Deschiderea sezonului estival 2023: Litoralul românesc și bulgăresc, destinații de top pentru 1 Mai

0
1187

 

 

Litoralul românesc atrage turiștii prin festivaluri, în timp ce Litoralul bulgăresc impresionează prin hotelurile all inclusive

 

 

 

 

Potrivit consultanților IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, cei mai mulți turiști aleg România și Bulgaria drept principale destinații pentru vacanța lor de primăvară. În special, Litoralul românesc atrage turiștii prin festivaluri, în timp ce Litoralul bulgăresc impresionează prin hotelurile all inclusive.

 

În această perioadă, turiștii se pot bucura de două festivaluri mari pe litoralul românesc – Beach Please – Costinești: 27 – 30 aprilie și Sunwaves – Mamaia Nord – 27.04 – 03.05. De asemenea, în Constanța are loc festivalul culinar Grill Fest: 29.04 – 01.05. În plus, Vama Veche rămâne o destinație tradițională de 1 Mai, cu avantajul unei vremi însorite.

 

Pe de altă parte, pe litoralul bulgăresc, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Balchik, Nessebar și Pomorie rămân stațiunile favorite ale românilor. Prețurile pentru Nisipurile de Aur și Sunny Beach încep de la 120 euro/3 nopți cazare cu all inclusive – hotel 3*, de persoană, iar pentru Balchik tarifele pornesc de la 90 euro/pers./ 3 nopți cazare cu mic dejun – hotel 4*. În sezonul estival, topul stațiunilor din Bulgaria este condus de stațiunea Nisipurile de Aur, urmată de Sunny Beach și Albena.

 

Potrivit lui Lucian Bădîrcea, directorul general al agenției de turism IRI Travel, ”de Paște a fost o creștere semnificativă a numărului de rezervări pentru litoralul bulgăresc față de anul trecut, dar de 1 Mai se observă o abordare mai prudentă din partea turiștilor. În timp ce de Paște majoritatea turiștilor sunt familiști, de 1 Mai predomină tinerii dornici de distracție și de petreceri. Cu toate acestea, sezonul estival 2023 se anunță a fi unul foarte bun atât pentru litoralul românesc, cât și pentru cel bulgăresc”.

 

 

Despre IRI TRAVEL

 

Sunt 16 ani de când IRI TRAVEL există în peisajul turismului românesc, bucurându-se de o evoluție constantă și de o poziție solidă pe piață. De-a lungul anilor, cu fiecare sezon, IRI TRAVEL și-a consolidat poziția pe piață, devenind cel mai important touroperator pentru unele dintre cele mai cerute destinații de vacanță ale românilor – România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria, Italia.

Pentru IRI Travel, turiștii reprezintă mai mult decât un număr sau o cifră de afaceri. Ne asigurăm să le oferim fiecăruia în parte asistența de care are nevoie și selecția cea mai potrivită a vacanței. ”Toți turiștii noștri ne devin prieteni, indiferent de numărul lor”, este deviza IRI Travel. Iri Travel are o rețea de peste 1000 de agenții partenere pe teritoriul întregii țări. Cei 14 consultanți Iri travel, împreună cu rețeaua de agenții partenere, le stau la dispoztie turiștilor 24h/7h, oferindu-le consultanță de specialitate și asistență când au nevoie. De altfel, mottoul IRI Travel este “Rămânem prieteni” și credem cu tărie în el!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here