Transport umanitar în Ucraina – 3 tone de alimente și produse de igienă donate cetățenilor ucraineni

0
857

 

Centrul Terapeutic Marea Neagră a organizat un transport umanitar pentru Ucraina cu alimente neperisabile, produse de igienă personală, pături și lanterne. Toate produsele au fost asigurate de Kaufland România, iar transportul a fost livrat direct în Ucraina la Orlovka, cu ajutorul Comitetul Regional Ismail.

Cele 3 tone de ajutoare au fost grupate în 250 de kituri de supraviețuire, iar fiecare astfel de kit în greutate de peste 12 kg poate asigura supraviețuirea unei familii de 4 persoane pentru o perioadă de până la 5 zile. Acesta este cel de-al doilea transport cu produse si alimente de primă necesitate organizat de Centrul Terapeutic Marea Neagră din Constanța.

Chiar dacă proiectele noastre sunt orientate spre sprijinirea copiilor cu nevoi speciale, în aceste clipe excepționale am decis să depunem toate eforturile pentru a oferi sprijin vecinilor noștri aflați în dificultate. După primul transport efectuat săptămâna trecută, ne bucurăm că putem susține încă un camion. Partenerul nostru tradițional,  Kaufland România, a răspuns prezent de la prima noastră solicitare de a participa la buna desfășurare a acestui proiect umanitar”, declară Adrian Gemănaru, organizatorul AUTISM24H si președintele Centrului Terapeutic Marea Neagră de Sprijin a Persoanelor cu Autism.

În plus, sute de jucării de pluș au fost oferite de psihologii din cadrul Centrului Terapeutic Marea Neagră, copiilor ucraineni ce se aflau pe bacul de trecere spre granița către România.

Deoarece copiii reprezintă prioritatea noastră, am decis împreună cu partenerul nostru Kaufland, să includem în proiectul nostru umanitar și câteva sute de jucării de pluș pe care ne dorim să le oferim copiilor ce trec zilnic granița în România. Pentru un copil ce este nevoit să-și părăsească localitatea, școala sau prietenii, o jucărie de pluș poate aduce o clipă de fericire”, amintește psihologul Adrian Gemănaru.

Kaufland România este o companie responsabilă și considerăm că este datoria noastră să ne implicăm în aceste momente. Am redirecționat parte din bugetul nostru de CSR către donații în alimente și alte produse de primă necesitate și suntem alături de partenerii noștri din societatea civilă în eforturile lor de a ajuta persoanele afectate de criza din Ucraina”, a completat Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

”Sprijinul oferit a fost esențial. Am găsit în Ucraina o țară blocată economic cu un lanț de aprovizionare inexistent. Am văzut o mulțime de femei tinere cu arme în mâini și cu banderole, în culorile  steagului, strânse pe braț asemeni revoluționarilor români din copilăria mea. Odată ce am pășit pe pământul ucrainean mi s-au activat amintirile revoluției române din 1989”povestește  psihologul Adrian Gemănaru.

Centrul Terapeutic Marea Neagră oferă terapie de recuperare pentru copii cu afecțiuni din spectrul autist, iar de 6 ani organizează competiția caritabila de alergare AUTISM24H, un ultramaton ce are ca scop strângerea de fonduri pentru finanțarea proiectelor destinate copiilor diagnosticați cu autism. Cele mai importante proiecte destinate find Plaja Terapeutica si Platforma de Terapie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here