Universitatea de Vest din Timișoara răspunde așteptărilor tinerilor studenți din UVT și din întregul centru universitar timișorean și le propune un eveniment dens de networking, în care vor avea oportunitatea întâlnirii cu reprezentanții marilor companii din economia regiunii de vest. În cadrul „Career Days UVT 2023”, care se va desfășura în zilele de 29 și 30 martie 2023 (în spațiile centrale din sediul principal, V.Pârvan nr 4), studenții vor interacționa cu reprezentanții acestor companii angajatoare, alegându-și cele mai potrivite opțiuni dintre oportunitățile de carieră oferite.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „UVT revine cu o nouă ediție a binecunoscutului eveniment anual „Career Days UVT”, două zile în care studenții vor beneficia de cele mai dense întâlniri de networking pentru carieră. Cu prilejul contactelor și parteneriatelor pe care UVT le-a stabilit cu marile companii angajatoare din regiunea de vest, am aflat că studenții și absolvenții UVT sunt printre cei mai bine cotați candidați dintre cei ce își doresc să câștige posturile pentru care sunt organizate sesiuni de recrutare, un factor strategic care a determinat, și în acest an, o participare semnificativă a companiilor la evenimentul dedicat de UVT pentru dezvoltarea carierei. Vă așteptăm în 29 și 30 martie în spațiile pe care UVT le-a dedicat evenimentului, unde toți studenții își vor găsi oportunități și opțiuni bune pentru viitoarele lor cariere.”
Evenimentul „Career Days UVT 2023” va fi organizat timp de două zile, 29 și 30 martie 2023, între orele 9.30-16.30, în spațiile centrale din holul mare și holul principal de la etajul întâi al sediului principal UVT (V.Pârvan nr 4). Vor participa reprezentanți din peste 30 de companii, din diverse domenii, precum automotive, business process operation, consultanță fiscală, audit, telecom, itc, servicii, sănătate, dezvoltare software, retail, producție sau servicii financiare.
Programul cuprinde susținerea ofertelor de carieră avansate de companiile angajatoare și depunerea de candidaturi și CV-uri din partea studenților și absolvenților.
Deschiderea oficială a programului zilelor „Career Days UVT 2022” va avea loc miercuri, 29 martie 2023, ora 9.30, în holul principal de la parterul sediului UVT (V.Pârvan nr 4), eveniment la care va participa prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, alături de care se vor afla reprezentanți ai companiilor angajatoare și antreprenorii invitați, reprezentanții presei și cei ai organizațiilor studențești.
Vă așteptăm cu drag să participați la evenimentele pe care UVT le organizează pe parcursul zilelor de 29 și 30 aprilie 2023, în spațiile centrale ale sediului principal (V.Pârvan nr 4).