Star Taxi a semnat parteneriate cu peste 50 de companii pentru serviciul Corporate

0
826

București, 2 martie 2023

Star Taxi, cea mai mare aplicație de e-hailing din România dezvoltată de o companie 100% românească, a lansat la sfârșitul anului trecut serviciul Business Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților. În prezent, peste 10.000 de angajați beneficiază de Star Taxi prin serviciul Corporate.

Peste 50 de companii medii și mari din România au ales deja serviciul Star Taxi Corporate, printre acestea numărându-se jucători din Horeca, IT, telecom, vânzări, retail sau banking. Angajatorii au la dispoziție o modalitate simplă de a gestiona cu succes beneficiul acordat angajaților, și anume transportul în condiții de siguranță decontat, având parte, totodată, de o eficientizare a managementului financiar.  În ultimele 30 de zile, prin serviciul Corporate, Star Taxi a primit peste 50.000 de comenzi de la angajați.

Ne bucurăm că în primele luni de la lansare, am atras deja zeci de clienți importanți, precum mari lanțuri de restaurante fast-food, companii din industria de telecom sau retaileri de home&deco, companii care oferă angajaților săi un beneficiu extra-salarial prin decontarea transportului. Mai mult, acest tip de beneficiu poate funcționa și ca un argument motivant pentru companiile care vor să-și readucă angajații în clădirile de birouri”, a declarat Daniel Cojocaru, Director General Star Taxi. 

Potrivit acestuia, orașele din care provin cei mai mulți clienți corporate sunt București, Cluj și Brașov, iar până la finalul anului, Star Taxi se așteaptă să depășească pragul de 100 de companii partenere.

Star Taxi Corporate vine în întâmpinarea nevoilor pe care companiile le au cu un sistem de administrare complet, cu costuri transparente și fără tarife dinamice, care să le ușureze activitatea. Clienții corporate au la dispoziție opțiunea de facturare cumulată, realizată o singură dată pe lună, cu raportare detaliată despre toate cursele efectuate în decursul unei luni și costurile implicate. În plus, companiile pot accesa cu ușurință istoricul fiecărei călătorii, având la dispoziție un raport complet despre transportul fiecărui angajat.

Despre Star Taxi

Platforma Star Taxi este dezvoltată de o companie 100% românească, fiind cea mai mare aplicație de e-hailing din România. Disponibilă în peste 20 de orașe din țară, aceasta înrolează în prezent peste 25.000 de șoferi de taxi la nivel național și peste 2 milioane de utilizatori, cu o experiență de peste 100 milioane de călătorii în decursul a peste 10 ani de activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here