Camera de Comerț Româno – Britanică a ȋmplinit, anul acesta, 25 de ani de la ȋnființare, perioadă ȋn care a strâns peste 1.000 de membri și a asistat mai mult de 5.000 de companii britanice prezente ȋn România. Tradiționalul garden party dedicat networking-ului, a adunat peste 150 de participanți, din rândul membrilor, colaboratorilor, instituțiilor și ONG-urilor din România și Marea Britanie.
,,Tradiționala petrecere ȋn grădină a BRCC a avut o importanță specială anul acesta, întrucât sărbătorim 25 de ani de existență. De asemenea, a fost un moment de reflecție pentru mulți dintre membrii noștri, care au avut parte și ei de mulți ani de succes și creștere. O seară caldă și prietenească, în care am împărtășit povești și amintiri, care ilustrează cu adevărat spiritul și diversitatea Camerei de Comerț Româno – Britanice, din toată această perioadă. Așteptăm cu nerăbdare următorii 25 de ani!”, a spus Colin Lovering, Președintele Consiliului de Administrație BRCC.
În buna tradiție a celor 25 de ani de activitate, Camera de Comerț Româno – Britanică își propune să ofere sprijin continuu membrilor săi în domenii esențiale precum fiscalitatea, dreptul muncii sau reglemetare. Cu o bază de membri în creștere, BRCC își propune să mențină momentumul prin extinderea geografică atât în Regatul Unit, cât și prin extinderea activităților sale în alte orașe din România, precum Cluj, Iași, Timișoara sau Brașov. Astfel, BRCC și-a stabilit ca obiectiv atragerea unui număr de 250 de noi membri până la sfârșitul acestui an.
Domenii prioritare pentru dezvoltarea comerțului bilateral. Ce oportunități poate aduce reconstrucția post-conflict a Ucrainei
Cu o creștere constantă a schimburilor comerciale dintre România și Marea Britanie în ultimii ani, comerțul bilateral înregistrând o creștere de 47,9% în cele patru trimestre până la sfârșitul trimestrului III din anul 2022, BRCC consideră că sectoarele emergente, precum IT, servicii externalizate, sănătatea, educația și energia, vor reprezenta pilonii menținerii acestui ritm. Acestea se adaugă piețelor deja tradiționale, precum imobiliare, bunuri, telecom și consultanță.
În același timp, reprezentanții BRCC consideră că reconstrucția Ucrainei post-conflict ar putea stimula colaborările Româno-Britanice.
„Investitorii britanici au considerat România din ce în ce mai atractivă, de-a lungul timpului, datorită cooperării și dorinței de colaborare dintre cele două țări. Sectoare precum ospitalitate, sănătate privată, educație privată și sectorul energetic au fost printre principalele puncte de atracție pentru investitorii britanici în România. Mai mult, abilitățile impresionante în domeniul IT care pot fi regăsite în România prezintă perspective promițătoare de creștere pentru afacerile britanice. Privind în viitor, reconstrucția eventuală a Ucrainei poate genera cereri pentru expertiza britanică în domeniul ingineriei, în asociere cu materiale și know-how românesc. Totodată, investitorii britanici văd numeroase oportunități în România pentru anii următori. Abilitățile lingvistice excelente din România fac înțelegerea afacerilor și comunicarea foarte ușoare. În plus, stabilitatea țării devine din ce în ce mai evidentă, iar pozitionarea geografică oferă mari oportunități pentru extinderea afacerilor către Est. Reputația României ca țară sigură și primitoare atrage și investitorii care doresc să își stabilească o prezență în regiune și să atragă talente diverse”, susține Colin Lovering, Președintele Consiliului de Administrație BRCC.
Evenimentul a fost găzduit de către hotelul Crowne Plaza, unul dintre vechii membri BRCC, care, de asemenea, a sărbătorit 25 de ani de existență, anul acesta.
,,Anul acesta, atât BRCC, cât și Crowne Plaza ȋmplinesc 25 de ani de existență. Nu suntem doar membri BRCC, ci și gazde pentru evenimentele cele mai importante ale organizației. Avem o colaborare ȋndelungată și fructuoasă, pe care ȋmi doresc să o continuăm și să o dezvoltăm, mult timp de acum ȋnainte”, a spus Dan Volentir, General Manager al Crowne Plaza.
BRCC este un partener de ȋncredere al comunității britanico-române, dar și un susținător al mediului de afaceri local. Susține dezvoltarea unor sectoare importante pentru economie, precum: educația, mediul ONG și sănătatea. Obiectivul organizației de a servi ca liant și de a facilita relațiile de business dintre cele două țări, prin îndrumare și ghidaj oferit companiilor. De asemenea, susține IMM-urile în procesele bilaterale de investiții și în colaborarea cu Piețele financiare londoneze.
Despre Camera de Comerț Româno-Britanică
Camera de Comerț Britanică Română (BRCC) este cea mai importantă organizație care promovează comerțul și investițiile bilaterale între Regatul Unit și România. Misiunea BRCC este să faciliteze și să dezvolte comerțul dintre aceste două țări prin dialog între mediile de afaceri.
BRCC joacă un rol important în crearea și susținerea unui mediu favorabil pentru realizarea schimburilor comerciale și a investițiilor. Prin facilitarea parteneriatelor cu o rețea extinsă de membri corporativi și individuali influenți, BRCC oferă resursele, cunoștințele și suportul infrastructurii vitale companiilor din Marea Britanie, pentru a profita la maximum de oportunitățile emergente în România și pentru companiile românești pentru a dezvolta afaceri pe piețele consacrate din Marea Britanie.
Înființată în 1998, BRCC este o organizație independentă, deținută în întregime de membrii săi, cu birouri în Londra, București, Cluj și Timișoara.