București, România; 21 Iulie 2023 – Agenția de PR MSL The Practice, parte a Publicis Groupe România, a devenit partenerul de comunicare al Metropolitan Life, una dintre cele mai mari companii prezente pe piața de asigurări de viață din România. Decizia a fost luată în urma unui pitch derulat în prima parte a anului.
MSL The Practice a fost aleasă, la finalul unui proces riguros de selecție, să gestioneze, alături de echipa Metropolitan Life, comunicarea brandului în România. Strategia solidă și ideile creative au contribuit, de asemenea, la aducerea uneia dintre cele mai mari companii de servicii financiare la nivel global în portofoliul agenției.
Prin noul parteneriat, MSL The Practice va oferi consultanță care să susțină obiectivele de business ale brandului în România, prin dezvoltarea strategiei de comunicare Metropolitan Life, campanii locale de comunicare, relații cu media și comunități relevante, parteneriate sau event management.
“Prioritatea Metropolitan Life de fi în serviciul clientului, de a-i adresa nevoile în permanentă schimbare este și fundația comunicării de brand și a demersurilor noastre din această arie. Ne bucurăm să demarăm noul parteneriat cu agenția MSL The Practice și am încrederea că împreună vom continua să dezvoltăm cu succes strategia de comunicare ce reconfirmă angajamentul nostru de a fi mereu alături de clienți pentru a construi împreună un viitor mai încrezător, prin protecția financiară relevantă și sprijinul comunităților din care facem parte ”, a declarat Alexandra Sava, Marketing & Communication Head Metropolitan Life.
“Oportunitatea de a colabora cu Metropolitan Life pentru consolidarea brandului la nivel local ne face extrem de fericiți. Suntem mândri să fim partenerii unui brand cu o istorie atât de bogată, cu rezultate remarcabile și care, prin produsele sale, influențează pozitiv milioane de oameni în întreaga lume. Ne-a adus în același loc un pitch, dar ne-au convins să pornim împreună la drum viziunea comună, valorile pe care le împărtășim, aprecierea pentru ideile creative eficiente și deschiderea către dialog. Suntem nerăbdători să construim proiecte memorabile alături de noul nostru partener, Metropolitan Life, și avem convingerea că urmează să realizăm împreună campanii extraordinare”, a adăugat Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice.
Metropolitan Life este prezentă pe piața asigurărilor de viață din România de peste 24 de ani. La nivel local, peste 3 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de companie.
Despre Metropolitan Life
MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să pășească cu încredere în viitor. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com.
În România, Metropolitan Life are peste 24 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 3 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.
Despre MSL The Practice
MSL The Practice, parte din cel mai mare grup de comunicare din România – Publicis Groupe, este cea mai premiată agenție de PR din România și din sud-estul Europei, recunoscută pentru creativitatea și eficiența campaniilor sale de comunicare, realizate pentru companii din toate domeniile (tech, consumer electronics, food & drinks, banking si servicii financiare, auto, pharma, entertainment, retail, imobiliare, ONG etc).