LANSAREA PROIECTULUI “SIBIU BUSINESS AGENCY”

0
905

 

Astăzi, 29 septembrie, la Consiliul Județean Sibiu, a fost lansat Sibiu Business Agency, proiect implementat de Consiliul Național al IMM-urilor din România în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu. În cadrul conferinței de lansare au participat: Florin Jianu, președinte CNIPMMR, Daniela Cîmpean, președinte Consiliu Județean Sibiu și Adrian Rada, responsabil proiect.

 

Sibiu Business Agency vizează dezvoltarea capacității CNIPMMR de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local prin realizarea unor politici publice care să asigure promovarea exporturilor și atragerea de investiții, dezvoltarea și îmbunătățirea parteneriatului public-privat și sprijinirea IMM-urilor prin diferite programe și strategii.

 

Cele mai importante activități din cadrul proiectului vor cuprinde:

  • Realizarea unei strategii pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local axată pe promovarea exporturilor și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor
  • Organizarea unei vizite de studiu în cadrul Viena Business Agency pentru a identifica modele de bună practică
  • Înființarea unui birou dedicat atragerii de investiții și promovării exporturilor în cadrul Consiliului Județean Sibiu (Sibiu Business Agency)
  • Crearea unei platforme online pentru funcționarea biroului Sibiu Business Agency

 

 

“Așa cum am promis materializăm Sibiu Business Agency și contribuim la crearea unui ecosistem care urmează să se dezvolte și ale cărui consecințe le vom vedea pe viitor prin intensificarea atragerii de investitii, respectiv promovarea exportului pentru firmele autohtone. România este într-o concurență acerbă cu întreaga lume, sunt foarte multe municipalități care își doresc și încearcă să atragă investiții în zonă. Astfel, prin intermediul proiectului, punem Sibiul pe harta investițională a lumii și, de asemenea, exprimăm o necesitate a Consiliului Național al IMM-urilor din România spre internaționalizare, un proces destul de dificil pe care, pas cu pas, îl dezvoltăm cu toții. Felicit Consiliul Județean Sibiu și structura de IMM-uri din județ pentru colaboare și ambiția pentru a mișca lucrurile, Sibiu Business Agency fiind prima agenție de atragere de investiții din România.”, a menționat Florin Jianu în cadrul conferinței de lansare.

 

 

 

 

 

 

Persoană de contact: Adrian Rada, responsabil CNIPMMR, Telefon: +40 744 762 435,E-mail: [email protected]

 

 

 

Informații de background:

Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România implementează în perioada iulie 2022 – august 2023, proiectul “Sibiu Business Agency”, Cod My SMIS – 151108, proiect finanțat în cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa, cu o valoare totală de 377.323,00 lei, valoarea cofinanțării UE 314.310,06 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here