COMUNICAT DE PRESĂ EUROINS ROMÂNIA

0
946

BUCUREȘTI, 2 FEBRUARIE 2023

 

Euroins face următoarele precizări, ca urmare a unui articol publicat astăzi de o instituție media:

Putem afirma, ca răspuns clar la articolul respectiv că, din punctul nostru de vedere, toate datele au fost raportate conform cerințelor legale și cu bune intenții.  Acestea sunt raportate periodic către ASF, inclusiv cauzele posibilelor întârzieri de procesare și acțiunile de remediere în curs. Credem în puterea justiției și considerăm că toate provocările ar trebui să fie discutate mai întâi cu autoritățile care sunt responsabile, înainte de a afecta reputația companiei, pe baza unor interpretări publice.

Ca urmare a reformelor substanțiale și a schimbărilor fundamentale pe care compania le-a implementat în ultimii doi ani, inclusiv în ceea ce privește gestionarea datelor și a raportărilor, Euroins nu a fost niciodată mai puternică, iar procesul lung și dificil de schimbări continuă. Consiliul de administrație și acționarii noștri se angajează pe deplin să sprijine progresul și poziția companiei pe piață.

„Compania nu a fost niciodată mai puternică din punct de vedere financiar, cum este acum, după procesul de redresare prin care am trecut în timpul mandatului meu. Este, de asemenea, mai puternică în ceea ce privește conformitatea și transparența cu autoritățile de reglementare, iar faptele vor dovedi acest lucru”, a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România.

Nu am fost notificați de către Parchet sau de orice altă instituție din România cu privire la vreo procedură judiciară. Prin urmare, nu putem face niciun comentariu, în afara faptului că vom coopera pe deplin, așa cum facem de fiecare dată, și vom răspunde oricăror nevoi de clarificări.

În plus, articolul și declarația ulterioară a ASF au declanșat o reacție imediată din partea câtorva dintre principalii noștri parteneri.

„Colaborăm zilnic cu conducerea și angajații Euroins. Am asistat la o schimbare majoră în ceea ce privește transparența și, mai ales, rapiditatea de acțiune. În ultimii doi ani, putem să ne încredințăm în mod sigur în Euroins ca partener de încredere. Acest lucru ne-a simplificat foarte mult munca și, în cele din urmă, a făcut diferența pentru clienții noștri”, a declarat reprezentantul DAW MANAGEMENT BROKER DE ASIGURARE.

Euroins interacționează zilnic și cu service-urile auto. Pentru noi, service-urile sunt principalii parteneri, iar compania a lucrat neîncetat pentru a îmbunătăți relațiile de lucru cu acestea. În momentul de față, avem parteneriate cu peste 1000 de service-uri din toată țara, de la doar 50 de service-uri auto în urmă cu doar doi ani. Aceasta este o dovadă suficientă a calității aprecierii lor față de munca noastră.

„Fluxul de muncă s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Acest lucru este esențial pentru a răspunde rapid la presiunea clienților noștri de a le fi reparate vehiculele și, bineînțeles, pentru ca munca noastră să fie plătită la timp”, au adăugat reprezentanții TOP LAC SERVICE.

În concluzie, Euroins este și va rămâne o companie puternică datorită angajamentului nostru față de clienți și datorită încrederii pe care am construit-o cu principalii noștri parteneri.

Rămânem pe deplin deschiși să răspundem oricăror solicitări venite din partea mass-media, pentru a obține public dovezi, mai degrabă decât speculații.

 

Pentru o corectă informare, reiterăm poziția noastră transmisă anterior:

Nu avem cunoștință de nicio procedură judiciară penală împotriva companiei și nici de sursa acestor informații și, prin urmare, nu putem face comentarii exacte în acest sens. Respectăm pe deplin cerințele de raportare ale ASF și reafirmăm transparența noastră totală în aceste chestiuni. Am fost surprinși să aflăm despre această decizie din surse neoficiale din afara ASF.

Din 2021, cu deplină cunoaștere a ASF, actuala conducere a început o reorganizare internă majoră pentru a prezenta transparent situația. Toate întârzierile identificate au fost transmise către ASF imediat ce am luat cunoștință de ele, împreună cu cauzele întârzierilor și acțiunile imediate în curs de desfășurare.

 

Î: Am raportat toate litigiile către ASF? Î: Au fost acestea comunicate în rapoartele anterioare?

– Da.  Litigiile sunt raportate periodic către ASF, ca normă prealabilă. De asemenea, am informat ASF cu privire la toate întârzierile posibile, inclusiv cauzele întârzierilor și acțiunile de remediere întreprinse.

După cunoștințele noastre, nu există dosare juridice neraportate.

 

Î: A fost chemat cineva de la Euroins pentru a da explicații cu privire la aceste litigii lipsă?

– Da, comunicăm constant, proactiv și reactiv, cu ASF cu privire la toate aspectele, inclusiv cele cu privire la orice întrebări specifice sau alte aspecte. EUROINS răspunde imediat la orice solicitare, fiind mai mult de 1700 astfel de solicitări pe an.

– În cazul în care suntem notificați cu privire la orice procedură, vom coopera pe deplin cu autoritățile pentru a clarifica orice incertitudini, pentru autoritățile de supraveghere și reglementare, pentru clienții noștri și pentru opinia publică.

———————————————————————————-

În ceea ce privește linia „NU RAPORTAM” – se referă la comunicarea internă și nu înseamnă că ignorăm dosarele. Este un termen intern pentru DATELE CARE NU SE REFERĂ LA RAPORTUL SPECIFICAT (raport de litigiu deschis), DAR CARE TREBUIE SĂ FIE INCLUSE ÎN ALTE RAPOARTE SPECIFICE. În acest caz exact și la tabelul prezentat, datele respective se referă la datele conținute de alte rapoarte, transmise la ASF în funcție de momentul evenimentului (denumirea raportului este simplificată din motive de înțelegere):

– Litigii deschise fără răspundere (în „Raportul privind cererile de despăgubire plătite”)

– litigii închise în curs de plată (în „Raportul RBNS”).

– Anuități (în „Raportul RBNS”)

– Litigii închise fără răspundere (în „Raport privind dosarele închise”).

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here