Asertivitatea este, fără dubiu, o soluție pentru o bună comunicare. Elegantă, directă și clară. Te ajută să iți susții opinii, convingeri, idei, emoții într-o manieră constructivă, ținând cont de punctele de vedere și sentimentele celorlalți.
Stein și Book oferă o definiție elaborată și clarificatoare:
“ Asertivitatea este constituită din trei componente de bază:
- Abilitatea de a exprima sentimente de bază ex: acceptarea și exprimare furiei
- Abilitatea de exprima convingeri și idei în mod deschis (abilitatea de a exprima cu voce tare opinii, de a fi în dezacord și de a lua atitudine, chiar dacă este dificil din punct de vedere emoțional și chiar dacă asta presupune unele dezavantaje)
- Abilitatea de a lupta pentru propriile drepturi (a nu le permite celorlalți să te deranjeze sau să profite de tine).
Asertivitatea ne ajută, de multe ori, să definim puncte de vedere, valori și principii fundamentale, de asemenea să evităm conflicte, blocaje, să consolidăm relații, să facilităm procese.
Adevărul este că se crează un context foarte frecvent pentru aplicarea sa sau…alegerea unei alternative, mai puțin fericite, însă des întâlnite ca reacții: agresivitate, directă sau pasivă sau, la polul opus, alegerea submisivității: “ Capul plecat, sabia nu-l taie” reprezintă încă pentru mulți o convingere limitativă la care subscriu facil, în acțiunile lor. Sau variații pe temă: “Ce să-i faci, asta e viața!”, “Cu șefii nu te pui”. “Așa e în toate firmele” pe scurt, soluții “analgezice” pentru a sta “cuminte-n banca ta” și a nu-ți exprima punctul de vedere, când consideri că ți se încalcă drepturi sau valori fundamentale.
Realist vorbind, asertivitatea chiar este o exprimare de curaj. Pentru că s-ar putea să deschizi conflicte, să pierzi beneficii, să periclitezi relații sau poate chiar mai rău, uneori să-ți pierzi job-ul.
În același timp, asertivitatea este o exprimare de empatie. Să ai considerație pentru ceilalți din punct de vedere a scopurilor lor, a valorilor, emoțiilor, sentimentelor. Fără să judeci omul ci doar situația și să încerci să găsești soluții de tip win-win.
Aceste aspecte se cunosc, se apreciază ca fiind utile și totuși, dacă întrebi într-un cerc restrâns de prieteni/colegi, un cadru în care să poți miza pe răspunsuri autentice, vei constata că mulți, după câteva inițiative asertive de a depăși situații sau de a rezolva probleme/ conflicte, au renunțat la acest bun obicei.
Personal, am constatat asta la cei din jur și am întrebat de ce. Răspunsurile au fost în următorul registru: „ Nu merită, nu m-a ajutat asertivitatea prea mult până acum” “Asertivitatea este o teorie frumoasă…și atât! În realitate, oamenii se luptă doar pentru interesele proprii și nu sunt interesați să găsească o cale de mijloc” “ Asertivitatea..nu e pentru lumea noastră! Trăim în junglă” …” Asertiv?! Pe bune?! N-ai cu cine…” și exemplele pot continua.
M-am uitat la propriile experiențe în care am ales să fiu asertivă.
În primul rând, implică ceva efort să o aplici, să fim sinceri, nu ne vine natural. Știu foarte puțini oameni asertivi în mod nativ. E o tehnic, învățată, în cele mai multe cazuri. Marea majoritate dintre noi, am fost învățați în școală și în familie să fim combativi sau submisivi. Exista prea puțini părinți și dascăli înțelepți care să te îndrume cum să iți susții punctul de vedere cu fermitate și empatie, în același timp.
În al doilea rând, nu a dat rezultatele scontate, de multe ori. Adică în loc să aplaneze și să faciliteze procesele în care eram implicată alături de alții, mai rău au escaladat lucrurile și reacțiile au fost orice numai elegante și constructive, nu. M-am izbit de multă reactivitate.
Și, de obicei, această reactivitate te dezamăgește în astfel de situații până la punctul în care decizi, ca mulți alții, să nu mai fii asertiv.
Dacă decizi să privești lucrurile detașat și analizezi mai multe exemple de caz, vei constata că aplicarea acestui concept, care se constituie concret într-un principiu de interacțiune, urmează în linii mari cam aceeași paradigmă. Dacă ai de-a face cu oameni maturi emoțional (și să fim serioși, parca nu sunt prea mulți în nici o agendă personală), poți să speri la o rezolvare amiabilă și, în aceste cazuri, asertivitatea chiar este o soluție eficientă.
Daca nu, e de așteptat să vedem fel de fel de reacții. Nervi, jigniri, acuzații, pierderi de beneficii, de relații și nu numai.
Cred că cel mai important criteriu de analiză este perspectiva de timp: pe termen scurt sau mediu, da, uneori, este foarte posibil să pierdem abordând această tactică, în încercarea de a obține maxim de beneficii, pentru toate părțile implicate.
Pe termen lung, însă, nu pierdem. De ce? Pentru că asertivitatea, dincolo, de a fi doar o soluție de comunicare și facilitare, este un statement personal. Este un fel de a fi și a acționa, afirmându-ți mereu identitatea. Valorile. Principiile fundamentale. Ideile personale. Tu însuți, în esență.
Este o dovadă de curaj și de iubire de sine. Fiecare are propriile lui provocări, din această perspectivă. Sunt examene de viață pe care, dacă nu le trecem, revenim din nou și din nou la “restanțe”, până când le luăm. Și, abia apoi trecem la următorul nivel.
Dacă toată viața lași ochii în jos și nu iți susții punctul de vedere, puțin probabil să te ia cineva în brațe, ca adult și să acționeze în numele tău. Și dacă ar face-o cineva, nu te-ar ajuta cu nimic să evoluezi.
La polul opus, agresivitatea îți crează doar probleme și disfunctionalități în toate relaționările.
Așadar, indiferent de numărul de bătălii pierdute și câștigate, asertivitatea este o abilitate de practicat permanent, că parte a vieții noastre. Și merită să o exersăm până devine obișnuință
Ce putem face concret pentru asta?
Să ne cultivăm obiceiuri asertive:
– O voce clară, cu o pronunție corectă, calmă, acompaniată de o postura dreaptă, deschisă și fără brațe sau picioare încrucișate. O persoană asertivă își susține discursul inclus prin limbaj paraverbal și nonverbal adecvat. Menținerea contactului vizual în timp ce vorbim ajută pentru a susține o atitudine asertivă. Marea majoritate a oamenilor păstrează contactul vizual doar când ascultă. Când vorbesc, în schimb, își tot rotesc privirea sau se uită sistematic într-un anumit unghi și, își mișcă mult corpul, ceea ce denotă nesiguranță.
– Un stil de comunicare concis și la obiect – întotdeauna dacă suntem conciși, oamenii rețin mult mai ușor ce avem de spus, nu mai trebuie să își facă propriile rezumate în minte și nu își caută alternative de înțelegere dacă mesajele noastre sunt pline de ambiguidități. Un mesaj lung și nestructurat, cu idei neclare, întortocheate, cu supra-argumentare și repetare de cuvinte/expresii nu doar obosesc și enervează ci ne și arată că niște persoane nesigure pe ele. Cum antrenăm asta? Prin exercițiu concret și probăm, cerând feedback.
– Curaj de a-ți afirma punctul de vedere, eliberându-te de orice presiune socială. Nu este “necesar” să fim populari, să le facem pe plac oamenilor și să le spunem doar ce vor să audă, evitând exprimarea oricărei idei în contradictoriu cu ei. Cum putem face asta? În primul rând cultivând această convingere la nivel mental. Apoi, ea se vă regăsi în modul nostru concret de interacțiune.
– Curaj și naturalețe în a fi asertiv cu autoritățile, indiferent că discutăm de un manager sau o autoritate a statului. De obicei, apar aici două tipuri de comportament în mod frecvent: submisivitate, din cauza fricii sau agresivitate, deoarece consideri că ai fost nedreptățit sau ai o problemă de subordonare față de autorități/legi. Șansa maximă să poți rezolva probleme și să comunici eficient în astfel de cazuri este să fii asertiv, pentru că, printre aceste figuri de autoritate există și oameni asertivi. Nu sunt toți aroganți și inflexibili. Iar oamenii asertivi sunt atrași de oameni asertivi.
– Exersarea asertivitatii în grupuri. O teamă frecventă pe care mulți nu și-o depășesc toată viața. Se poate face doar gradual. Întâi doar validând alte păreri, apoi punând întrebări și, în cele din urma, afirmând opinii personale, indiferent că sunt congruente cu cele ale grupului sau nu. În timp, iți câștigi respectul și încrederea celorlalți, prin sinceritate.
Și mai concret, ce putem face pentru a ne cultiva asertivitatea ca mod de viață?
o Să fim prezenți prin întrebări. Șansele de a fi validat/valorizat când nu suntem atenți la conversații printr-o ascultare activă, sunt foarte mici. Dacă ascultăm cu intenția de a înțelege, vom fi mult mai aproape în a putea fi asertivi și în a ne face auzite părerile, oricât de diferite ar fi de ale celorlalți. Dacă punctăm fiecare moment în care nu am înțeles exact ce spune celălalt cu o întrebare potrivită și ceilalți vor mai dispuși să ne asculte părerile și să țină cont de ele, atunci când va fi cazul.
o Să împărtășim idei și opinii cât mai des. Ne vă ajuta să ne exprimăm cu autenticitate punctul de vedere. Putem începe timid, prin a ne exersa părerea despre lucruri foarte simple și apoi continuând gradual, către subiecte de o complexitate mai mare.
o Să învățam să cerem sprijin. De obicei oamenii nu prea cer. Le este jenă, le este teamă de ce ar putea crede ceilalți despre ei sau ce reacții ar putea provoca, așa că aleg să facă ei totul și în unele cazuri să își inhibe nevoi sau să nu le conștientizeze, pur și simplu. De ce? Din cauza mândrei, nesiguranței sau temerii de refuz. Ce ar ajuta aici? Să ne întrebam în primul rând pe noi înșine: “ Ce vreau eu acum? Ce am nevoie?” ca mai apoi să le putem cere celorlati.
o Să învățam să spunem “NU”. Mare provocare pentru mulți dintre noi. Ne simțim vinovați și egoiști, când de fapt a spune NU pe termen scurt, într-un mod autentic (adică chiar nu putem ajuta în acel moment) înseamnă a spune DA pe termen lung. Adică, vom avea capacitatea de a fi energici și conectați la ce se întâmplă în viețile altora și în același timp vom cultiva echilibru cu noi, în așa fel încât să avem multe ocazii să spunem DA. Pentru că a spune DA la orice ne va face pe termen lung să ne piedem pe noi înșine și să nu mai trăim viețile noastre, ci pe ale altora. Și foarte important aici este că nu trebuie să argumentăm acest “NU”. Este suficient să spui: “Îmi pare rău, nu pot. Cu altă ocazie, ne auzim cu plăcere.” Supra-explicațiile și supra-argumentările nu fac decât să sporească neîncrederea celorlalți. Dacă, totuși, sunt și cazuri în care niște simple argumente considerăm că sunt necesare sau binevenite, putem să le aducem în discuție.
o Să luăm decizii cât mai multe. Să iei decizii mărunte, unde te duci, la ce restaurant să mergi cu niște prieteni, în ce stațiune de vacanță, cum alegi lucruri pentru casă. De obicei le lăsăm în seama celor mai ‘influenți’ din grup/familie. Asta nu înseamnă că trebuie să devenim tirani care trebuie să îi domine pe cei din jur, impunându-și punctul de vedere. Ci doar că, dacă nu suntem obișnuiți să luăm decizii mici, cele mari care de obicei sunt puține în cursul unei vieți, le vom lua mult mai greu și probabil greșit, de multe ori. Pentru că ne vor copleși.
o Să stabilim limite și granițe în relațiile noastre. O altă regulă „de aur” în asertivitate. Mulți se tem, de asta considerând că-și vor crea ziduri și își vor distruge relațiile. Indiferent ca este vorba de muncă, familie sau relații sociale. În realitate, este foarte sănătos să facem acest lucru tocmai pentru a conserva relațiile pe termen lung. Pentru că în interiorul acestor limite se află nevoile noastre, valorile noastre, scopurile noastre și trebuie comunicate, ca ceilalți să ne cunoască cu adevărat. Autentic. Iar autenticitatea este o premisă foarte bună pentru câștigarea încrederii.
o Să comunicăm proactiv – adică să gestionăm obiecții sau obstacole înainte că acestea să apară. Și, să răspundem la întrebări înainte că acestea să fie puse, că să prevenim probleme și crize iminente. Asta nu înseamnă că trebuie să supra-analizăm toate conversațiile noastre și să fim obsedați de toate variațiile care pot sa apară ci, să anticipam obiecții și, acolo să venim cu soluții preventive.
Și iată cum, în pași relativ simpli și sistematic făcuți, putem transforma asertivitatea într-un fel de a fi în conversațiile noastre și, mai mult de atât, vom fi autentici și congruenți cu noi înșine, susținandu-ne valorile și principiile fundamentale.
