Brico Dépôt, vânzări de 285 mil. lire sterline și o creștere de 38% a vânzărilor în ultimii 3 ani, în termeni comparabili

0
672

22 martie 2023: Brico Dépôt România anunță rezultatele financiare aferente anului fiscal 2022. Vânzările retailerului Brico Dépôt România au crescut cu 7.8% în termeni comparabili și cu 38% în ultimii 3 ani, ajungând la 285 milioane de lire sterline.

 

Grupul Kingfisher, din care face parte Brico Dépôt Romania, anunță rezultatele financiare pentru aceeași perioadă, înregistrând vânzări de 13 miliarde lire sterline, cu 15.6% mai mari decât în ultimii 3 ani, în termeni comparabili.

 

Rezultate-cheie la nivel local

 

Vânzări cu +7.8% mai mari decât în 2021

 

Brico Dépôt România a încheiat anul fiscal 2022 cu vânzări de 285 mil. lire sterine, mai mari cu 7.8% decât în 2021 în termeni comparabili, reflectând o cerere crescută din partea consumatorilor pentru majoritatea categoriilor de produse, dar în special pentru categoriile grădină (12%), decorațiuni interioare (10%) și bucătării (54%).

 

Anul trecut a fost unul neobișnuit, dar, în ciuda provocărilor pe care le-a adus, Brico a continuat să investească în a-și încânta clienții prin dezvoltarea gamelor noastre de produse și servicii (interioare, bucătarii, baie, grădină), prin investiții în dezvoltarea platformei noastre de vânzări online  (bricodepot.ro), care a înregistrat vânzări mai mari cu 40%, precum și prin investiții în oameni. Numai în ultimul an am creat peste 150 de poziții noi în organizație, pentru că noi credem că succesul se datorează echipei noastre, colegilor din magazine și de la sediu, cărora le mulțumesc pentru pasiune. Vom continua investiția în oameni, consolidarea gamei de produse și a ofertei de servicii din magazine și din online, astfel încât să fim alături de clienții care își doresc proiecte complete de amenajare a locuinței și a grădinii.”, spune Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.

 

Brico Depot singurul retailer HI certificat „Top Employer”

 

Retailerul a investit nu doar în numărul de angajați, prin crearea a 151 de posturi noi, ci și în dezvoltarea profesională a acestora: peste 30.000 de ore de training, peste 540 de participanți la programul de competențe digitale, Digital Evolution, și a obținut certificarea Top Employer, devenind primul retailer HI (home improvement) din România care a obținut aceasta certificare.

 

O treime din vânzări vin din produse sustenabile (prietenoase cu mediul)

 

Față de începutul anului trecut, Brico Dépôt România a investit consistent în protecția mediului, atât în gamă, unde 92.5% dintre produsele din lemn au certificare FSC și 36.9% din vânzări sunt atribuite produselor sustenabile, cât și prin trecerea la iluminat LED în toate magazinele sau reducerea consumului de energie cu 10%.

 

 

 

Peste 10.000 de persoane vulnerabile, beneficiari ai Fundației BricoDépôt

 

În același timp, Brico Dépôt a susținut comunitățile defavorizate, investind 278.000 de euro în bani și produse, pentru susținerea a 10.150 de beneficiari ai Fundației BricoDépôt.

 

Fundația BricoDépôt și-a mobilizat toate resursele pentru a fi alături de comunitățile vulnerabile de pe teritoriul României. Fie că vorbim despre ajutorul oferit familiilor vulnerabile care locuiesc în condiții precare, fie că ne gândim la „Un adăpost sigur departe de casă” oferit refugiaților ucraineni, beneficiarii Fundației BricoDépôt au aflat ce înseamnă să ai o locuință sigură și primitoare”, completează Adela Smeu.

 

Rezultate-cheie la nivel de grup

 

  • În ceea ce privește vânzările la nivel de grup, acestea au atins 13 miliarde de lire sterline, cu 0,7% mai mici la o valoare constantă a cursului de schimb și cu 2,1% în termeni comparabili.
  • Vânzările în termeni comparabili pe 3 ani s-au majorat cu 15,6%, înregistrând o creștere cu două cifre pe toate bannerele;
  • Vânzările e-commerce au avut o scădere de 9,1% (creștere pe 3 ani de 146%)
  • Lansarea cu succes a formatului marketplace în Marea Britanie și Iberia; pregătirea lansării în Polonia și Franța;
  • Au fost deschise primele 5 magazine Screwfix în Franța; planificarea deschiderii a încă 25 de magazine în anul 2023-2024;
  • Record de 82 de magazine Screwfix deschise în Marea Britanie și Irlanda; planificarea deschiderii a încă 60 în anul 2023-2024.

 

Thierry Garnier, Chief Executive Officer în cadrul Kingfisher a declarat:

 

Pe toate piețele noastre, vânzările au rămas consistente atât în canalele DIY, cât și în cele DIFM/comerț, cu vânzări comparabile cu 15,6% mai mari decât nivelurile de dinaintea pandemiei. Am menținut o atenție deosebită asupra prețurilor pentru a oferi valoare clienților noștri în această perioadă dificilă pentru finanțele gospodăriilor, gestionând în același timp în mod eficient presiunile inflaționiste. Un management solid al lanțului de aprovizionare a asigurat o bună disponibilitate a produselor și o bună gestionare a stocurilor noastre.

 

Continuăm să ne executăm strategia în ritm susținut și să investim în multiplele noastre oportunități de creștere. Suntem mândri de progresele înregistrate de echipele noastre pe parcursul acestui an și de la începutul strategiei noastre „Powered by Kingfisher”. Vânzările noastre de comerț electronic au crescut cu 146% în ultimii trei ani și ne-am îmbunătățit prezența online prin lansarea unor oferte de piață în Marea Britanie, Spania și Portugalia, care au dovedit performanțe puternice. La nivelul întregului grup, ne consolidăm oferta pentru clienții comerciali, bazându-ne pe succesul B&Q’s TradePoint și pe extinderea accelerată a Screwfix. Deși este încă devreme pentru ambițiile Screwfix în Franța, suntem mulțumiți de rezultatele primelor câteva luni de activitate și planificăm deschiderea a încă 25 de magazine în acest an. De asemenea, ne bazăm pe poziția noastră de lider în Polonia și pe potențialul atractiv al acestei piețe prin deschiderea a încă șapte magazine Castorama în 2023.

 

Rămânem încrezători atât în creșterea industriei noastre, cât și în prioritățile noastre strategice care susțin creșterea piețelor noastre. Și anunțăm astăzi noile noastre priorități financiare pe termen mediu, axate pe creștere, generare de numerar și randamente mai mari pentru acționari.”

 

Mai multe informații despre rezultatele înregistrate de Grupul Kingfisher , precum și despre prioritățile financiare pe termen mediu, aici.

 

 

Despre Kingfisher

Kingfisher plc este o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține aproximativ 1.572 de magazine în 8 țări din Europa. Principalele branduri sub care operează Kingfisher sunt B&Q, Castorama, Brico Depôt, Screwfix, Tradepoint si Koçtaş, susținute de o echipă de 61.138 de colegi. Oferim produse și servicii pentru îmbunătățirea locuinței consumatorilor finali și profesioniștilor care fac cumpărături în magazinele noastre și prin canalele noastre de vânzare online. La Kingfisher, scopul nostru este să facem îmbunătățirea locuinței accesibilă tuturor. www.kingfisher.com.

 

Despre Brico Dépôt România

Brico Dépôt România este parte a grupului Kingfisher, o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține peste 1.572 de magazine în 8 țări din Europa. În România, produsele și serviciile noastre sunt apreciate lunar de milioane de clienți, fie că aceștia aleg să ne treacă pragul celor 33 de magazine din ȋntreaga ţară sau preferă să cumpere online.

 

În Brico Dépôt România, credem că toată lumea ar trebui să aibă o locuință în care să se simtă bine, aşadar obiectivul principal este ca activitatea de reamenajare a locuinţei să devină accesibilă tuturor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.bricodepot.ro și pagina de Facebook Brico Depôt România.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here