CEC Bank obține primul rating internațional: rating Fitch BB

0
1492

 

București, 09.03.2022 – CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România obține pentru prima dată un rating din partea Fitch Ratings – una dintre agențiile internaționale de profil de top. În urma evaluării, CEC Bank a obținut ratingul de emitent BB.

”Obținerea ratingului Fitch este un semnal că banca are un profil financiar solid și se conformează bunelor practici de guvernanță corporativă și transparență. Ratingul din partea unei agenții internaționale este un pas necesar, în contextul în care CEC Bank are în plan accesarea piețelor de capital prin emisiuni de obligațiuni subordonate. Vrem să ne diversificăm sursele de finanțare pentru a susține creșterea și consolidarea poziției pe piață și credem că instrumentele pe care le vom lansa  vor crea noi oportunități pentru investitori”, declară Bogdan Neacșu, Director General al CEC Bank.

CEC Bank a demarat un amplu program de modernizare și transformare în 2019. În ultimii 3 ani, banca a reușit să-și majoreze cota de piață – de la  6,50% în 2018 la 7,9% la sfârșitul lui 2021 și a înregistrat o creștere de 72% a activelor bancare. Totodată, profiturile băncii au crescut la niveluri record – de peste 350 de milioane de lei anual în perioada 2019-2021.

Ratingul CEC Bank reflectă poziția financiară solidă, nivelul bun de lichiditate și modelul de afaceri sustenabil, în condițiile în care banca își susține activitatea în principal pe baza surselor atrase de la clienții nebancari și are cea mai mare rețea teritorială din țară, cu o pondere de peste 25% în totalul unităților bancare din România.

Banca este angajată într-o serie de proiecte de investiții și informatizare care urmăresc consolidarea modelului de afaceri hibrid lansat în 2019, prin care produsele și serviciile CEC Bank sunt disponibile atât prin intermediul rețelei fizice, cât și online. CEC Bank a fost printre primele bănci din România care și-au digitalizat produsele bancare: conturile și creditele negarantate pot fi contractate 100% online de către persoanele fizice și, în ultimul an, oferta digitală a fost extinsă și la nivelul IMM-urilor – cu pachete de cont bancar și scrisori de garanție ce pot fi contractate de la distanță.

 

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 50 de miliarde lei, la sfârșitul lui 2021.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here