Economia Chinei încetinește, sub povara problemelor din sectorul imobiliar și a datoriilor acumulate. Banca Mondială a redus perspectiva pentru 2024 cu 0,4 puncte, la un avans de 4,4%.
Potrivit indicilor PMI recenți, sectorul serviciilor stagnează, iar industria se redresează foarte timid. Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, estimează că, în aceste condiții, fără noi programe de susținere din partea autorităților, un ritm de creștere de 5% anul acesta va fi foarte greu de atins.
„Pentru economia globală, care simte tot mai mult presiunea dobânzilor ridicate și a fragmentării geopolitice, încetinirea Chinei aduce riscuri suplimentare. Totodată sporește contrastul față de India, care, după un avans de 7,2% anul acesta ar urma să crească cu 6,3% anul viitor”, precizează analistul XTB România.
Banca centrală a luat măsuri de susținere. Însă, deși aparent are spațiu amplu de manevră, dat fiind că inflația variază din aprilie în jurul lui 0, spre deosebire de presiunea înregistrată în alte țări dezvoltate, este limitată de problemele structurale ale economiei. PBOC înțelege astfel că politici nepotrivite pot mări dificultățile din viitor. În sectorul imobiliar, vânzările au scăzut cu 24% anualizat, iar investițiile cu 19%. Încrederea a fost zdruncinată de oprirea proiectelor și prăbușirea mai multor dezvoltatori în ultimii ani, în câteva valuri.
Evergrande e cunoscut ca un dezvoltator imobiliar cu politici agresive de extindere în domenii dincolo de zona sa primară, investind în parcuri de distracții, automobile electrice și energie. Capitalizarea grupului a depășit 125 de miliarde de dolari în 2021, an în care a generat unde de șoc anunțând că nu își poate onora obligațiile financiare.
De la vârful din 2017, acțiunile au pierdut 99%. Revenit la tranzacționare vara aceasta după o suspendare în martie 2022, dezvoltatorul a continuat să le dea investitorilor experiențe încărcate de adrenalină. Produsele de investiții (WMP, wealth management products) vândute de companie aveau un risc ridicat, și au fost furnizate unor investitori de retail – uneori presiunea a fost chiar pe angajați să le cumpere – care nu erau pregătiți pentru ele. De la promisiuni de randamente de peste 10%, s-a ajuns la rambursarea principalului în rate tot mai mici. Arestarea fondatorului, presupusă în legătură cu încercarea de a transfera active offshore, dar potențial și cu produsele de investiții, pune sub semnul întrebării continuarea planului de restructurare. În iunie datoriile totale ale gupului ajungeau la 2,39 trilioane de yuani (aproximativ 327 miliarde de dolari). Pe 30 octombrie un tribunal va decide dacă firma va fi lichidată. Până la finele lui august fuseseră depuse aproape 2000 de solicitări de despăgubire adresate diviziei de real estate, în valoare de peste 61 de miliarde de dolari.
Fără a interveni pentru salvarea directă a dezvoltatorului, autoritățile vor să transmită un semnal atât în plan intern, cât și extern, adresat creditorilor offshore, care sunt, acum, într-o poziție mai vulnerabilă.
„Încercarea de a tempera balonul speculativ al prețurilor imobiliare vine, însă, cu riscuri ample, după o lungă perioadă în care finanțarea sectorului public prin vânzarea de teren către mediul privat a umplut rezervele bugetelor regionale”, menționează Claudiu Cazacu.
Criza Evergrande este un simptom al unei probleme mai vechi si mai profunde. La bază se află vechea eroare a încrederii exagerate în prelungirea la nesfârșit a unor trenduri ascendente pentru prețurile imobiliare, alimentată de acumularea de datorie. Devoalarea unor dezechilibre structurale pune presiune pe economie, accentuând prudența și limitând consumul. Traiectoria de creștere pe termen lung a Chinei ar putea continua să se ajusteze, aplatizându-se la niveluri mai coborâte decât cele estimate anterior.
Potrivit analistului XTB România, pe termen scurt, China ar putea trece prin câteva trimestre dificile. Bursele chineze au transpus în cotații o parte din veștile negative. Pe de altă parte, dezvoltările recente din China au drept efect pozitiv, prin exportul dezinflației, un ajutor în lupta cu creșterea prețurilor din alte regiuni, ceea ce este mai mult decât binevenit.
În SUA dobânzile la titlurile de stat pe 10 ani au ajuns la un vârf pentru ultimii 16 ani, în Germania, pentru ultimii 12 ani, provocând preocupări semnificative băncilor centrale și investitorilor.
Despre XTB:
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 781.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.900 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com.
Avertisment cu privire la riscuri:
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 77% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.