Școala Încrederii lansează modelul „Abordări restaurative în școală” și invită profesorii și părinții să adopte cinci măsuri pentru menținerea unor relații sănătoase

0
706

 

  • Începând cu anul școlar 2023-2024, Școala Încrederii va implementa, pentru școlile publice din România înscrise în program, modelul „Abordări restaurative în școală”;
  • Acesta presupune crearea unei noi culturi organizaționale, care își propune să consolideze metodele prin intermediul cărora cadrele didactice, dar și familia, ajută elevii să construiască și să mențină relații sănătoase;
  • Anual, conform Ministerului Educației, aproape 3 milioane de elevi învață pe băncile școlilor românești. Dintre aceștia, conform organizației Salvați Copiii, 1 din 2 elevi este amenințat, umilit sau agresat fizic, 4 din 5 elevi sunt martori ai situațiilor de bullying în școală, iar conform Ministerului Educației, inspectoratele școlare au raportat doar în ultimul an 10.000 de cazuri de violență fizică sau verbală.
  • Psihologul Cristina Ungvari, Director Wellbeing al Transylvania College și facilitator Școala Încrederii, oferă cinci metode esențiale, cu ajutorul cărora se pun bazele relațiilor sănătoase.

București, 19 septembrie 2023 – Școala Încrederii lansează modelul  „Abordări restaurative în școală” și invită toți adulții, profesori sau familiile elevilor, să adopte cinci metode esențiale pentru sprijinirea dezvoltării relațiilor sănătoase între elevi și membrii comunității.

„Știm că «Revoluția în educație» începută de Școala Încrederii nu va aduce schimbări peste noapte. Cu toate acestea, avem convingerea că o implicare activă este cea mai bună modalitate de combatere a fenomenului de bullying în școli. Iar noi ne propunem ca, prin modelul  „Abordări restaurative în școală”, să oferim instrumentele necesare pentru a ajuta elevii să formeze relații sănătoase, în care emoțiile sunt remarcate, înțelese și explorate”, spune Ruxandra Mercea, fondator Școala Încrederii.

Cele cinci metode oferite de psihologul Cristina Ungvari sunt bazate pe principiile practicii restaurative și fac apel la sprijinul adulților, care sunt încurajați să fie prezenți activ în viața elevilor:

  1. Paza bună trece primejdia rea – Pe cât de simplu, pe atât de crucială este prevenția. Mai exact, adulții sunt încurajați să urmeze trei pași simpli: construiește, menține, restaurează.

Copiii au nevoie să știe că vom fi mereu acolo pentru ei și că le putem oferi siguranța de care au nevoie. Este important să cultivăm activ relații bazate pe încredere și înțelegere”, ne sfătuiește Cristina Ungvari.

  1. Însușirea valorilor restaurative – Pentru a-i ajuta pe elevi să formeze relații sănătoase, este necesar să le însușim un set de valori, care să fie piatră de temelie în tot ceea ce fac.

Este de datoria noastră, în calitate de adulți, să fim exemplul pe care copiii noștri îl pot urma. Deseori, ca profesori, este posibil să fim singurul sprijin pentru ei. De aceea noi suntem cei care le arătăm ce înseamnă bunătatea, respectul, cum pot practica empatia, egalitatea, inclusivitatea sau cum pot adopta o comunicare non-violentă”, completează Cristina Ungvari.

  1. Responsabilitate și soluții, nu vină și pedeapsă – Copiii au nevoie ca noi să le fim alături cu blândețe și fermitate atunci când greșesc, să reacționăm la orice mic semn că ceva poate nu este în regulă. Să învățăm alături de ei, cu deschidere și fără judecată cum să gestionăm comportamente indezirabile, pe care copiii le pot provoca. Și să nu uităm că trebuie să ne raportăm la comportament și să ne ferim de „etichete”. Nu există copii răi, ci copii care au răni nevindecate.

 

 

  1. Ascultare activă – Este esențial să fim prezenți în viața copiilor noștri și să nu luăm personal reacțiile lor de respingere. Copiii nu sunt întotdeauna deschiși la comunicare, mai ales la vârsta adolescenței, când au tendința să ne respingă din cauza consecințelor sau pur și simplu pentru că nu reușesc să gestioneze acest disconfort. „Totuși, este important să îi facem să știe că suntem acolo să îi ascultăm și că pot avea încredere să ne comunice oricând au o problemă”, adaugă Cristina Ungvari.
  2. Garanția ajutorului – Cristina Ungvari îi sfătuiește pe adulți, profesori sau părinți, că ultimul, dar nu cel din urmă principiu esențial este să le arătăm copiilor că se pot baza oricând pe noi, necondiționat: „Ca adulți, noi suntem ancora lor, suntem cei care le oferă o rezolvare pentru orice au nevoie, fie că este vorba despre gestionarea unui conflict sau îndeplinirea unei nevoi. Este important să fie siguri că au pe cineva în fața căruia își pot deschide sufletul”.

Cristina mai adaugă și faptul că practica restaurativă încurajează folosirea unor întrebări-cheie, care să faciliteze o astfel de abordare: Ce s-a întâmplat? La ce te gândeai în acel moment? Cine a mai fost afectat și cum?, dar și întrebări care să îi ajute să se simtă sprijiniți: De ce ai nevoie ca să poți depăși acest moment? sau Ce ți-ai dori să se întâmple în continuare pentru a repara situația sau a depăși momentul?”.

Obiectivul modelului  „Abordări restaurative în școală” este acela de a veni atât în sprijinul cadrelor didactice care fac deja parte din programul Școala Încrederii, cât și a profesorilor și tuturor adulților, cu un set de practici care se concentrează pe construirea și menținerea relațiilor sănătoase și repararea acestora prin gestionarea conflictelor într-o manieră restauratoare, ca alternativă la modalitățile retributive de soluționare a conflictelor.

Această abordare se bazează pe ideea că disciplinele și consecințele punitive nu sunt modalități recomandate de a gestiona conflictele în școli și că relațiile sănătoase și procedurile de reconciliere au un impact crucial asupra experienței pe care o au copiii la școală și asupra procesului de dezvoltare.

Oricât ne-am dori, nu putem opri atât de ușor amploarea unui fenomen care a afectat zeci de generații. Dar prin puterea lui «împreună» creăm comunități ale bunătății și încrederii, spații sigure în care, prin limite și sprijin, adulții îi susțin pe copii să construiască, mențină și repare relații într-un mod sănătos”, a declarat Letiția Suciu, director executiv Școala Încrederii.

Școala Încrederii își propune ca, prin modelul  „Abordări restaurative în școală”, să contribuie la construirea relațiilor sănătoase în comunitate, să ajute adulții și elevii să repare relațiile atunci când acestea sunt deteriorate în urma conflictelor și să crească nivelul de conștientizare a impactului acțiunilor individuale asupra celor din jur. Cu toții avem nevoie de sprijin atunci când ne e greu, cu atât mai mult în anii de formare, la începutul procesului de dezvoltare a competențelor socio-emoționale. Așadar, ceea ce am putea face cu toții, în calitate de adulți, este să ne oferim sprijinul.

 

***

               Despre Școala Încrederii

Demarat în septembrie 2020, Școala Încrederii este cel mai mare program de educație din România, care implementează un nou model de școală românească, în care fiecare copil contează, profesorii au grijă de elevi, directorii sunt lideri și părinții se implică. Durata programului este de 5 ani pentru fiecare instituție de învățământ înscrisă. După 2 ani de la lansare, Școala Încrederii lucrează deja cu 200 de școli și grădinițe de stat din 36 de județe din România, o comunitate de 100.000 de copii și 10.000 de adulți. Alte 177 de școli sunt pe lista de așteptare.

 

              

 

 

 

 

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state

beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.

Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

 

***

Contact de presă:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here