„Raportarea financiară a băncilor europene 2022”

0
1041

Noul studiu Mazars, „Raportarea financiară a băncilor europene 2022”, prezintă modul în care pandemia de COVID-19 a afectat nivelurile pierderilor de credit așteptate (ECL) ale băncilor europene și analizează impactul războiului din Ucraina

 

  • Raportul se bazează pe analiza efectuată de Mazars a informațiilor publicate în rapoartele intermediare pe anul 2022 a 26 de bănci din 11 țări europene.
  • Principalele constatări evidențiază o scădere a numărului de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor de plată, ca urmare a sprijinului oferit de diferite guverne în timpul pandemiei.
  • Războiul din Ucraina generează îngrijorări legate de instabilitatea geopolitică și de criza energetică ulterioară, care creează un mediu economic din ce în ce mai dificil.
  • Conform datelor publice disponibile în România, soldul provizioanelor a crescut în prima jumătate a anului 2022 față de anul precedent.
  • Deși datele pentru primul semestrul al anului 2022 sunt destul de limitate, se poate identifica o tendință de creștere a ratei de acoperire a creditelor cu provizioane până la o valoare mediană de 5,5%.

Mazars, firma internațională de audit și consultanță în afaceri, a publicat cea de-a cincea ediție a studiului „Raportarea financiară a băncilor europene 2022″, care se concentrează pe nivelurile pierderilor de credit așteptate (ECL) ale băncilor europene în primul semestru al anului 2022. Studiul se bazează pe o analiză a informațiilor publicate în rapoartele intermediare pe anul 2022 a 26 de bănci din 11 țări europene, inclusiv Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Spania.

Studiul arată că, în cursul primului semestru din 2022, s-a înregistrat o scădere a numărului de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor de plată la băncile europene analizate, în principal ca urmare a sprijinului acordat de guvernele respective pe durata pandemiei de COVID-19. Analiza arată, de asemenea, că au apărut noi preocupări, deoarece războiul din Ucraina continuă să genereze tulburări geopolitice și o criză energetică, sporind presiunile asupra băncilor în condițiile economice tot mai dificile. Acest lucru pare să aibă un impact pe termen lung asupra piețelor globale.

 

Studiul este conceput pentru a servi drept instrument practic de analiză comparativă, ajutând instituțiile de credit să compare impactul climatului macroeconomic asupra activităților lor cu cele ale altor instituții similare.

 

Primul semestru al anului 2022 (S1), comparativ cu sfârșitul anului 2021

 

Principalele constatări în S1 2022, comparativ cu anul 2021:

 

  • O rată medie de acoperire a împrumuturilor care a scăzut față de anul 2021 (1,42% în S1 2022 față de 1,54% în anul 2021), explicată de o rată de acoperire mai mică pentru creditele din categoria 3 (risc de credit semnificativ) și categoria 2 (risc de credit crescut);
  • O scădere relativă globală a ponderii expunerilor din categoria 3 (expuneri cu risc de credit semnificativ) și provizioanelor pentru credite începând cu anul 2021;
  • Tendințe geografice vizibile în ceea ce privește modificările provizioanelor ECL și ajustările post-model, ponderările scenariilor macroeconomice și informațiile prospective în comparație cu anul 2021;
  • Impact direct limitat al războiului din Ucraina, dar incertitudini economice care influențează ajustările post-model în S1 2022.

 

Analiza provizioanelor și ajustărilor post-model

Raportul acoperă o serie de subiecte importante, precum:

 

  • Impactul cheltuielilor cu provizioanele din S1 2022 asupra rezultatelor și evoluția soldului provizioanelor;
  • Evoluția ratelor de acoperire cu provizioane și alocarea între categorii de depreciere;
  • Evaluarea unora dintre informațiile prospective cuprinse în rapoartele interimare ale băncilor și studierea modului în care băncile se pregătesc pentru efectele financiare emergente ale războiului în desfășurare din Ucraina.

 

Impactul războiului în desfășurare din Ucraina asupra provizioanelor în S1 2022

 

  • Băncile analizate în studiu au prezentat diferite informații cantitative privind expunerile din credite, cum ar fi expunerile bilanțiere și extrabilanțiere sau procentajul din totalul portofoliului,impactul rezultat din operațiunile legate de filialele din Rusia sau Ucraina (de exemplu, pierderea controlului sau cesiunea filialei).
  • În ciuda unei baze de comparație diferite, nicio bancă nu a dezvăluit consecințe directe semnificative care să rezulte din războiul din Ucraina.

 

Impactul războiului din Ucraina se reflectă în trei moduri diferite în ceea ce privește dispozițiile referitoare la ECL:

 

  • Transferuri ale expunerilor cu contrapărțile rusești și ucrainene în categoria 2 (risc de credit ridicat) sau categoria 3 (risc de credit semnificativ);
  • Actualizarea scenariilor macroeconomice;
  • Impactul în cheltuiala cu pierderile așteptate de credit prin ajustări specifice.

 

Perspectiva României cu privire la modul în care pierderile de credit așteptate (ECL) ale băncilor locale au fost afectate de dificultățile macroeconomice și de crizele globale în desfășurare

 

Studiul global pune în lumină impactul incertitudinilor macroeconomice persistente asupra performanțelor băncilor. La nivel local, pe baza unui eșantion cuprinzând cele mai mari 10 bănci din România (în funcție de valoarea activelor totale consolidate la dec-2021), am analizat evoluția soldului provizioanelor pentru pierderi de credit așteptate[1], a ratei de acoperire a pierderilor de credit așteptate și a alocării acestora între categorii[2] pentru creditele și avansurile acordate clienților, în perioada 2019 – S1 2022[3]. Concluziile noastre trebuie văzute ca o indicație a unor tendințe specifice, și sperăm să ajute băncile să navigheze printre provocările economice și de reglementare actuale.”, a menționat Răzvan Butucaru, Partener, Financial Services & Advisory Leader, Mazars România.

 

În general, atunci când analizăm rata de acoperire a pierderilor de credit așteptate, în urma șocului pandemic, observăm o creștere a medianei, de la anul 2019 (4,4%) la anul 2020 (5%) de 0,6 p.b., rata stabilizându-se la aproximativ 5% la anul 2020 și anul 2021 pentru cele mai mari 10 bănci din România. Deși datele pentru semestrul I 2022 sunt destul de limitate (doar patru bănci din eșantionul nostru au furnizat astfel de date intermediare pentru prima jumătate a anului 2022), se poate identifica o tendință de creștere a ratei de acoperire a creditelor cu provizioane ECL până la o valoare mediană de 5,5%.

 

În ceea ce privește alocarea creditelor brute și a avansurilor acordate clienților pe Categorii, analiza noastră arată o creștere susținută cu aproximativ 6 p.b. a ponderii expunerilor din Categoria 2 (risc de credit crescut) de la anul 2019 (12%) la anul 2020 (18%) și anul 2021 (17,4%). Această creștere este compensată de o scădere a expunerilor din Categoria 1 și de un nivel constant al împrumuturilor și avansurilor acordate clienților din Categoria 3 (risc de credit semnificativ).

În ceea ce privește soldul provizioanelor pentru pierderi de credit așteptate, cele aferente expunerilor clasificate în categoria 2 cresc cu aproximativ 10 p.b., ajungând în anul 2020 și anul 2021 la 28% și, respectiv, 29%. Cele din Categoria 1  înregistrează o ușoară creștere de aproximativ 2 p.b. în perioada analizată, în timp ce cele din Categoria 3 scad cu aproximativ 9 p.b. de la YE 2019 (62%) la YE 2021 (53%).

Având în vedere instabilitatea fără precedent din 2022, presiunile inflaționiste și războiul din Ucraina, va fi, fără îndoială, interesant de urmărit evoluția cuantificării riscului de credit de către bănci.”, a menționat Ovidiu Otto Strasszer, Senior Manager, Financial Advisory, IFRS desk, Mazars România.

Puteți descărca studiul, aici.

Puteți accesa analiza locală, aici.

 

###

 

 

Metodologie 

Acest studiu se bazează pe informațiile publicate în rapoartele intermediare ale băncilor participante, fără a lua în considerare comunicatele de presă, prezentările destinate investitorilor sau alte publicații similare. Fiecare bancă este reprezentată de un cod alfanumeric compus din două litere, de exemplu, FR pentru Franța, și un număr. Atunci când eșantionul prezintă o singură bancă dintr-o țară, pentru a păstra anonimatul, codul țării este „O” pentru „alte țări”.

 

Pentru a crește gradul de comparabilitate, am ales indicatori relevanți publicați de o majoritate a băncilor din eșantion. Prin urmare, atunci când o bancă nu apare într-un grafic, înseamnă că aceasta nu a dezvăluit date relevante pentru graficul respectiv. Unele cifre prezentate, cum ar fi rata de acoperire a ECL, au fost calculate utilizând date de intrare din rapoartele intermediare. Metodologia detaliată de elaborare a acestor cifre este explicată în fiecare grafic din raportul anexat.

 

Persoanele de contact

Emilia Popa, Head of Marketing and Communication, Mazars România

[email protected] / +40 741 111 042

 

Mădălina Lazăr, PR & Corporate Communication Executive, Mazars România

[email protected] / +40 763 385 622

 

Despre Mazars

Mazars este un parteneriat internațional, ce oferă servicii integrate de audit și consultanță contabilă, fiscală, financiară și juridică*. Operând în peste 90 de țări și teritorii din întreaga lume, ne bazăm pe expertiza a 44.000 de profesioniști – 28.000 în parteneriatul integrat Mazars și 16.000 prin Mazars North America Alliance – pentru a asista clienți de toate dimensiunile, în fiecare etapă a dezvoltării lor.

*unde este permis de legislația în vigoare a țării

 

www.mazars.com | Pagina de LinkedIn a Mazars

 

Despre Mazars România

În România, Mazars are o experiență de 27 de ani în audit, servicii de consultanță fiscală, financiară, contabilă, HR și salarizare. Puterea noastră constă în oamenii cu care lucrăm – echipa locală cuprinde 300 de profesioniști.

 

www.mazars.ro | Pagina de LinkedIn a Mazars Romania

 

[1] Provizioanele ECL includ, de asemenea, liniile POCI (Purchased or Originated Credit Impaired).

[2] Categoria 1: Risc de credit scăzut; Categoria 2: Risc de credit crescut; Categoria 3: Risc de credit semnificativ.

[3] Informațiile consolidate pentru S1 2022 referitoare la provizioanele ECL au fost disponibile doar pentru 4 bănci (inclusiv pentru primele 3 cele mai mari bănci) din primele 10 selectate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here