EURO: LA CE SĂ NE AȘTEPTĂM?

0
1010

Perechea EUR/USD va trece probabil de pragul de 1,10 în următoarele săptămâni

 

 

Euro a atins cel mai înalt nivel din aprilie 2022, înregistrând o creștere de aproximativ 10% față de dolar în ultimele trei luni. Analiștii iBanFirst, unul dintre cei mai mari furnizori de schimb valutar și plăți internaționale din Europa, au explicat această situație și au oferit o serie de previziuni pentru perioada următoare.

 

  • Poziționarea la extreme este foarte frecventă pe piețele financiare, inclusiv pe piața valutară. Acest lucru s-a întâmplat cu perechea EUR/USD începând cu primăvara anului trecut. Inițial, comercianții au avut lichidități reduse în euro, în contextul în care se aștepta ca zona euro să intre într-o recesiune profundă, cauzată atât de războiul din Ucraina, cât și de criza energetică. Din fericire, prognoza a fost una greșită.

 

  • În realitate, zona euro este mai rezistentă decât s-a preconizat. UE a reușit cu succes să își diversifice sursele de energie – mizând în special pe importul de gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite, Australia și Qatar. În majoritatea țărilor, activitatea economică înregistrează o încetinire. Piața se așteaptă ca PIB-ul zonei euro în 2023 să se situeze la 0%. În schimb, specialiștii iBanFirst estimează că PIB-ul va fi de cel puțin 0,6 % în acest an. Veștile economice mai pozitive decât cele prognozate i-au determinat pe comercianți să își asigure un nivel considerabil de lichidități în euro.

 

  • Acest lucru explică de ce perechea EUR/USD a atins, la începutul acestei săptămâni, cel mai ridicat nivel din aprilie 2022. Mai mult, având în vedere scăderea generalizată a dolarului american și așteptările că BCE va înăspri politica monetară mai mult decât FED, putem preconiza că perechea EUR/USD va depăși pragul de 1,10 în următoarele săptămâni.

 

  • Regiunea Europei Centrale și de Est este foarte dependentă de cursul EUR/USD pentru comerțul din afara UE, deoarece, în ciuda monedelor locale, multe dintre produse și servicii sunt denominate în euro. Asistăm la circumstanțe economice fără precedent, cu un impact ridicat asupra pieței și anticipăm că acestea vor rămâne unul dintre principalii factori determinanți pentru evoluția perechii valutare în următoarele săptămâni„, afirmă Johan Gabriels, Director regional, Europa de Sud – Est, în cadrul iBanFirst.

 

  • Deocamdată, perechea EUR/USD se menține în jurul maximelor ciclului, aproape de 1,09. Însă tendința este în mod clar în favoarea euro. Poziția monetară dură a BCE, împreună cu rezistența relativă a zonei euro, pledează în mod evident în avantajul euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here