Peste 900 de instituții publice și companii din România, digitalizate prin aplicația de e-Guvernare Regista

0
1246

 

București, 7 septembrie 2022 – Regista, lider național al aplicațiilor de registratură electronică și e-Guvernare, anunță că peste 100 de noi instituții și companii au optat să implementeze în prima jumătate a anului modulele aplicației. Astfel, Regista numără în prezent peste 900 de clienți, și își menține obiectivul de a digitaliza, până la finalul anului, mai mult de 1000 de instituții publice și companii locale.

Suplimentar cu creșterea numărului de clienți, echipa Regista a reușit o diversificare a structurii portofoliului, astfel încât în prezent, pe lângă segmentul principal constituit din Unități Administrativ Teritoriale, a dezvoltat și alte segmente de piață, precum unități medicale sau instituții de învățământ inferior și superior. Astfel, în prezent printre instituțiile publice care beneficiază de aplicația Regista se află: Spitalul Clinic de Nefrologie „Doctor Carol Davila” din București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Municipal Ploiești, Spitalul Municipal Aiud, dar și Universitatea Tehnică de Construcții București, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara sau Inspectoratul Școlar Județean Prahova.

„Am atins un prag important în eforturile noastre de digitalizare ale instituțiilor și companiilor locale, lucru care ne confirmă eforturile și ne motivează să venim cu noi soluții inovative. În continuare ne vom concentra pe diversificarea portofoliului de clienți, astfel încât soluția Regista să poată fi utilizată și în spitale, școli sau universități, acolo unde reducerea birocrației, eficiența modului de lucru a angajaților și interacțiunea cu cetățenii sunt la fel de importante. Credem că digitalizarea se poate face mai ușor de jos în sus, din comunități mici, unde factorii de decizie sunt mai aproape de cetățeni. Pentru ei ne pregătim să lansăm funcționalități noi în această toamnă”, a declarat Alexandru Lăpușan, Director General Regista Digital SA.

Rolul aplicației este să automatizeze și să eficientizeze activitatea instituțiilor publice prin modulele de registratură electronică, managementul documentelor și e-Guvernare. Astfel, Regista facilitează atât o comunicare optimă între departamentele unei instituții, cât și între funcționari și cetățeni, pentru o rezolvare rapidă și mult mai organizată a solicitărilor.

În prezent, peste 900 de instituții publice publice și companii din toate județele României și-au îmbunătățit procesele de lucru și au redus birocrația cu ajutorul Regista. Peste 46.000 de utilizatori folosesc zilnic aplicațiile Regista, care au înregistrat mai bine de  24 milioane de documente, respectiv 40.000 de solicitări, precum formulare, sesizări sau diverse programări și audiențe.

Totodată, echipa Regista a optimizat „Modulul Programări online” pentru a-l face ușor de utilizat în activitatea instituțiilor și a companiilor private, Astfel, modulul este adaptat în totalitate cerințelor acestora, instituțiile care îl utilizează având posibilitatea de a-l configura  în funcție de nevoile lor.

Platforma Regista este dezvoltată de Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală și este deținută și operată de compania SC Regista Digital SA din August 2021. Zitec este una dintre puţinele companii româneşti recunoscută oficial ca Partener Gold Microsoft și este certificată conform standardelor ISO27001:2013 pentru Sistemul de management al securității informațiilor și ISO 9001:2015 pentru Sistemul de management al calității.

 

Regista poate fi accesată de oriunde de către funcţionarii publici sau angajaţii companiilor, fiind disponibilă direct din browser, fără instalare şi cu toate informaţiile stocate în siguranţă în cloud Microsoft Azure în Uniunea Europeană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here