9 iunie 2022 – Ziua mondială a acreditării

0
1214

 

Tema-Acreditarea: Durabilitatea în creșterea economică și Mediul

 

COMUNICAT

 

Două dintre prevederile esențiale ale celor 17 obiective de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite se referă la creșterea economică corelată cu performanța de mediu, într-o simbioză cu realizarea duabilă a ambelor.

Constatarea că ”nu există nici o altă planetă” evidențiază nevoia, tot mai presantă, pentru durabilitatea simultană a creșterii economice și a mediului.

La realizarea acestor obiective, acreditarea, evaluarea conformității, în general, reprezintă instrumente foarte importante.

Organismele de evaluare a conformității (încercări, inspecție, certificare, validare și verificare) acreditate au o contribuție esențială în implementarea politicilor și acțiunilor de protejare a planetei.

În acest sens, prezint, mai jos, principalele direcții.

 

  1. Acreditarea este o cale de protecție a mediului prin asigurarea conformității cu standardele

 

Una dintre amenințările majore, actuale, cu care se confruntă planeta astăzi este pierderea biodiversității, majoritatea oamenilor de știință fiind de acord că speciile dispar mult mai repede decât rata naturală de apariție a acestora. Programul de Mediu al Națiunilor Unite enumeră patru cauze principale pentru pierderea biodiversității: poluarea, pierderea habitatului, schimbările climatice și supraexploatarea resurselor.

Utilizarea standardelor ajută organizațiile să adopte mai multe practici ecologice, iar evaluarea conformității, sub acreditare, oferă asigurarea că organizațiile indeplinesc cerințele și declarațiile acestora.

 

  1. Acreditarea și durabilitatea mediului

 

O varietate de standarde și scheme pot ajuta companiile, industria și autoritățile de reglementare în implementarea politicilor prietenoase cu mediul. Evaluarea conformității, sub  acreditare, în raport cu aceste standarde oferă asigurarea că acestea sunt aplicate în mod competent și consecvent.

 

  1. Acreditarea contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice

 

Prosperitatea economică, pe termen lung, necesită atenuarea și adaptarea la schimbările climatice, ceea ce depinde de transformarea activităților economice astfel încât să devină ”prietenoase cu clima” sau ”neutre în carbon”. Utilizarea de încercări, măsurări și servicii de verificare și validare acreditate întărește răspunsul global la amenințarea schimbărilor climatice, jucând un rol central în programele de eficiență energetică, generarea de energie din surse regenerabile și politici publice, cum ar fi tarifarea carbonului, finanțarea proiectelor de dezvoltare cu emisii reduse de carbon; astfel, este stimulată promovarea soluțiilor cu emisii scăzute de carbon și a schemelor de reducere a emisiilor de carbon.

Utilizarea mai bună a resurselor de energie regenerabilă este, de asemenea, un pas crucial în reducerea emisiilor totale și atingerea țintelor de zero net. Serviciile acreditate de evaluare a conformității au un rol important pentru energia verde.

 

  1. Acreditarea susține economia circulară

 

Economia circulară este un model economic în care producția și consumul nu compromit mediul deoarece se concentrează pe reparare, reutilizare, refabricare și reciclare, reducând astfel producerea de deșeuri și utilizarea resurselor.

Evaluarea conformității sub acreditare contribuie la asigurarea respectării și implementării principiilor economiei circulare.

În general, activitățile de conservare a mediului contribuie la dezvoltarea economiei și promovarea bunăstării oamenilor.

Acreditarea de terță parte a serviciilor de evaluare a conformității are un rol important la asigurarea conformității produselor, serviciilor și sistemelor necesare pentru a crea și furniza, pentru miliarde de oameni din întreaga lume, un sistem durabil, susținând în același timp un mediu durabil și sănătos.

 

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Acreditării îmi oferă prilejul de a Vă transmite tuturor celor care activați în domeniul acreditării, evaluării conformității, în general,

Multă sănătate, realizări deosebite

La multi ani!

Președintele

Organismului Național de Acreditare

Prof. univ. dr. Dr. h.c.

Fănel IACOBESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here