111 ani de la inaugurarea Palatul Camerei de Comerț București

0
1241

Astăzi se împlinesc 111 ani de la inaugurarea Palatului Camerei de Comerț București, moment marcat, la acea vreme, de o ceremonie fastuoasă desfășurată în prezenţa Regelui Carol I, a reprezentanţilor Casei Regale a României şi a membrilor Guvernului.

Palatul, edificiu de prestigiu al arhitecturii bucureştene a începutului de secol XX, a fost construit între anii 1907-1911, cu destinația de sediu al Camerei bucureștene. De asemenea, aici a funcționat prima Bursă de efecte și mărfuri, instituție înființată și administrată de Camera bucuresteană. În 1949, clădirea a fost naţionalizată; în perioada comunistă a găzduit Biblioteca Centrală de Stat (ulterior, Biblioteca Națională a României). În anul 2008 reintră, prin hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă, în patrimoniul CCIB.

„Astăzi, suntem în plin proces de a pune în valoare această clădire minunată și de a-i reda stralucirea de altă dată. Avem bucuria de a pune la dispozitia comunității de afaceri a capitalei un Centru de conferințe cu 5 săli cu capacitate maximă de 150 persoane. În aceste spații elegante, rafinate și încărcate de istorie, dar care răspund celor mai exigente cerințe în domeniu, organizam, inclusiv în parteneriat, dar și pentru terți, evenimente de înaltă ținută: conferințe, mese rotunde, workshop-uri, evenimente științifice, lansări de carte, expoziții, recepții”, spune Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene.

În primăvara acestui an, prin lansarea „Seratelor Muzicale în București”, proiect marca CCIB și Lanto Communication, Palatul a fost așezat, din nou, în mod oficial, pe harta culturală a Centrului Vechi al Capitalei. „Săptămânal, în fiecare seară de marți, începând cu ora 19,00, ne deschidem porțile și către publicul larg, nu numai către oamenii de afaceri. Oferim iubitorilor de artă spectacole de calitate, dar și oportunitatea de a interacționa într-un mod mai puțin formal în sălile spectaculoase ale sediului istoric al Camerei bucureștene”, detaliază Iuliu Stocklosa.

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Ştefan Burcuş, structura de rezistenţă a fost realizată din pereţi de cărămidă specială şi planşee de beton armat, dupa un proiect al inginerului Gogu Constantinescu, iar lui Emil W. Becker i se datorează ornamentaţia generală a faţadei. Primele două niveluri ale Palatului sunt tratate în bosaj, iar celelalte cu pilaştri şi capitele ionice. În ansamblu, se remarcă o gradaţie în tratarea arhitecturală a clădirii, de la postamentul masiv din piatră la balustradele forjate ale balcoanelor etajului superior.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here