Visul oricărui manager – să facă banii (europeni) să muncească!

0
1073

Sorin Valentin Popa este profesor de psihopedagogie specială, în cadrul Școlii Gimnaziale Speciale nr. 4. Absolvent al Facultății de Psihologie și Științele Educației – specializarea Psihopedagogie Specială, el ocupă funcția de director al instituției menționate. Până la urmă, un manager este un manager, indiferent dacă se ocupă de o școală, ori de o firmă. Iar calitatea unui manager se vede în ceea ce face acel om, în funcția respectivă! Eu am rămas impresionat de ceea ce a realizat Sorin Valentin Popa, la Școala Gimnazială Specială nr. 4. În puține cuvinte, el este un OM, un lider cu o viziune pe termen lung, în care beneficiarii (care sunt copii cu cerințe educative speciale) au drepturi, au un scop, au o viață! Și asta nu este puțin lucru…  De aceea, l-am invitat pe Sorin Valentin Popa la un dialog despre manageriat.

 

Sunt voci care spun că orice manager poate face lucruri frumoase, dacă are bani, însă calitatea unui manager se poate vedea în funcție de ceea ce face prin forțele proprii, fără bani mulți. Ce părere aveți?

În activitatea mea de zi cu zi cred cu tarie în două zicale românești:  ”Nu există nu pot, ci nu vreau..” și ”Fă rai, din ce ai”. Împreună cu toți colegii mei încercăm, în fiecare zi, să ne aducem propriul aport la dezideratul nostru comun: formarea unei generații de tineri cu cerințe educative speciale, capabili pentru a se integra social și profesional, într-o lume aflată în continuă mișcare. Perioada pandemiei a fost foarte grea pentru toată lumea, dar mai ales pentru copiii cu CES (Cerințe Educative Speciale), deoarece aceștia au fost scoși din rutina lor (fie că vorbim de perioada în care activitățile instructiv-educative și recuperatorii s-au desfășurat online, fie că vorbim de perioada în care activitatea s-a desfășurat in-situ, dar au fost privați de experiențele activităților extrașcolare cu care erau obișnuiți). Astfel, am încercat să facilităm noi contexte de învățare chiar în interiorul școlii, prin organizarea unor cluburi extracurriculare: Club de lectură, Club de teatru de păpuși, activități artistico-plastice, activități gospodărești (gătit, grădinărit). Toate acestea au fost posibile prin munca în echipă, sistem ”chetă” la nivelul colectivului, cât și prin donații din partea unor oameni inimoși.

 

Când și cum ați început să accesați fondurile europene?

În ultimul an, am avut în derulare 4 proiecte Erasmus+. Acestea au fost inițiate de echipa de proiect în 2019, dar Școala Gimnazială Specială nr. 4 are o experiență mai veche în derularea proiectelor europene, deși acestea, de-alungul timpului, au purtat numele Comenius, Youth, Leonardo sau Youth in action. În 2019, totul a plecat de la identificarea la nivelul școlii a unor nevoi pe care noi le simțeam mai stringente la acel moment:

– nevoia de a oferi elevilor noi experiențe de învățare;

– nevoia cadrelor didactice de formare, în vederea asigurării unui act educațional calitativ, în concordanță cu direcțiile europene.

 

Câți bani europeni ați adus în proiectele școlii și ce ați făcut cu aceștia?

Proiectele Erasmus+ au ca obiect asigurarea de mobilități pentru elevi, tineret sau personal didactic, în vederea promovării cooperării transnaționale și a învățării reciproce, pe de o parte și activități de dezvoltare și relaționare, cum ar fi îmbunătățirea strategică a competențelor profesionale ale personalului, creșterea capacității organizaționale și crearea de rețele de cooperare cu organizații din alte țări, pentru a obține rezultate inovatoare și pentru a face schimb de bune practici, pe de altă parte.

Cele 4 proiecte Erasmus+ care s-au derulat la noi în instituție în ultimii 3 ani sunt:

– ”Healing Earth Art – HEART” – proiect mobilitate elevi, ce abordează tema unui stil de viață sănătos, ecologie;

– ”Connection of different subjects – We did it! ”- proiect de schimb de bune practici, adresat cadrelor didactice ce abordează tema proiectării lecțiilor integrate;

– ”Împreună învățăm fericiți – HAPPY” – proiect mobilitate tineri, coordonat de școala noastră, ce abordează tema stării de bine și managementul emoțiilor negative;

– ”Bullies to buddies” – proiect mobilitate elevi, ce abordează tema combaterii fenomenului de bullying;

Cu o sumă relativ mică, dar suficientă, am atins obiective foarte importante pentru noi, pe care altfel doar le-am fi gândit. Printre rezultatele cele mai importante putem enumera:

  • Mobilitatea a 50 de elevi/tineri cu CES, prin care aceștia au dobândit competențe specifice proiectelor în care au participat;
  • Mobilitatea a 35 cadre didactice, fie ca însoțitoti ai elevilor, fie ca și grup țintă al proiectelor;
  • Facilitarea a numeroase oportunități de învățare și de interacțiune cu alte culturi educaționale europene, atât pentru elevi, cât și pentru cadre didactice;
  • Crearea unei culturi organizaționale referitoare la ecologie, prin:
    • Formarea și dezvoltarea în rândul elevilor a spiritului ecologist;
    • Crearea posibilităților de practicare a unor activități de grădinărit și reducerea risipei de alimente, prin amenajarea grădinii de legume și a serei pentru plante aromatice;
    • Derularea unei campanii de conștientizare a fenomenului incălzirii globale și a poluării;
    • Dotarea fiecărei clase cu coșuri de gunoi, pentru colectarea selectivă a deșeurilor;
  • Creșterea calității actului instructiv- educativ și recuperator, prin aplicarea cunoștințelor despre lecțiile integrate dobândite de cadrele didactice în proiect sau în activitățile de diseminare;
  • Creșterea autonomiei sociale și personale, cât și a capacităților de management a emoțiilor negative, pentru cei 30 de tineri participanți la proiectul HAPPY;
  • Crearea bazei necesare pentru campania ”Art versus bullying”, pe care dorim să o lansăm în luna ianuarie 2023, care va consta în organizarea unor activități artistice (teatru, teatru de păpuși, ateliere de pictură, pirogravură, dans, muzică), drept alternativă pozitivă a actelor de bullying sau ca modalități de refulare a emoțiilor negative.

 

Cât de greu este să faci proiecte eligibile pentru a accesa fonduri europene, în domeniul dvs de activitate? Este mai greu, ori mai ușor, față de alte domenii?

Este o activitate anevoioasă să găsești parteneri care au aceleași nevoi, apoi să gândești activități, obiective, calendare, etc…, care să satisfacă toți partenerii. Gândiți-vă că, de obicei, într-un proiect Erasmus+ sunt 5 țări partenere, fiecare instituție având propria viziune. Este necesar să depui foarte mult efort și să ai multă răbdare. Noi am depus mai multe proiecte, până am reușit să ”câștigăm” proiectul pe care l-am coordonat, ”Împreună învățăm fericiți – HAPPY”.

 

Ce recomandări aveți pentru oamenii de afaceri care doresc să pună la lucru banii europeni?

Deși proiectele Erasmus+ sunt diferite, față de proiectele de atragere a fondurilor europene, consider că pot dezvălui ”cheia” succesului nostru:

  1. O evaluare reală a nevoilor instituției. Dacă nu identifici nevoile reale ale instituției, atunci inițiezi un proces care nu va avea rezultatele de care tu chiar ai nevoie.
  2. O echipă de proiect implicată și cu o viziune comună. Consider că întreg procesul de scriere și gestionare a proiectului nu se poate realiza de unul singur și nici cu persoane care au opinii și viziuni divergente.
  3. Ai nevoie de implicarea întregului personal. Echipa de gestiune, de obicei, este formată din 5-6 persoane, dar ai nevoie de implicarea tuturor celor din jur. În cadrul celor 4 proiecte, am găzduit 4 mobilități la noi în școală. Acestea au avut un real succes și au fost apreciate foarte mult de către musafirii noștri, tocmai pentru că s-a putut vedea munca în echipă și implicarea tuturor (personal didactic, nedidactic, didactic- auxiliar). Fiecare persoană și-a adus contribuția la succesul mobilităților și al întregului proiect!

 

Daniel Neguț

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here