următoare, echipele de specialiști ale celor două camere vor coopera pentru stabilirea detaliilor tehnice.

Informații de background

Schimburile comerciale româno – tunisiene au atins, în perioada ianuarie-noiembrie 2021 (date disponible) valoarea de 476 mil. USD (+176% comparativ cu perioada similară a anului 2020), Tunisia fiind al doilea partener comercial al României din Africa (după Maroc). Exportul s-a cifrat la 277 mil. USD (+98%), ceea ce situează Tunisia pe locul doi între statele africane ca destinație a produselor românești (după Maroc). La import s-au înregistrat mărfuri în valoare de 199 mil. USD (+225%), Tunisia clasându-se pe locul doi ca țara de origine pentru mărfurile aduse din Africa (după Maroc).

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here