Asociația ENVIRON lansează cu ocazia aniversarii a 15 ani de activitate în domeniul
gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), „Creator de
inspirație” – o campanie de conștientizare a importanței protejării mediului înconjurător
derulată împreună cu 14 oameni de referință în domeniul lor de activitate.
„Creator de inspirație” spune povestea a 14 profesioniști din domenii total diferite care au
ales să facă din România (oameni și natură) o sursă de inspirație pentru munca lor de zi cu zi.
Proiectul surprinde printr–o serie de video–interviuri, valorile comune ale oamenilor de succes
din țara noastră, creatori de lucruri sau experiențe autentice și durabile: de la case și
mâncăruri cu bun gust, haine, meșteșuguri populare sau cadouri până la oameni informați,
artă, performanță sportivă, educație, ajutor, stare de bine sau schimbare.
Pornind de la ideea că inspirația reprezintă atât primul pas al procesului de respirație,
inhalarea aerului (curat!) în plămâni, cât și entuziasmul creator, campania „Creator de
inspirație” amintește că fiecare dintre noi creează zilnic ceva și are puterea de a–i inspira pe
cei din jur.
„Respectul, empatia și responsabilitatea sunt acele valori care fac diferența dintre oamenii
care aleg să recicleze și cei cărora nu le pasă de ce rămâne în urma lor. Între cei care înțeleg
că dreptul fundamental la un mediu sănătos reprezintă în egală măsură și obligația de a–l
proteja și cei care cred că li se cuvine totul. Între oamenii care acționează și cei care așteaptă
să se facă.
În ultimii 15 ani, am lucrat în egală măsură cu ambele categorii – am influențat comunități
împreună cu primii și am luptat asiduu să schimbăm mentalitățile celor din urmă.
Protagoniștii proiectului nostru spun, în 14 feluri, povestea unei Românii mai bune pe care
o putem construi cu respect și dăruire pentru oameni, muncă și pentru natură. Indiferent
cine suntem, indiferent de profesie, vârstă, înfățișare sau statut, cu toții avem puterea să
creăm lucruri frumoase.” – Roxana Puia, Director de Marketing Asociația ENVIRON.
De 15 ani, ENVIRON creează contexte pentru ca țara noastră să devină un loc mai curat, mai
civilizat și mai bun, prin sisteme de gestionare responsabilă a deșeurilor electrice
(infrastructură de colectare) și prin proiecte care inspiră oameni, copii, companii și comunități
să facă pasul spre sustenabilitate.
Creator de inspirație este despre tine.
În fiecare moment al vieții creezi ceva. Alege să fie inspirație.
Video–interviurile și întreaga poveste „Creator de inspirație” pot fi accesate pe
https://environ.ro/works/creator/
Pentru cei care împărtășesc dragostea pentru munca pe care o fac și cea pentru natură și doresc
să își facă vocea auzită, ENVIRON deschide înscrierile în căutarea celui de–al 15–lea „Creator
de inspirație”. Persoana selectată va acorda un interviu video și va beneficia de o sesiune
foto cu Horia Stan și Dacian Foldi, echipa care a realizat proiectul, având astfel posibilitatea
să inspire și alți oameni prin exemplul său. Detalii pe pagina environ.ro și pe canalele de social
media: Instagram: @environ.romania, Facebook: @environ.roman