Bucureşti, 13 iulie 2022: Cea mai nouă versiune a modelului Range Rover Sport a fost lansată oficial pe piața din România. Cea mai recentă generație a SUV-ului performant de lux din gama Land Rover este cea mai așteptată și cea mai avansată din punct de vedere tehnologic de până acum.
„Momentul așteptat de către iubitorii modelului Range Rover Sport, dar și de admiratorii brandului din România, a devenit realitate și s-a concretizat prin lansarea celei de-a treia generație a acestui SUV de succes. Precizez că în acest moment ne situăm într-un grup extrem de restrâns de țări care a avut șansa să prezinte clienților locali noul Range Rover Sport. Fără îndoială, noua versiune reprezintă nu doar un vârf tehnologic, ci și materializarea noilor direcții de design care atrag și mai mult prin simplitate, rafinament și calitatea materialelor. Suntem pe deplin convinși că cele 1855 de unități vândute din modelul anterior au pregătit un teren propice pentru continuarea vânzărilor într-un ritm și volum ascendente, conform cu noile strategii Modern Luxury și Reimagine promovate recent de către producător.”, a spus Mihai Ivănescu, Director General Premium Auto, Importator Oficial Jaguar Land Rover în România
Noul Range Rover Sport este cea mai dinamică versiune a SUV-ului de lux a mărcii Land Rover, fiind dotat cu tracțiune integrală Intelligent All-Wheel Drive (iAWD) și cele mai noi tehnologii Land Rover, pentru toate tipurile de teren.
Cu suprafațe netede, o siluetă dinamică și un profil usor identificabil, Range Rover Sport iese în evidență și prin calitățile sale de offroader pur, a cărui concepție și construcție sunt bazate pe elemente de protecție a mediului, cu impact ecologic pozitiv.
Noul Range Rover Sport este produs exclusiv în Marea Britanie, la uzina din Solihull, locație cu traditie in ceea ce priveste producția modelelor Land Rover. Modelul va fi disponibil în România începând cu luna octombrie 2022, conform estimărilor producătorului, iar preţul de pornire pentru varianta 3.0 l diesel 250CP MHEV este de 78.700 euro + TVA.
Vor fi disponibile si două versiuni de motorizări plug-in hybrid, cu o autonomie complet electrică de până la 113 km – P440e și P510e. Doritorii vor putea alege între motorizarea 3.0 l diesel MHEV de 250CP, 300CP și 350CP și motorizarea 3.0 l benzină MHEV de 400CP. De asemenea, va intra pe piață și motorizarea 4.4 l V8 benzină 530CP, care atinge 0-100 km/h în doar 4,5 secunde, cu funcția Dynamic Launch activată. O versiune Range Rover Sport pur electrică se va alătura gamei în 2024, conform cu strategia generala anuntata de CEO-ul grupului, Thierry Bolloré.
La nivel de echipare, vor fi disponibile modelele S, SE, Dynamic SE, Dynamic HSE, Autobiography și First Edition.
Mai multe detalii despre noul Range Rover Sport pe https://www.landrover.ro/vehicles-new-range-rover-sport și configuratorul online https://buildyour.landrover.com/lr2/r/products/_/ro_ro/l461_k23/49oda
###
Website: https://www.landrover.ro/
Social media Land Rover:
Facebook: https://www.facebook.com/LandRoverRomania
Instagram: https://www.instagram.com/landroverromania
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/jaguar-land-rover-romania/
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC-YG92WpSvfot_3r0hAkh8A/featured