București, 09.12.2022 – Românii se pregătesc să-și petreacă Sărbătorile mai mult acasă, decât plecați în vacanță și cu bugete în scădere din cauza creșterii prețurilor la utilități, alimente și carburanți, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.
Bugetul mediu alocat sărbătorilor de iarnă se ridică anul acesta la 1090 de lei, în creștere cu 7% față de anul trecut. Însă doar 25,4% dintre respondenți spun că își permit un buget mai mare de Crăciun, față de 46,8% dintre respondenți care au declarat că anul acesta vor avea mai puțini bani pentru cheltuielile de sărbători, în timp ce 22,6% își vor menține bugetul constant.
Printre principalele motive pentru reducerea cheltuielile de sărbători față de anul trecut se numără: creșterea prețurilor la utilități – gaze, electricitate, întreținere, menționat de 40,3%, creșterea prețurilor la alimente – 34,6% și creșterea prețurilor la carburanți pentru 17,7%.
În ceea ce privește sursa fondurilor, 44,5% dintre respondenți se bazează pe salariul din luna curentă, 40,5% – pe economii și doar 8,1% speră că vor primi prime de la angajator. Circa 7% intenționează să se împrumute, de la prieteni sau de la instituții de credit. Față de anul trecut, a crescut ponderea celor care au economisit din timp pentru sărbători (cu cca 10%) și s-a redus ponderea celor care intenționează să apeleze la împrumuturi (12,5% în 2021).
Principalele cheltuieli generate de sezonul sărbătorilor sunt cele cu mesele festive – menționate de 50,4% dintre respondenți, urmate de cele cu cadourile (44,23%).
82,7% dintre români spun că vor petrece sărbătorile acasă, cu familia, și doar 7,3% au planuri să plece de acasă (6,25% în țară și 1,05% în străinătate), în timp ce aproape 10% plănuiesc ieșiri în oraș.
În ceea ce privește bugetul alocat mesei de Crăciun, 27,7% dintre români sunt dispuși să cheltuie mai puțin de 300 de lei, 38,3% între 300 și 600 de lei și 34% alocă un buget mai mare de 600 de lei.
Pentru cadouri, majoritatea respondenților (57,3%) alocă sub 500 lei, 28,7% – între 500 și 1 000 de lei, în timp ce doar 3,5% plănuiesc să cheltuie mai mult de 2 000 de lei.
În ceea ce privește bradul de Crăciun, 58,2% vor împodobi un brad ecologic, 21,8% dintre intenționează să cumpere un brad natural, iar 6,43% vor să opteze pentru un brad la ghiveci, în timp ce 13,5% nu intenționează să își facă bradul.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârșitul primului trimestru din 2022.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking, mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.